Tatal Poneiului roz: "Calutul e de fapt o fetita si s-a nascut de la un pariu"
Pe atunci, un tanar angajat la instituttia newyorkeza, Cristian Neagoe, a prezentat la o expozitie a artistilor romani de peste Ocean un ponei roz din plastic care avea desenata pe fund o zvastica. Gestul a scandalizat intreaga opinie publica romaneasca, ce a rasunat de acuze neo-naziste si a provocat demisia tanarului cu initiativa. Libertatea a stat de vorba cu autorul care a turnat benzina pe foc si va spune ce l-a facut pe Cristian Neagoe sa recurga la un asemenea gest.
Libertatea: Cum si la ce varsta ai ajuns sa lucrezi la ICR New York?
Cristian Neagoe: Aveam 23 de ani si tocmai imi dadusem teza de licenta in filosofie. Lucram ca librar si PR, organizam lansari de carte, concerte, expozitii, prezentari, conferinte, tot soiul de lucruri care construiesc strategia culturala a unui spatiu de intalnire cum sunt librariile Carturesti. Am aflat de concursul pentru un post de comunicare la Institutul Cultural Roman din New York, m-am inscris, am luat nota cea mai buna si m-am suit in avion.
Cum era viata acolo? Descrie-mi o zi obisnuita de-a ta.
In New York nu exista lucruri pe care sa nu poti sa le faci, luminile lui te inspira (ca sa-i citez pe Jay-Z si Alicia Keys). Uneori e prea mult bling-bling, dar la New York se munceste. Din greu. Daca nu faci ceva semnificativ, esti exclus din joc. Locuiam in aceeasi cladire in care aveam biroul, ma trezeam la 8, faceam un dus si coboram la munca. Lucram cam 10 ore pe zi, in medie, uneori si in week-end, in functie de evenimentele pe care le organizam. Responsabilitatea reprezentarii Romaniei pe intreg teritoriul SUA si o parte din Canada sta pe umerii unei echipe de sase oameni. In perioada exploziei filmului romanesc in America, aproape ca nu mai paraseam biroul. Cateodata mergeam noaptea pe bicicleta peste Brooklyn Bridge si ma vedeam cu prietenii. Dar felul in care se lucreaza la ICRNY m-a inspirat mai mult decat luminile orasului care nu doarme niciodata.
New Yorkez-ii sunt mai receptivi decat romanii la arta contemporana?
Receptivitatea la arta nu tine de locul unde te nasti. E adevarat ca nu exista alt oras in lume care sa aiba mai multe galerii de arta, dar felul cum interpretezi o lucrare tine mult de educatie si de deschidere. Cantitatea de prostie nu difera la New York fata de cea din Bucuresti, dar acolo ignoranta nu e o scuza.
Descrie-mi Romania din perspectiva ta. Ii impartasesti opinia lui Patapievici de acum mai multi ani?
Poate ca sunt naiv, dar Romania mi se pare un loc interesant in care sa te afli la inceput de secol XXI. Am incredere in capacitatea poporului roman de a-si construi un drum si de a face lumea un loc mai ok. Faptul ca suntem in urma se poate dovedi un avantaj. O masina care merge pe autostrada in spatele unui tir e practic tractata de curentii de aer creat de vehiculul mai mare. Asa vad eu Romania: ca pe o Dacie la 120 km/h care-si conserva energia, inca suficient de noua pentru a face aproape orice sa se intample. Patapievici scria despre Romania anilor '90, in care cineva chema minerii sa curete elementele de alta parere decat cea "oficiala". A scoate din context niste nemultumiri reale de atunci si a le folosi acum ca etichete este un procedeu perfid folosit impotriva lui Patapievici, care a creat un sistem profesionist de promovare a culturii romane in lume.
Ce a fost poneiul roz pentru tine atunci cand l-ai "nascut"? Ce-ai vrut sa exprimi?
Prin 2005, Linda Barkasz venise din Timisoara la Otaku Fest București, o intrunire a pasionaților de manga, anime și cultura japoneza (despre "otacii" romani scrie chiar Cory Doctorow in revista Forbes USA). Linda avea la ea o jucarie roz cu care tot conversa și facea vraji. Jucariile "My Little Pony" au cate un simbol pe crupa - steluțe, inimioare, chestii "cute". Linda a transformat un ponei Hasbro desenandu-i o mica svastica pe crupa. In zilele acelea, Poneiul Roz a fost miza unui pariu intre noi. Am caștigat pariul, asa ca mi l-a facut cadou. Doi ani mai tarziu, cand am plecat din tara, am luat Poneiul Roz cu mine la New York. Linda m-a rugat sa-l aduc la finisajul expozitiei "Freedom for Lazy People", cand am discutat cu fondatorii Wooster Collective, cel mai important site de street-art din SUA, despre un nou tip de creativitate est-europeana. In fond, Poneiul Roz e un ready-made romanesc. Ce vrea el sa insemne, ce vrea artistul sa spuna? Valoarea unei lucrari de arta sta in capacitatea ei de a naște multiple interpretari. In cazul Poneiului Roz, reacțiile pe care le-a provocat au ajuns sa faca parte din insași semnificația lucrarii. Poneiul Roz a intrat in dialog cu arta și politica romaneasca, s-a scuturat, a nechezat și a dat cu copita.
Ce e poneiul acum pentru tine?
O prietena. Multi nu stiu ca Poneiul Roz e de fapt fetita.
In timpul scandalului poneiului roz s-a spus despre tine ca scrii texte despre urina iubitei tale. Acum ce scrii?
Acum scriu texte despre stewardese.
Cum sunt artistii romani de acum, din generatia ta? Ce-i defineste si ce-i diferentiaza de generatiile trecute?
Habar n-am. Daca ma intrebi de indivizi, pot sa-ți raspund, dar la generații nu ma pricep.
Recent prietenii tai de la Comic-Con au fost acuzati de pornografie.Cum ii aperi?
Comic-Con New York este cel mai mare targ de banda desenata de pe Coasta de Est a Statelor Unite. Am fost acolo ca organizator al standului romanesc intr-un proiect construit de Institutul Cultural Roman, nu "cu prietenii". Cat despre acuzația de pornografie, e o calomnie. In cel mai bun caz, e doar nefondata. Legea pornografiei, atat in Romania, cat si in SUA, nu se aplica operelor artistice. Nimeni altul decat Corneliu Vadim Tudor a fost invitat de Antena 3 sa vorbeasca despre banda desenata romaneasca. Dar Vadim nu are cunostinte de baza despre lucrurile pe care isi permite sa le judece. Printre altele, el confunda benzile desenate cu lucrarile lui Dan Perjovschi, care face comentarii despre lumea contemporana pe peretii celor mai importante galerii si muzee din lume.
Care e limita dintre pornografie si arta?
E dificil sa stabilesti o limita. Sa luam exemplul a zeci de lucrari de arta din Grecia Antica sau a sute de tablouri din colectia Vaticanului care reprezinta fara jena trupuri goale de barbati si femei. Sa privim lucrari mult mai recente, ca "Printesa X" a lui Brancusi. Sunt ele pornografice? Unii vor spune ca da, au si facut-o la momentul respectiv. Lucrarile din Renastere au trecut prin filtrul Inchizitiei, Brancusi a fost dat afara din expozitia de la Paris. Totusi, au rezistat si le admiram acum cu respect. Cred ca inainte sa acuzam ar fi indicat sa ne curatam privirea.
Fotografia cu tine in timp ce-ti epilai iubita in zona inghinala a fost o forma de "mi se rupe" la adresa criticilor de atunci? Ce-ai vrut sa transmiti cu ea?
Fosta mea prietena are o pagina de Flickr care functiona ca jurnal vizual pe cand era studenta la Arte. Fotografia a fost facuta de ea intr-o vacanta la cort in Vama Veche si postata ca amintire. Eu nu eram pe atunci angajat la ICRNY, lucram la Carturesti. Respectiva fotografie nu are nimic revoltator, e un gest intim facut din tandrete. Cate femei nu s-ar bucura sa fie epilate de iubitul lor? Niste jurnalisti au luat poza de pe net si au folosit-o impotriva noastra in timpul "scandalului", asta-i tot. Gestul lor mi se pare jegos, nu al meu.
Simti cumva ca ti-a ingradit libera exprimare scandalul biencunoscut?
Din contra.
Ce faci acum? La ce lucrezi?
Termin un master in etica aplicata la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti. Traduc carti (apare in curand "MAUS", de Art Spiegelman, la editura Art si lucrez la "Hollywood", un roman de Charles Bukowski, pentru Polirom). Public lunar o pagina in Playboy despre filosofia sexului. Din cand in cand sunt invitat sa contribui in Dilema Veche, TOTB, Vice, veiozaarte sau in alte reviste din tara si din strainatate. Organizez Street Delivery, un eveniment care recupereaza spatiul public din Bucuresti si Timisoara (deocamdata). Fac petreceri de muzica electronica sub labelul 4Play, promovez un film romanesc, citesc, scriu.
» vezi articolul original
sursa: 
