Testul oral HIV, la fel de precis ca analizele de sange
OraQuick este un test de unica folosinta care detecteaza anticorpii HIV din probe de saliva, sange integral capilar/venos sau plasma. Testul ofera rezultate extrem de precise, intr-un timp scurt, fara a fi nevoie de recoltarea unei probe de sange sau de utilizarea acelor. In doar 20 minute de la recoltarea probei, testul non-invaziv furnizeaza rezultatele.
Cercetatorii francezii au comparat cinci studii realizate la nivel mondial si au constatat ca testul OraQuick a avut o precizie de 99 la suta in randul populatiilor cu risc ridicat de a se imbolnavi de SIDA si de 97 la suta in randul populatiilor cu risc scazut, scrie Daily Mail.
Studiul, publicat saptamana aceasta in revista The Lancet Infectious Diseases, are implicatii majore pentru tarile care intentioneaza sa adopte strategii de auto-testare pentru HIV.
Auto-testarea poate elimina stigmatizarea asociata cu SIDA
Testul oral pentru diagnosticarea HIV permite testarea pacientilor atat in clinicile medicale, cat si intr-un mediu non-medical. Acesta este non-invaziv si usor de folosit.
"Testarea sta la baza preventiei, a tratamentului si a strategiilor de ingrijire in cazul bolnavilor de SIDA. Cu toate acestea, oamenii nu isi fac testul HIV in clinicile publice deoarece le este teama de stigmatizare, lipsa de intimitate si discriminare. Auto-testarea ar putea pune capat fenomenului de stigmatizare asociat cu aceasta boala", spune Nitika Pant Pai, coordonatorul studiului.
Populatiile cu risc ridicat incearca sa opreasca extinderea epidemiei HIV, dar se confrunta cu discriminarea, violenta si marginalizarea sociala la serviciile de asistenta medicala.
Rapoartele Programului Comun al Natiunilor Unite pentru HIV/ SIDA (UNAIDS) estimeaza ca la nivel global, 90 la suta din barbatii care fac sex cu alti barbati nu au acces la servicii de baza de sanatate sexuala.
"Testul oral HIV poate fi un instrument puternic de preventie pentru populatiile cu risc ridicat, dar auto-testarea trebuie sa fie insotita de un comportament responsabil pentru a obtine rezultate bune pentru sanatate", a declarat doctorul Rosanna Peeling, co-autor al studiului.
Preventia SIDA, ignorata in Romania
In Romania, in iunie 2011 erau inregistrati 10.642 pacienti diagnosticati cu HIV si SIDA, cu 243 mai multe cazuri decat la finele anului 2010, conform datelor oferite de Institutul Matei Bals. Dintre noile cazuri depistate, 27% sunt tineri cu varsta intre 20-24 ani, iar 63% au contractat virusul in urma unui contact sexual neprotejat.
Numarul persoanelor seropozitive din Romania este in crestere in primul rand din cauza lipsei de preocupare pentru preventie. Intr-un clasament realizat de firma de cercetare Health Consumer Powerhouse privind prevenirea infectarii cu virusul HIV si accesul la ingrijiri medicale, Romania se afla pe ultimul loc din 29 de tari.
Sursa: vezi articolul original





































