Spitalul de Arsi: Persoanele ranite in explozii vor fi operate incepand de marti Stiri.rol.ro


Adaugat: Luni, 20 februarie , ora 10:52, de D.M.S.


Spitalul de Arsi: Persoanele ranite in explozii vor fi operate incepand de marti

Persoanele rănite în exploziile de la Sighetu Marmaţiei internate la Spitalul de Arşi din Capitală vor fi operate începând de marţi, zece sunt în stare stabilă, iar una este în stare foarte gravă, intubată, având arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, a spus managerul unităţii, Vitalie Stan.

Potrivit medicului Vitalie Stan, unul dintre cei 11 răniţi aduşi la Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală este în stare foarte gravă, pentru că are arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului şi arsuri de căi respiratorii, precizând că este vorba de reprezentantul firmei de gaze, nu de unul dintre pompieri, aşa cum a spus iniţial, transmite MEDIAFAX .

La Spitalul de Arşi din Capitală sunt internate şase din cele şapte tinere rănite în urma primei explozii şi alţi cinci pacienţi aduşi după cea de-a doua explozie, respectiv doi pompieri, doi angajaţi ai societăţii de gaze şi notarul care avea biroul deasupra discotecii unde a avut loc explozia sâmbătă noaptea.

Medicul Vitalie Stan a mai spus că trei pacienţi sunt în secţia de Terapie Intensivă, restul sunt în secţia de Arsuri.

El a precizat că toţi au arsuri de diferite grade şi de căi respiratorii superioare, întrucât explozia s-a produs în spaţiu închis.

Managerul Spitalului de Arşi a precizat că cei 11 au fost reevaluaţi luni dimineaţă, stabilindu-se un plan de intervenţii chirurgicale.

Potrivit acestuia, cele şase fete nu vor fi operate, întrucâte sunt foarte tinere, iar pielea arsă se poate autoregenera mai uşor.

În celelalte cazuri vor fi prelevate porţiuni de piele, de regulă de pe coapse, care vor fi transplantate în zonele arse.

Totodată, împreună cu cei 11 răniţi în explozia de la Sighetu Marmaţiei, la Spitalul de Arşi a fost adus şi un bărbat din Abrud rănit în urma exploziei unei butelii. Starea acestuia este foarte gravă, nu respiră singur, iar un rinichi nu îi funcţionează, a precizat Vitalie Stan.

Prima explozie de la clubul din Sighetu Marmaţiei a avut loc sâmbătă, în jurul orei 0.56, cel mai probabil din cauza unei acumulări de gaze la un etaj superior al imobilului la subsolul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la reţeaua de gaze. A doua explozie care i-a surprins pe anchetatorii care făceau investigaţii la faţa locului s-a produs în jurul orei 10.00 - 10.30.

Clubul unde a avut loc prima deflagraţie este situat la subsolul clădirii, iar deasupra acestuia este un cabinet notarial.

În urma primei explozii, şapte persoane au fost rănite, dintre care şase tinere au fost aduse duminică dimineaţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti, cu un avion militar. Ele au suferit arsuri pe 30-60 la sută din suprafaţa corpului, mai ales pe faţă şi pe mâini.

În a doua deflagraţie, zece persoane au fost rănite, printre care trei ofiţeri de poliţie, doi pompieri şi un notar care avea biroul deasupra clubului.

Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat că în urma celor două deflagraţii au fost rănite 21 de persoane, din care 17 au fost spitalizate - 15 la Bucureşti, una la spitalul din Sighetu Marmaţiei şi una la spitalul din Baia Mare.

Dintre cele 15 persoane rănite aduse la Bucureşti, 11 sunt internate la Spitalul de Arşi şi patru la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, i-a vizitat duminică seara la Spitalul de Arşi din Bucureşti pe poliţiştii şi pompierii care au suferit arsuri în urma exploziei de la Sighetul Marmaţiei. El s-a interesat şi de celelalte victime, civile, vizitându-i la Spitalul de Arşi unde au fost internaţi pentru îngrijiri după deflagraţia de la Sighet.

În cursul zilei de luni, Gabriel Berca intenţionează să viziteze şi celelalte victime internate la Spitalul Floreasca din Capitală.

Parchetul Tribunalului Maramureş face cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere şi la legea protecţiei muncii, întrucât a doua explozie s-a produs când erau în local angajaţii de la ISU, ai Poliţiei, de la Gaze, care vroiau să investigheze modul cum s-a produs deflagraţia de sâmbătă spre duminică.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, care a fost director Distrigaz, a declarat pentru presa locală că a doua deflagraţie de la Sighetu Marmaţiei putea fi evitată dacă se respectau normele de lucru şi că procedurile de intervenţie după prima explozie nu au fost respectate.

Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a declarat pentru MEDIAFAX că primele date în cazul celei de-a doua explozii de la Sighetu Marmaţiei arată că ar fi fost încălcată o regulă elementară, şi anume nu ar fi fost întreruptă furnizarea cu gaze şi electricitate în clădire.

Prefectul de Maramureş, Alexandru Pocol, a declarat că cea de-a doua explozie s-a produs chiar în momentul în care şeful companiei de gaze din Sighetu Marmaţiei a semnalat cu detectorul prezenţa gazului.



D.M.S.





Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

17:51 Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunsi in case si devin tinte foarte atractive pentru hoti

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub pod ...










Bancul Zilei

Vecinul il abordeaza pe Badea Ion si ii spune: - Stii ca ...


Poza Zilei

Esti sadic si vrei sa ascuti un creion?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Spitalul de Arsi: Persoanele ranite in explozii vor fi operate incepand de marti