Statele Unite au inchis ambasada americana din Siria Stiri.rol.ro


Adaugat: Marti, 07 februarie


Statele Unite au inchis ambasada americana din Siria

Departamentul de Stat american a decis, luni, inchiderea ambasadei SUA din Siria, dupa ce regimul de la Damasc a refuzat sa ofere garantii privind siguranta personalului, informeaza MEDIAFAX, care citeaza CNN.

17 functionari americani, inclusiv ambasadorul Robert Ford, au parasit deja Siria.

Doi functionari diplomatici americani au parasit Siria de saptamana trecuta, iar restul, inclusiv Ford, au plecat luni dimineata, pe cale terestra, trecand in Iordania.

Siria se confrunta, de 11 luni, cu manifestatii fara precedent impotriva regimului Bashar Al-Assad, actiunile de reprimare soldandu-se, conform estimarilor ONU, cu peste 6.000 de morti.

Decizia de inchidere a ambasadei nu inseamna ca Statele Unite intrerup relatiile diplomatice cu Siria. Desi contactele intre cele doua guverne raman minime, relatiile oficiale vor ramane intacte. Washingtonul nu a intrerupt relatiile diplomatice cu regimul de la Tripoli in timpul campaniei aeriene NATO impotriva lui Mammar Kadhafi.

Decizia de inchidere a ambasadei presupune ca Statele Unite retrag personalul diplomatic si suspenda operatiunile in aceasta tara. Potrivit oficialilor de la Departamentul de Stat, Ford si subordonatii lui vor continua activitatile de la sediul Departamentului de Stat.



» vezi articolul original


sursa:







  • Taguri:


Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

17:51 Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunsi in case si devin tinte foarte atractive pentru hoti

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub pod ...










Bancul Zilei

Vecinul il abordeaza pe Badea Ion si ii spune: - Stii ca ...


Poza Zilei

Esti sadic si vrei sa ascuti un creion?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Statele Unite au inchis ambasada americana din Siria