TALENTUL ESTE CA BANUL: ÎL AI SAU NU

Maestrul Sebastian Papaiani spunea că talentul este foarte important pentru un tânăr care vrea să devină actor, iar acest talent „nu ți-l dă nicio școală din lume, nicio facultate, niciun institut, este ca banul: îl ai sau nu”. Astăzi, marele actor ar fi împlinit 81 de ani.

Când spui Sebastian Papaiani, spui plutonierul Căpşună din seria BD, spui Fane Oarcă din „Cu mâinile curate”, îţi vine în minte automat Ieremia din „Toate pânzele sus”, nu-l poţi omite pe Gogu a lu’ Pupăză din „Nea Mărin miliardar” sau pe Făniţă, unul din primele roluri ale marelui actor, din pelicula „Un surâs în plină vară”. Dar, mai mult decât oricare din rolurile amintite, Sebastian Papaiani a fost cel mai simpatic Păcală din istoria cinematografiei noastre.

Despre cum a ajuns actor, maestrul Papaiani povestea: „Lucram la Centrofarm Piteşti şi eram un copil bun la toate. Ca fiecare întreprindere care se respecta, aveam o trupă de teatru. Eu nu făceam parte din ea. Acolo era îndrumător o femeie foarte frumoasă, Crina Cojocaru, o fostă Miss România. Pe mine m-au trimis să iau sifoane şi când m-am întors cu ele în sală am vrut să fac pe grozavul, le-am ridicat şi apa din ele a ţâşnit. Doamna Crina Cojocaru mi-a văzut mimica feţei şi s-a dus la tata să-l roage să mă lase să dau la actorie. Prima decoraţie pe care am pri­mit-o este de la Festivalul Pelicanul, care avea loc la Mamaia. Era o medalie de plumb, grea de tot. Îmi rupea reverul de la cămaşă când trebuia să o port”.

s2

Când a filmat seria B.D. a avut de furcă cu câinele-căpitan care îl însoțea în toate misiunile. Pentru a se apropia de acesta fără a fi în pericol, a umblat multă vreme cu bucăți de ficat în buzunar. Medaliile lui Sebastian Papaiani au fost aplauzele spectatorilor prezenți la piesele de teatru în care juca. A povestit, cu prilejul unui interviu, cum a fost oprit de un om pe stradă şi rugat să nu moară, pentru că oamenii nu vor mai avea motive să râdă, umorul de calitate fiind considerat un lux într-o vreme în care agresivitatea verbală, prostul gust și kitschul au ajuns la putere.

s3

Fiind sub tratament la spital, maestul Papaiani a avut puterea de a mai spune o glumă, deși starea sa de sănătate era destul de șubredă. Celor care veniseră să-l viziteze, le-a spus că nu are cum să moară din atâta lucru, cartea sa de identitate expirând tocmai în 2041. Probabil la un astfel de umor se referea scriitorul și activistul politic american Max Eastman când spunea că „umorul este instinctul de a lua durerea în joacă”. Nu știu câți oameni, într-o stare de sănătate atât de delicată, reușesc să-și păstreze spiritul viu și să facă glume în astfel de momente. Trebuie să fii construit dintr-un anumit aluat pentru a avea puterea de a ignora evidența, luând la mișto un diagnostic care pe alții i-ar fi aruncat în depresie.

s4

Maestrul Papaiani a fost răpus finalmente de un accident vascular, un diagnostic cumplit, care este, de cele mai multe ori, cauzat de stresul în care trăim. Spectacole de teatru, show-uri de televiziune, drumuri lungi între orașele unde aveau loc spectacolele, toate acestea au contribuit la deteriorarea stării de sănătate a marelui actor. Dar nu s-a plâns niciodată, nu a refuzat pe nimeni și, finalmente, a plătit tributul pentru acest efort continuu. Astăzi, în ziua în care ar fi sărbătorit 81 de ani, noi oscilăm între lacrimi și zâmbet. Lacrimi pentru că a plecat dintre noi, zâmbete pentru că așa ni-l vom aminti mereu, zâmbind. Și așa ne-a învățat maestrul Papaiani să privim viața, cu zâmbetul pe buze.

Cristian Huluban

loading...
loading...