Un bărbat din Marea Britanie, tată a doi copii, bănuia de ceva vreme că soția are o aventură, așa că și-a urmărit soția cu ajutorul telefonului mobil al femeii, mod în care a aflat că aceasta se îndrepta către o destinație suspectă și necunoscută. Urmând-o, soțul a văzut cum nevasta sa, Nancy, în vârstă de 38 de ani, a intrat într-o casă pe care nu o știa. Bărbatul a așteptat doar câteva minute, apoi a intrat și el, curios.
Însă în momentul în care a văzut ce făcea în acea casă mama copiilor lui, a rămas blocat! A avut nevoie de câteva secunde să-și revină, pentru a putea reacționa: soția lui era în pat cu șeful ei, în vârstă de 58 de ani.
Nervos, a scos telefonul și i-a filmat pe cei doi, apoi a fugit și și-a lăsat soția în brațele șefului. Urmarea nu a fost cea așteptată de bărbat. Cu toate că nu i-a agresat în niciun fel pe cei doi, bărbatul, pe nume Sean, a fost arestat și acuzat de intare prin efracție, ba chiar riscă să facă și ani grei de pușcărie!
Avocații săi au pregătit o apărare imbatabilă și chiar au susținut faptul că acesta ar merita felicitat pentru faptul că nu a recurs la violență atunci când și-a surprins soția cu șeful.
Judecătorii au ales să îl elibereze din închisoare, în cele din urmă. Bărbatul s-a despărțit de soția sa, apoi, potrivit RTV.net.
CITEȘTE ȘI:
Veste Bombă! O artistă cunoscută a aflat că mai are doar 5 luni de trăit: „Nu mi-am imaginat că îmi voi planifica înmormântarea la 21 de ani” Din păcate, e adevărat…
O celebră cântăreață a fost diagnosticată cu maladia secolului: cancer, vestea a îndurerat lumea întreagă.
Destinee McEwen a devenit cunoscută întregii lumi după ce a cântat pentru pentru fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, în anul 2013. Recent, însă, medicii i-au dat o veste tragică: aceea că mai are doar cinci luni de trăit.
Destinee McEwen a fost diagnosticată cu sarcomul cardiac în 2014, potrivit Daily Mail. Acesta reprezintă o tumoră foarte rară la inimă. Poate dacă boala era descoperită mai devreme, tânăra cântăreaţă ar fi avut o şansă la viaţă. Dar, de exemplu, în 2011, după ce a leşinat în timpul unui spectacol la şcoală, medicii i-au dat medicamente pentru durere şi au externat-o, potrivit cancan.ro.
Se pare că la doar trei ani de la acel incident, în 2014, fata a început să vomite sânge în timpul orelor, și a ajuns astfel la spital, unde medicii au descoperit uimiți că inima ei era mărită fiindcă în interiorul ei era o tumoră. Din păcate cancerul s-a extins la creier în anul 2016, iar luna trecută doctorii i-au mai dat numai 5 luni de trăit.
„V I A Ţ Ă. Ultimele zile în Tampa… Operaţia pe creier a mers bine… Vă mulţumesc tuturor pentru rugăciuni. I U B I R E, P A C E şi B U C U R I E” e mesajul pe care l-a scris tânăra artistă în urma unei intervenţii dificile pe care a avut-o în urmă cu mai bine de două luni, potrivit aceleiași surse.
Cu toate acestea, tânăra nu renunț și nu își pierde speranța, mai mult, a decis să scrie o carte despre experiența ei, pentru a-i încuraja pe oameni să fie mai atenți la semnalele și semnele trupurilor lor.