Presedintele Traian Basescu a declarat astazi, in timpul investirii in functia de ministru de Externe a lui Cristian Diaconescu, ca miercuri va avea o "interventie cu romanii", pentru prima data de la declansarea protestelor in strada.
Băsescu, cu voce tremurândă, vorbeşte prima dată de proteste şi îi atacă pe Iliescu, liderii USL
Preşedintele Traian Băsescu avea vocea tremurândă şi spunea că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile.
Şeful statului s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.
El i-a spus acestuia că principalul mesaj care trebuie transmis este că "România are forţă să continue".
Preşedintele a remarcat că "se observă o veselie a demolării", apreciind că probabil reuşita recunoaşterii internaţionale "deranjează pe foarte mulţi".
Traian Băsescu i-a atacat pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu şi anumite televiziuni.
El a mai spus că obiectivul "unei categorii care se teme de urmările legii" este "de a crea dezordine".
Băsescu: Iliescu, aproape de pe masa de operaţie, vrea ca preşedintele ţării să dea socoteală
Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur pe fostul preşedinte Ion Iliescu, declarând că acesta, deşi susţine, "aproape de masa de operaţie", că actualul preşedinte trebuie să răspundă în faţa Parlamentului, nu a dat explicaţii despre mineriade sau despre victimele de la Revoluţia din 1989.
"Se observă o veselie a demolării, probabil reuşita recunoscută internaţional deranjează pe foarte mulţi. Şi nu pot să nu observ că mesajul domnului Ion Iliescu, care nici mai mult nici mai puţin, aproape de pe masa de operaţie, transmitea că preşedintele în funcţie trebuie să răspundă, în condiţiile în care dânsul încă nu a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la Revoluţie", a spus Băsescu.
El a făcut aceste declaraţii la Cotroceni, după ce Cristian Diaconescu a depus jurământul în funcţia de ministru de Externe.
Şeful statului a mai spus că obiectivul "unei categorii care se teme de urmările legii" este "de a crea dezordine".
Băsescu: Politica externă a României nu se schimbă odată cu miniştrii
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la ceremonia depunerii jurământului de către Cristian Diaconescu, noul ministru de Externe, că "politica externă a României nu se schimbă odată cu miniştrii" şi i-a mulţumit lui Teodor Baconschi pentru modul în care şi-a exercitat mandatul.
"Aş spune că un lucru extrem de important şi de salutat este că aici se află şi fostul ministru, domnul ministru Baconschi, şi noul ministru, ceea ce este un semnal de continuitate. Politica externă a României nu se schimbă odată cu miniştrii, ci are miezul ei fundamental care va continua", a spus Traian Băsescu.
El i-a mulţumit lui Teodor Baconschi pentru modul în care şi-a exercitat mandatul şi i-a urat succes lui Cristian Diaconescu: "Vă doresc dumneavoastră succes pentru continuarea mandatului de ministru de Externe al României".
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a depus, marţi, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţie, la ceremonie asistând consilieri prezidenţiali, unii membri ai Guvernului, în frunte cu premierul Emil Boc, dar şi reprezentanţi ai UNPR, precum şi Teodor Baconschi.
Băsescu: Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători de Securitate promovând dezastrul din România
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a văzut, în ultima perioadă, "televiziuni ale unor foşti turnători de Securitate promovând naţional şi internaţional dezastrul din România", el menţionând că este vorba despre "obiectivul unei categorii care se teme şi de urmările legii".
"Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători de Securitate promovând naţional şi internaţional dezastrul din România. Este obiectivul unei categorii care se teme şi de urmările legii, este obiectivul unor oameni care astăzi trebuie să răspundă în faţa legii pentru încercarea de a crea dezordine. De data aceasta urcându-se pe un val îndreptăţit de nemulţumire a oamenilor, care au trecut, în paralel, atât printr-un proces dur de ajustări structurale necesare pentru ca România să poată merge înainte - tăieri de salarii, creşteri TVA, introduceri de impozite pe un anumit segment din pensii... Toate acestea au creat unor oameni care ar vrea ca România să se întoarcă la începutul anilor '90 posibilitatea de a se întoarce pe valul nemulţumirii populare", a spus Băsescu.
El a făcut aceste declaraţii la Palatul Cotroceni, după ce ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, şi-a depus jurământul de învestitură.
A. C.
Adaugat de ctrlaltdelete
la data 2012-01-25, 0:44
Nu, nu va crede nimeni prosti, voi chiar sunteti!
Adaugat de ctrlaltdelete
la data 2012-01-25, 0:32
Strategia PDL pentru calmarea protestelor anti-Băsescu
Puterea a renunțat la planul de a reprima în forță manifestația anti-Băsescu din Piața Universității. Evaluările serviciilor secrete care au confirmat larga susținere populară pentru demiterea lui Băsescu și Boc au obligat strategii de la Cotroceni să treacă la planul B. Acesta este axat pe trei direcții: discreditarea manifestanților; fragmentarea protestului; epuizarea protestatarilor și stingerea pe cale naturală a fenomenului.
Manevre pentru discreditarea manifestanților
Pentru discreditarea manifestanților și delegitimarea protestului s-au folosit atât mesaje directe, cât și ale presei portocalii.
Lideri PDL cu oarecare popularitate (Pinalti, Prigoană) sau parlamentari (Cotoi-Crevasă, Daniela Dumitru) au lansat jigniri la adresa mitingiștilor, dar și chemări la dialog(!). Ideea era să se minimizeze importanța protestului, dar să se prezinte PDL ca o forță politică responsabilă, preocupată de calmarea ”străzii”.
România Liberă a identificat un huligan care spune ” vrem să-l răsturnăm pe Băsescu ca să luăm certificate de revoluționar”.
Adevărul analizează ”speciile” de protestatari, adică face o trimitere spre regnul animal, la fel ca Urban și viermii săi.
Hotnews și Evenimentul Zilei contabilizează numărul arestaților și insistă pe aspectele violente ale mitingului.
Fragmentarea protestului
Puterea a început să infiltreze susținători printre protestatari, cu două mesaje cheie: ”Nu vrem politizare/toată clasa politică e la fel” și ”Nu avem pe cine pune în loc”. Mesajele sunt preluate și de presa aservită regimului. Vlad Mixich, în Hotnews, vizează segmentul intelectualilor anti-Băsescu, cultivat de multă vreme de presa cameleon (afișează poziții anti-Băsescu/anti-corupție/anti-sistem, dar doar de fațadă, pentru a se activa cu mesaje cheie în momentele critice pentru regim). ”România la care visez e una fără culoare politică”, scrie Mixich, un vajnic propagandist al echipei Macovei- Tapalagă. EvZ atacă liderii PSD/PNL care au venit la miting. În presa portocalie se vorbește de confiscarea revoluției de către partide. Facebook-ul este plin de mesaje ale unor postaci care susțin că ”dacă prin absurd avem anticipate, pe cine punem în loc?”. Fragmentarea presupune:
Îndepărtarea intelectualilor de la proteste, prin identificarea și prezentarea exagerată a unor elemente marginale din mulțime, în presa Puterii.
Separarea protestatarilor de forțele politice care ar putea oferi ”ceva de pus în loc” și ar aduce un plus de manifestanți în Piață. Pentru asta se vor folosi atât propagandiști de studio (Ion Cristoiu îi reproșa lui Antonescu pripeala), cât și activiști infiltrați printre manifestanți.
Respingerea sindicatelor de către aceeași activiști infiltrați în piață, dar și presiuni la nivelul liderilor sindicali, șantajați cu dosare etc. ca să nu sprijine oficial protestul. Idem cu așa zișii reprezentanți ai societății civile.
Cumpărarea/amenințarea artiștilor care ar fi putut să vină în Piață, ca în 1990, pentru a menține atmosfera și a coagula mulțimile.
Epuizarea protestatarilor
Puterea caută o soluție pentru a-l readuce pe Raed Arafat la Ministerul Sănătății, demonstrând astfel că a rezolvat situația care a declanșat conflictul. De altfel, propagandiștii regimului au circumscris protestele doar la situația din Sănătate.
Traian Băsescu va lansa un mesaj de genul: m-am implicat prea mult, sperând să ajut, am tăcut în aceste zile ca să ascult societatea. Mi s-a dat o lecție! De acum, întâi voi explica reformele, apoi le voi aplica, doar cu sprijin popular etc.
În Piață, dar și în societate vor fi lansate mesaje de tip ”aștia sunt românii, nu reușesc să facă nimic până la capăt”, ”nimănui nu-i pasă, noi stăm degeaba aici”, ”politicienii nu au soluții”, ”ne vedem la vot”, ”suntem prea puțini ca să contăm”, iar pe măsură ce numărul participanților scade, Puterea va începe să pretindă din nou că are sprijin popular, prin sondaje falsificate.
GATA, ATI INCEPUT SA APLICATI STRATEGIA, PRAMATII?
Adaugat de ctrlaltdelete
la data 2012-01-25, 0:29
http://www.dcnews.ro/2012/01/sua-il-avertizeaza-pe-basescu-la-fel-ca-de-mubarak/
Adaugat de Rena
la data 2012-01-25, 0:27
Interventia sper sa se intoarca impotriva ta! Daca te gandesti cumva ca vei impresiona prin plans si ingrijorare pentru tarisoara, inseamna ca esti dus de tot cu pluta. Tara nu te mai suporta, ce-i asa greu de inteles?
Adaugat de ctrlaltdelete
la data 2012-01-25, 0:17
In schimb aberatiile tale tin de atributiunile de postac potocaliu, sluga si javra basista. Retardatule!
Adaugat de Stan
la data 2012-01-25, 0:10
Florine, bine zici JOS BASESCU, da' cu Becali, da-o drakului de treaba! Pai, nu i-ai invatat sa nu mai voteze prosti?
Adaugat de florin
la data 2012-01-25, 0:04
Oameni buni deschideti ochii si JOS CU BASESCU,a furat destu chioru,a distrus tara de tot ,plina de datori.Sa se inceapa noi alegeri si incercati sa nu va mai vindeti pe alimente ca sa votati prosti.doar vor sa fure si sa faca palate pt ieie.Nu am votat nicodata dar am sa votez la noile alegeri si sper sa candideze GIGI BECALI singuru care a ajutata tara a construit si a daruit destul oamenilor dar pacat ca lume nu vede cine cu adevarat a facut ceva pt tara noastra.ION ILIESCU nimic nu a facut,EMIL CONSTANTINESCU nimic iar CHIORU DE BASESCU nea terminat de tot .......jos BASESCU
Adaugat de del
la data 2012-01-24, 23:04
Oare de ce nimeni nu pune intrebari in legatura cu vizita lui R.Arafat in Libia, cu ce anume a sortat el acolo personal printre victimele libiene, oare de ce nu au avut loc in acel transport si romani care si ei sunt raniti sau victime ale confruntarilor stradale de pe acolo, oare care este identitatea si destinatia celor veniti de acolo(adica cine sunt si unde sunt acei sositi de acolo concret)...nimic, nici o veste despre asa ceva nu se afla pe nicaieri, oare de ce ????
Adaugat de del
la data 2012-01-24, 22:56
Oare de ce nimeni nu pune intrebari in legatura cu vizita lui R.Arafat in Libia, cu ce anume a sortat el acolo personal printre victimele libiene, oare de ce nu au avut loc in acel transport si romani care si ei sunt raniti sau victime ale confruntarilor stradale de pe acolo, oare care este identitatea si destinatia celor veniti de acolo(adica cine sunt si unde sunt acei sositi de acolo concret)...nimic, nici o veste despre asa ceva nu se afla pe nicaieri, oare de ce ????
Adaugat de del
la data 2012-01-24, 22:47
Oare de ce nimeni nu pune intrebari in legatura cu vizita lui R.Arafat in Libia, cu ce anume a sortat el acolo personal printre victimele libiene, oare de ce nu au avut loc in acel transport si romani care si ei sunt raniti sau victime ale confruntarilor stradale de pe acolo, oare care este identitatea si destinatia celor veniti de acolo(adica cine sunt si unde sunt acei sositi de acolo concret)...nimic, nici o veste despre asa ceva nu se afla pe nicaieri, oare de ce ????
Adaugat de del
la data 2012-01-24, 22:40
Subscriu la cele scrise de tine, dar...ce pacat ca restul au luat-o in spirit de turma si orbirea mediatica care se propaga le ia mintile de semianalfabeti si inculti...habar nu au de prevederile democratiei (o confunda cu anarhia), habar nu au de prevederile Constitutiei sau alte prevederi legale intr-un stat de drept care se vrea democratic. Iesirea in strada si vociferarea la nesfarsit, fara a cunoaste/a sti consecintele internationale, nu fac decat sa mentina imaginea tarii in lume ca fiind un stat balcanic, semianalfabet, manelist si incult...la fel ca si asa zis protestatarii care nu au altceva mai bun de facut, pentru ca nu-i ajuta capul, dovada fiind multitudinea de aberatii stigate in piete, adresate presedintelui, guvernului, etc... aberatii care nu tin de atributiile celor vizati, dar ce sa-i faci cu prostimea !!
Adaugat de ANCA
la data 2012-01-24, 22:30
Oare Ion Iliescu ne crede o gramada de PROSTI.In 24 decembrie 1989 asemnat decretul pentru judecarea familiei Ceausescu , in 25 decembrie sint impuscati ,in zi de Craciun cind toata omenirea se bucura de Nasterea Domnului si in 26 decembrie 1989 acest Ion Iliescu este numit Presedintele F.S.N..Erai domnul nimeni cind ai semnat pentru moartea lui Ceausescu.Intii sa ne raspunzi tu pentru ce ai chemat minerii la Bucuresti si de ce ne-ai bagat in datorii cind ai gasit tara fara datorii.
Adaugat de mihaela
la data 2012-01-24, 22:19
RUSINE!!!!In 16.12.2011 la comemorarea Revolutiei din timisoara am spu:acum 22 de ani amfost carne de tun pentru comunisti,raminem carne de tun atita timp cit toti politicienii romani NU vor intelege ca REVOLUTIA ROMANA A FOST FACUTA PENTRU ROMANI NU PENTRU POLITICIENI SI PROFITORI!!!!! TOATE DREPTURILE SI RINCIPIILE CISTIGATE DE NOI IN 1989 AU FOST BATJOCORITE.AM VRUT SA RAMINEM APOLITICI SI SA LASAM POLITICIENII SA-SI FACA MESERIA,DAR AJUNGE!!!!!!!!NU CEREM,IMPUNEM PRIN JERTFA NOASTRA PE CARE SINTEM DISPUSI DIN NOU SA O FACEM ORI DE CITE ORI ACEST POPOR VA FI BATAIA DE JOC A POLITRUCILOR SI OPORTUNISTILOR!IMPUN D-LUI TRAIAN BASESCU CARE CONSIDER CA LUPTATOR PENTRU VICXTORIA REVOLUTIEI CA SI-A INCALCAT TOATE ATRIBUTIILE DE PRESEDINTE,CA A TRADAT INTERESELE POPORULUI,LA UMILIT SI JIGNIT SI I-A DENATURAT IMAGINEA IN AFARA TARII PRIN INSASI PREZENTA SI PRESTATIA SA IN EUROPASI UNIUNEA EUROPA S A D E M I S I O N E Z E!!!!AM FOST HULIGANI IN 1989,RAMIN DESTABILIZATOARE PE VECI CITE ZILE O SA AM,PENTRU ACEST POPOR!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adaugat de Dana
la data 2012-01-24, 21:18
Jos si clasa politica viitoare, jos cu totii. Tot timpul vor fi nemultumiti, asa ca: jos , jos, jos, sa vina nemtii!
Adaugat de vasile
la data 2012-01-24, 20:58
Toata clasa politica e la fel de corupta, s-a demonstrat lucrul acesta in timpul celor 22 de ani de democratie, in consecinta revolta noastra este indreptata asupra tuturor politicienilor corupti, demagogi, ipocriti.
Detestam la monetul acesta institutia prezidentiala aroganta si sfidatoare, institutia guvernamentala pentru diletantismul cu care lucreaza dar si institutia legislativa iresponsabila, locul unde nu ai nici o raspundere si mii de privilegii.
la care se adauga oportunitatile de afacri cu capital imens folosite prin abuzul de putere. JOS CLASA POLITICA ACTUALA!
Adaugat de Narcis
la data 2012-01-24, 20:53
Bravo, asta e o judecata dreapta. Sunt de acord 100%.
Adaugat de Ellias
la data 2012-01-24, 20:17
Da chiar, Iliescu si acolitii lui care au furat timp de 15 ani, de ce nu raspund pentru faptele lor? Distrugeri, furturi, crime, si mai ales, denumirea data tiganilor ca si RROM, de catre domnul Iliescu? Ar trebui sa plateasca tuturor romanilor care, plecati peste granite, au avut de suferit din cauza acestei neintelegeri provocate de cuvantul RROM care toti din afara il confunda cu ROMAN ???Cine plateste domnilor Iliescu, Nastase, Ponta si multi altii cele ce le-ati facut voi? Cine plateste ceea ce s-a vandut pe "nimica" toate marile combinate, fabrici, uzine, care au lasat atatia romani fara servicii , pensii, fara bani...aducandu-i in pragul deznadejdii, multi dintre ei punandu-si streangul de gat?? Asta este genocid fratilor...de ce nu este tras la raspundere cel ce a dus tara in groapa asta? Ca cei de acum, dupa cunostintele mele, au luat tara asta deja in datorii pana peste cap. De unde tot iei, si nu mai pui inapoi...nu face pui. Ca si in fiecare familie: daca faci o cheltuiala de Craciun, tragi cateva luni dupa aia, sa platesti datoriile.Asa e si cu tara: Iliescu cu ai lui au distrus industrii, economia tarii, si inapoi nu au mai adus nimic.De unde puii mei vreti sa va dea Basescu? El doar strange cureaua, ca sa scoata datoriile facute de inaintasii lui. El e cu "plata dupa Craciun".