Toader: Discursul presedintelui a fost preliminar, cele mai importante date urmeaza sa le detalieze
"A fost un discurs preliminar si cele mai importante date urmeaza sa le detalieze. A fost o radiografie a situatiei Romaniei pe timp de criza. Presedintele a spus ca va duce vaporul pana la capat. Este in nota normala a lui, chiar cu recunoasterea unor gafe pe care le face mai rar", a apreciat Mircea Toader.
Intrebat daca acest mesaj va debloca situatia privind protestele, Toader a spus ca spera ca toti sa inteleaga ca trebuie sa se aseze la masa dialogului.
"Nu stiu, sper ca toti cei care sunt responsabili si cetatenii urmeaza sa se aseze la masa dialogului", a adaugat Toader.
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni, ca si-a creat impresia ca pentru o parte din romani s-a creat o "ruptura" cu presedintele, el precizand ca prima sa obligatie este de a restabili "legatura de incredere" cu aceia care si-au pierdut-o.
Seful statului a mai spus ca vrea sa le spuna romanilor ca stie "ce trebuie facut", el aratand ca "in parteneriat cu Guvernul" va trebui deschis "un orizont de tara noua pentru romani".
Traian Basescu a declarat ca indemnul sau pentru romani este "solidaritate", pentru ca "nimeni nu poate scapa de criza individual", el adaugand: "Ori iesim toti, dar odata cu tara, pentru ca salvari individuale nu exista".
El a mai spus ca, daca ar fi condus el PDL, partidul ar fi fost condus "mult mai bine".
Basescu a declarat de asemenea ca oricat de mare ar fi presiunea cu eticheta "dictator" asupra sa, va continua sa sprijine institutiile statului care lupta impotriva coruptiei, el adaugand ca politicianul care este injurat de dimineata pana seara nu se poate numi dictator.
Presedintele a mentionat totodata ca nu are "nimic de schimbat" in comportamentul pe care l-a avut in cele doua mandate, cu exceptia diminuarii acelor "gafe" pe care uneori le mai face public, el mentionand in acest sens interventia televizata in care a avut "disputa" cu Raed Arafat.
Sursa: vezi articolul original





































