Vacanţă în Mexic: Top cele mai sigure destinaţii

Deși Mexicul a devenit de ani buni una dintre destinațiile preferate de vacanță pentru turiștii din Europa, există persoane care își fac griji în privința siguranței lor într-un astfel de sejur. Într-un fel, aceste temeri sunt firești, având în vedere că este vorba de o țară îndepărtată, despre cultura și tradițiile căreia am aflat mai mult din filme, iar acestea nu lasă o impresie foarte bună. Realitatea însă este diferită de ceea ce se vede în filme, Mexicul fiind o țară primitoare, cu multe destinații unde turiștii sunt în deplină siguranță.

Ca să te convingi, îți prezentăm un top al celor mai sigure destinații recomandate pentru o vacanță în Mexic.

Acapulco

Este una dintre cele mai cunoscute destinații turistice ale Mexicului, și asta  nu de ieri de azi, stațiunea câștigându-și notorietatea și datorită festivalului internațional de film care are loc aici. Orașul port la Oceanul Pacific oferă turiștilor plaje întinse, cu nisip și o apă limpede, precum și posibilitatea explorării unor importante vestigii istorice. Muzeul Istoric și Fortul San Diego sunt doar două dintre ele, dar nu trebuie să ratezi nici piața de antichități Mercado de Artesanias.

Dacă ești însetat de adrenalină, poți încerca o săritură în ocean de pe celebra stâncă La Quebrada, iar dacă preferi activitățile mai liniștite, poți face o plimbare cu barca până la Isla de la Roqueta – o insulă izolată în Oceanul Pacific.

Cancun

Situată în zona de sud a Mexicului, celebra stațiune atrage anual circa 5 milioane de turiști, generând astfel cam 20%  din veniturile totale ale țării. Evident, dacă nu s-ar simți în siguranță, turiștii străini nu ar mai de năvala aici cam tot timpul anului, așa că aceste este ultimul lucru pentru care trebuie să îți faci griji.

Aici vei găsi cel mai mare muzeu subacvatic din lume, ruine vechi mayașe dar vei avea parte și de o serie de alte activități. Înotul cu delfinii, snorkelingul printre recifuri, scuba diving-ul dar și incursiunile prin junglă sunt doar câteva dintre acestea.

Mexico City

Vorbim de capitala Mexicului și, totodată, o altă destinație pe care nu trebuie să o ratezi dacă ajungi aici. Va trebui să îți rezervi o zi întreagă pentru a vizita orașul, pentru că are multe obiective turistice. Centrul istoric, Catedrala Metropolitană, Palatul Național, Muzeul de Artă Contemporană și templul Mayor sunt doar câteva dintre obiectivele cele mai cunoscute. Pentru un tur complet al capitalei, poți lua unul din autobuzele supraetajate care circulă prin oraș și care te va purta timp de trei ore prin toate zonele de vizitat.

Guadalajara

Dacă vrei să intri în contact cu obiceiurile și tradițiile autentice ale acestei țări trebuie neapărat să vizitezi Guadalajara. Pentru a nu pierde nimic din farmecul orașului, este recomandat să îl străbați la pas. Astfel, vei întâlni faimoșii mariachi, a căror muzică răsună de pretutindeni, și vei avea șansa să nimerești în mijlocul uneia din numeroasele parade care au loc frecvent pe străzile orașului.

Nu trebuie să te temi că te vei rătăci, deoarece orașul este împărțit în patru cvartale dispuse în formă de cruce, având în mijloc centrul istoric. Ca obiective pe care trebuie să le bifezi, sunt de menționat Plaza de Armas, Palatul Guvernamental și Catedrala Guadalajara, construită între anii 1558 și 1616.

Pentru a putea intra în Mexic și a vizita toate aceste obiective, trebuie să deții un pașaport valabil, iar autoritățile recomandă evitarea utilizării unui pașaport temporar, întrucât au existat situații când deținătorii unor astfel de documente au fost respinși de vameșii mexicani. De asemenea, este indicat să achiți costurile cazării în avans, întrucât sunt șanse ca vameșii să îți solicite la intrarea în Mexic dovada că ai cazarea asigurată pentru tot sejurul.    

 

 

 

  

loading...
loading...