Trecerea planetei Mercur peste discul Soarelui din 11 noiembrie 2019 a fost un bun prilej pentru telescoapele NASA, fotografii profesionişti şi amatori pentru a imortaliza momentul într-o serie de fotografii memorabile.
Pentru a doua oară în acest deceniu, Mercur, cea mai mică planetă din Sistemul nostru Solar şi cea mai apropiată de Soare, a trecut prin faţa discului solar.
Evenimentul a durat în total circa cinci ore, iar din România a putut fi vizibil doar două ore şi puţin (în intervalul orar 14:35 – 17:09, depinde de zona în care v-aţi aflat).
Tranzitul lui Mercur prin faţa Soarelui este un eveniment astronomic rar, următorul va avea loc abia în anul 2032.
În fotografiile de mai jos puteţi vedea câteva fotografii înregistrate de instrumentele NASA, fotografi profesionişti sau amatori, inclusiv din România, în timpul tranzitului lui Mercur.
Sursa: descopera.ro