VOSGANIAN VREA SĂ NE NUMERE OUĂLE

În cei 28 de ani care au trecut de la Revoluție, am avut tot felul de exemplare de colecție în clasa politică, dar parca niciodată nu s-au adunat atâția incompetenți ca în această perioadă. Aproape că nu trece o zi fără ca vreunul dintre politicieni să nu se facă de râs sau să nu scoată vreo inepție. Fie că vorbim despre emisiunile de televiziune sau despre speech-urile lor din Parlament, pare că asistăm la un soi de spectacole penibile, ceva între „Păpușile Muppets” și „Cascadorii Râsului”.

Începând cu Tăriceanu, care nu vede scumpirile de la benzină, trecând pe la Liviu Pop, un ministru al Educației care nu știe să vorbească românește, ajungând la bâlbele Liei Olguța Vasilescu legate de pensii și la ministrul Mediului, Grațiela Gravrilescu, cea care crede că poate rezolva probleme cauzate de urși doar omorându-i, avem o adevărată colecție de personaje ridicole, evident rupte de realitate.

61913685

Ultimul care a ieșit la rampă, deputatul ALDE Varujan Vosganian, fost parlamentar liberal, propus la un moment dat și la Premiul Nobel pentru literatură. Păstrând linia colegilor săi, care se întrec în tot felul de perle, deputatul ALDE a identificat adevărata cauză care sărăcește bugetul: consumul de ouă. Deci, tot populația României este de vină pentru risipă, nu guvernanții care habar nu au cum să conducă o țară. S-au adunat în Parlamentul și Guvernul acestei țări toți incompetenții neamului, și au găsit vinovații pentru situația dezastruoasă la care s-a ajuns. Așa se întâmplă când prostia și tupeul sunt principalele calități ale unei clase politice.

vosganian-gaina-620x264

Conform domnului Vosganian, oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit și pe dividende, impozit pe salarii și contribuții la asigurările sociale, în timp ce oul pe care îl mâncăm, nu produce niciun ban. Ce ziceți de această revelație, nu aveți senzația că vă aflați în fața unei descoperiri epocale? Dacă nu a reușit în tentativa de a cuceri Premiul Nobel pentru literatură, Varujan Vosganian are mari șanse să se impună la cucerirea prestigiosului trofeu pentru economie. Conceptul enunțat de Vosganian va revoluționa economia mondială și va evita orice criză financiară care poate amenința omenirea.

Poate ne lămurește Eminența Sa, domnul Vosganian, cum pot ajunge taxele (pe care statul le percepe) înapoi la populație, după ce cumpără oul? Impozitul, știm asta cu toții, nu va ajunge niciodată în economie, ci în buzunarul aleșilor, pentru că așa merge afacerea. Așadar, domnule Vosganian, concluzia dumneavoastră e clară: populația e de vină pentru văduvirea bugetului de stat, din cauza consumului de ouă. Populația, la rândul ei, vă pune câteva întrebări: nu cumva guvernanții văduvesc bugetul de stat, prin salariile uriașe, sporurile și facilitățile de care beneficiază? Sau poate rezolvați problema bugetului prin micșorarea pensiilor voastre speciale, ce ziceți? Dar dacă s-ar recupera pagubele din dosarele de corupție? Sunt doar câteva idei, de la oamenii obișnuiți, cei acuzați că mănâncă prea multe ouă.

Cristian Huluban

loading...
loading...