Trei cladiri s-au prabusit la Rio de Janeiro
Doua cladiri inalte de birouri - una de zece etaje, cealalta de 20, dar si una mai mica de trei, patru etaje - s-au prabusit miercuri seara in centrul orasului Rio de Janeiro. Echipele de salvare, insotite de caini, cautau si ieri 16 persoane care se crede ca s-ar afla sub daramaturile celor trei imobile care s-au pabusit si au provocat moartea a trei persoane si ranirea altor sase.
Salvatorii au scos de sub tonele de moloz corpurile neinsufletite a doi barbati si al unei femei. Primarul orasului, Eduardo Paes, a declarat, putin inainte ca toate cele trei cadavre sa fie descoperite, ca 19 persoane s-ar fi aflat in cladiri in momentul dezastrului. Desi incidentul s-a produs dupa orele de lucru, in unele birouri mai ramasesera angajati. In plus, fragmente din cladirile daramate au cazut peste mai multe autoturisme parcate in apropiere.
Cartierul arata ca dupa bombardament
Cele trei imobile se afla pe strada Treze de Maio, langa Teatrul Municipal, in Piata Cinelandia, un cartier istoric din Rio de Janeiro, foarte frecventat in cursul zilei, dar aproape pustiu noaptea. Numeroase excavatoare, vehicule de pompieri si ambulante au invadat, dupa dezastru, Bulevardul Rio Branco, principala artera din centrul capitalei. La interventie au participat zeci de pompieri si de salvatori din cadrul Apararii Civile. Un munte de moloz bloca strada Treze de Maio, iar un strat de praf acoperea numeroase masini si alte vehicule din zona.
Eforturile salvatorilor au fost ingreunate de intuneric, fiind nevoiti sa lucreze prin intuneric, la lumina farurilor si proiectoarelor. Pentru a evita posibile incendii sau vreun scurtcircuit, alimentarea cu energie electrica a fost intrerupta.
Cladirea de aproximativ 20 de etaje care s-a prabusit prima era de fapt un imobil comercial in care isi au sediile numeroase cabinete de avocatura, a declarat unul dintre avocati pentru AFP. Potrivit acestuia, se efectuau lucrari la cel de-al treilea si al noualea etaj. La parterul imobilului se afla un restaurant si o agentie bancara, dar nu se stie daca aceste doua localuri functionau in cursul serii.
Aproximativ 30 de persoane care se aflau intr-un imobil vecin au fost evacuate tefere de catre pompieri. Cinci muncitori care efectuau lucrari in cladire au reusit, de asemnenea, sa scape. Un muncitor care ramasese blocat singur intr-un ascensor a declarat, contactat pe telefonul mobil de catre agentia AFP ca a auzit o explozie, iar ascensorul care se afla la al noualea etaj a cazut". "Nu am aer, respir greu, este fum", a declarat Alessandro da Silva Fonseca.
Cauza dezastrului, inca neclara
Cauza prabusirii celor trei cladiri era, inca, necunoscuta. Conform presei locale, martorii sustin ca inainte de prabusirea cladirii de 20 de etaje s-a auzit o explozie puternica, care, se pare, ca a antrenat prabusirea si celui de-al doilea imobil. Posibila cauza, o scurgere de gaze. In schimb, primarul Eduardo Paes a evocat o posibila "problema de structura". "Nu stim cauza, dar este posibil sa nu fi fost o explozie. Probabil a fost o problema de structura" a cladirilor, a declarat Paes. Dezastre asemanatoare au mai avut loc la Rio de Janeiro.
In octombrie, trei persoane au murit si alte 17 au fost ranite in explozia ce a avut loc intr-un restaurant din centrul orasului, din cauza unei scurgeri de gaze. In ultimele luni au avut loc in oras mai multe explozii ale conductelor de gaze sau de canalizare, dar si grave alunecari de teren. Preocupari serioase au fost ridicate si cu privire la starea infrastructurii din Rio de Janeiro.
» vezi articolul original






































