Sorin Leoveanu sau Miranda Frankenstein
Montarea este intitulata "O furtuna" si nu pur si simplu "Furtuna", fiind doar una dintre miile de "lecturi" ale textului lui Shakespeare asupra caruia regizorii s-au aplecat de atatea ori de-a lungul vremii. In plus, nu este orice "Furtuna", ci una pe deplin asumata de "un" regizor, pe numele lui Silviu Purcarete. Desi nu este la fel de flamboaianta ca alte montari ale acestui director de scena atat de special, este cu siguranta un exercitiu de creator extrem de interesant. Fara a avea pretentiile de a fi un creator cu majuscula ("job-ul" este ocupat deja de la inceputul timpurilor), atat Prospero, cat si Silviu Purcarete insusi se joaca de-a creatia.
O lume din materiale reciclabile
Poate cea mai interesanta propunere a spectacolului "O furtuna" este aceea ca textul lui Shakespeare nu mai este abordat ca o feerie, ba chiar avand in plus si inedite accente noir si de film horror. Prospero devine mai degraba un soi de parinte al lui Frankenstein care creeaza monstri. Primul Frankenstein este chiar Miranda, fiica lui Prospero. Prospero ridica din pat un manechin barbat, pe care il imbraca intr-o rochie din hartie ordinara, reciclabila, caruia ii da viata. Magul Prospero (Ilie Gheorghe) isi creeaza deci lumea din materiale reciclabile, iar personajele care ii populeaza insula par a proveni tot dintr-o groapa cu deseuri genetice. Chiar si salasul magului este o casa in paragina, ba chiar in descompunere, din tavan cazand, din cauza vantului puternic al furtunii starnite de Prospero, caramizi si bucati de moloz. (Scenografia este semnata de mereu surprinzatorul Dragos Buhagiar.)
Femeia-demon
Asta nu inseamna ca acest "pamant nou" creat de Prospero nu are frumusetea lui, ba dimpotriva. Rochiile din hartie reciclabila sunt somptuoase, chiar daca atat de usor perisabile (de altfel, si lumea lui Shakespeare e creata din "plamada din care sunt facute visele"), iar manechinul Miranda ce devine si femeie, si barbat, sau nici femeie, nici barbat, este de o frumusete ireala. Asta, desigur, si gratie minunatului actor Sorin Leoveanu, care in Miranda lui usor horror este poate una dintre cele mai reusite Mirande din istoria "Furtunii". Miranda nu este doar serafica faptura care rosteste timid si sagalnic: "Sunt fecioara" sau "Vaaai, ce proasta sunt!", ci -surpriza! - ea este si Caliban. Si nu este vorba de faptul ca un actor interpreteaza doua personaje, ci ca Miranda si Caliban sunt una si aceeasi fiinta. Miranda este posedata de "dracul" Caliban, dezvoltand un sindrom foarte drag regizorilor de filme horror, care se numeste "personalitate multipla".
Cu urlete de demonizat, Miranda isi sfasie si-si rupe-n bucati frumoasele rochite si devine monstrul Caliban, cel care-l uraste de moarte pe Prospero. Cele doua personalitati distincte, pana la un punct, se ating si incep sa se amestece. Astfel ca, din dulapul unde era tinut captiv Caliban, la un moment dat iese Miranda, in preafrumoasa-i rochita, tinand insa in maini un ciocan si-un cui. Se apropie de batranul ei tata, care doarme (somnul ratiunii naste monstri, in cazul de fata la propriu), si nu stie ce sa faca: sa-i infiga cuiul in cap, perforandu-i creierul care a creat-o, sau sa-l sarute pe frunte, ca o fiica buna si iubitoare. Aici regizorul se joaca cu o serie de simboluri livresti: de la Lucifer, care si-a infruntat Creatorul, la Oedip, patricidul, si, trecand prin "tata" Freud, ajunge la "icoane" ale culturii moderne, ca Alfred Hitchcock, caci Miranda-Caliban este fara indoiala "psycho". Asta nu inseamna ca Purcarete a transformat "Furtuna" intr-o tragedie, nici vorba. Lumea lui Prospero are un comic al ei, chiar daca e unul cam intunecat. (In asta consta si noutatea montarii.) Ariel (Valentin Mihali) si "gasca" lui de spirite sunt prezentati ca niste clovni, dotati cu nas rosu, regulamentar, dar pana si clovnul este adesea in filmele de la Hollywood un personaj "scary". Ariel este un clovn pus pe rele, a imprumutat ceva din natura vindicativa a stapanului sau, si isi comenteaza adesea farsele cu cate un ras surd ce-ti cam ingheata sangele-n vine. Desi este simpatic in felul lui, in orice caz nu l-ai invita pe acest clovn la petrecerea copiilor tai.
Nu stim ce parere ar avea Shakespeare despre aceasta abordare (el n-a apucat sa vada filme horror), dar batranul Hitchcock ar fi fara indoiala amuzat si chiar un pic gelos pe Silviu Purcarete. "Furtuna" lui nu este o creatie demiurgica mareata si fara cusur, dar nici o furtuna-ntr-un pahar cu apa. Este "O furtuna". Una care te zgaltaie destul de tare cat sa-si merite titlul.
Sursa: vezi articolul original
