Tragedia șoc a lui Valentin Uritescu pe care a ținut-o secretă timp de 40 de ani – mărturisirile cutremurătoare ale celebrului actor care ne-a încântat de atâtea ori

,,Când mă voi petrece, voi fi cărat rapid la Vinerea. Nu va vorbi nimeni despre mine la TV!”

Valentin Uritescu are 75 de ani și suferă de 40 de ani de o formă de Parkinson pentru care nu există leac, actorul spune că este deja pregătit pentru momentul în care va părăsi această lume. El și-a anunțat chiar și familia că vrea să fie înmormântat în satul lui natal din județul Alba.

Iată ce mai declară actorul, conform wowbiz.ro: ,,Sunt foarte bolnav (…). Acum nu ma pot concentra, iau multe medicamente, devin confuz… Cand ma voi petrece, voi fi carat rapid la Vinerea, unde m-am nascut, dar ma tem ca atunci nu va vorbi nimeni despre mine la TV. Nu prea am avut prieteni”.

El mai adaugă: ,,„La Teatrul Tineretului din Piatra Neamt am primit primul meu rol de drama, aproape tragic, in piesa „Mai inainte de a canta cocosul”, de Ivan Bukovkan. Actiunea se petrecea in timpul razboiului, intr-o localitate ocupata de nemti. Un soldat german este impuscat. Comandantul trupelor de ocupatie alege zece localnici si-i inchide intr-o pivnita. Ostaticii trebuiau sa spuna cine il omorase pe soldat, altmiteri urmau sa fie executati. Tensiunea era teribila. Rolul meu era minunat. L-am jucat cu o intensitate extraordinara. Atat de tare am intrat in personaj incat mi s-a declansat un tremur la piciorul stang. „De la rolul asta mi s-a tras. Timp de doi ani si ceva am umblat pe la toti doctorii. Am inceput cu un medic din Piatra Neamt. „Ai sindrom extrapiramidal!” Am venit acasa, m-am uitat in Dictionarul Sanatatii si m-am ingrozit: o boala teribila, degenrativa. Colega mea, Ioana Pavelescu, i-a povestit despre mine tatalui ei, care era medic. Acesta il cunostea pe marele profesor Voiculescu de la Spitalul nr 9. M-am dus la el si m-a internat vreme de 10 zile, timp in care mi-a facut toate analizele posibile. M-a cautat pana si de cupru, sa vada daca n-am cupru in organism. Dupa toate investigatiile astea, mi-a spus: Ai un fel de Parkinson. Suferi de sindrom extrapiramidal. Nu-i chiar Parkinson, dar e cam pe acolo.

Aveam doar 36 de ani. Eram disperat. Dadusem de gustul succesului. Veneam pe cai foarte mari. Facusem „Rafuiala”, un spectacol cu care am venit si-n Bucuresti si am avut niste cronici exceptionale. Mie mi-era rau, din ce in ce mai rau. La un moment dat, luam Levopoda, un medicament care avea niste reactii secundare teribile. Imi venea sa ma sinucid. Cand mergeam pe strada si vedeam un camion, imi venea sa intru in el. Inainte de apleca din Bucuresti spre casa, am intrat in Biserica Sf Spiridon Nou din Bulevardul Cantemir. M-am dus la Icoana Maicii Domnului si am inceput sa plang. Apoi am ridicat privirea catre icoana lui Iisus Hristos: „Doamne, te rog, ajuta-ma, mai da-mi cinci ani, sa vad ce se alege din mine!”. Si mi-a dat treizeci si ceva de ani!”.

loading...
loading...