Poliţiştii secţiei 13 din Capitală fac cercetări după ce o minoră de 13 ani de la Şcoala nr. 82 a reclamat că a fost agresată sexual de un coleg, în toaleta unităţii de învăţământ.
Incidentul s-ar fi petrecut în 28 septembrie, în toaleta Şcolii nr. 82 din sectorul 3 din Bucureşti.
Poliţiştii i-au audiat pe ambii minori implicaţi.
Surse apropiate anchetei au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX , că eleva este în clasa a VII-a, iar băiatul reclamat în clasa a VIII-a la Şcoala 82 din Capitală, ambii fiind de etnie romă.
Potrivit surselor, între cei doi a fost o relaţie de dragoste, dar ulterior s-au despărţit, context în care eleva i-ar fi trimis fostului prieten un sms întrebându-l ce poată să facă pentru a se împăca, iar acesta i-ar fi răspuns, tot printr-un sms, că doreşte un act sexual.
Cei doi şi-ar fi dat întâlnire în toaleta şcolii, în pauza dintre ore. După consumarea actului sexual oral, minora s-ar fi lăudat unor prietene, într-un final aflând despre acest fapt şi părinţii ei, potrivit surselor citate.
Părinţii au dus-o pe minoră la secţia de poliţie unde aceasta a declarat că a fost violată.
Poliţiştii Secţiei 13 au îndemnat-o pe fată să meargă la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" pentru eliberarea unui certificat medico-legal care să ateste cele susţinute în plângere.
ROL.ro
Adaugat de Laurentiu
la data 2011-12-11, 10:42
Este la moda acum sexul oral. Il practica milioane de barbati intre ei. Dar, problema este ca nu recunosc acest lucru. Oricum , este optiunea lor proprie.
Adaugat de Laurentiu
la data 2011-12-11, 10:42
Este la moda acum sexul oral. Il practica milioane de barbati intre ei. Dar, problema este ca nu recunosc acest lucru. Oricum , este optiunea lor proprie.
Adaugat de Bokcoli
la data 2011-12-10, 23:02
"mirciulikule", tu esti un superbou si ma-ta vaca nebuna ! dobiboule cornut, din marea turma de cretini portolakei, nu-ti mai screme "intelectul" bovidian pentru a gasi "legatura" ... mai bine, du-te-n ... staul si linge malaiul portokaliu din punga primita de la stapanul minciunilor !
Adaugat de Mircea
la data 2011-12-10, 20:19
Esti un BOU dar tu inca nu ai descoperit asta,mai ai timp!!! Pai ce legatura are una cu cealalta!!!?
Adaugat de GION
la data 2011-12-09, 20:45
EUGEN, DRAGUL MEU, ASTA TU CONSIDERI CEVA NORMAL? INSEAMNA CA SI TU FACI SEX ORAL SAU ANAL.
Adaugat de GION
la data 2011-12-09, 20:43
EUGEN, DRAGUL MEU, ASTA TU CONSIDERI CEVA NORMAL? INSEAMNA CA SI TU FACI SEX ORAL SAU ANAL.
Adaugat de bokcoli
la data 2011-12-09, 19:23
inca o mare problema la rrromanika ! ce mai conteaza ca un individ,ales "presedinte" de cca.5 milioane de cretini, a angajat Tara la plata multe miliarde de Euro ... grija mare este ca un rrromanike a "violat" o rrromanike !!! Halal, tot-nainte, godaci !
Adaugat de Una
la data 2011-12-09, 18:25
Georgica taica, fatuca facu sex ORAL!!! Trebuiau s-o trimita la stomatolog, sa-i ia secretie din strungareata! Sau la internist, s-o puna sa borasca spermatozoizii in cutie sterila, na! Acu pricipisi? Apropo - daca n-ai simtul umorului, ar trebui sa te semnezi "Gogonea". Adica "Gogonel". Sau "Muratura". Incearca sa zambesti mai des - face bine...
Adaugat de terminator
la data 2011-12-09, 17:58
Nu te-ai prins!!!!Sti de ce???Pentru ca stai rau cu capul!!!
Adaugat de George
la data 2011-12-09, 17:34
Una, esti o proasta sau poate un prost un idiot. care te dai drept dfata cocalar imputit. Ce are de-a face stomatologia cu violul? prostu dracului. Si in al 2-lea rand daca nu erai analfabet idiotule, vedeai ca parintii au pus-o sa declare la politie ca a fost violata desi ea a consimtit actul sexual.
Adaugat de EUGEN
la data 2011-12-09, 17:20
Din ce in ce mai multi liceeni baieti fac sex oral reciproc in toaletele scolilor.
CARE-I PROBLEMA ?
Adaugat de nina
la data 2011-12-09, 17:18
Daca a facu sex oral de ce a fost trimisa la "Mina Minovici" ? pentru viol ?>?????????//
Adaugat de CORNEL
la data 2011-12-09, 17:16
A inceput sa le placa si minorilor sexul oral. Au invatat de la parintii lor.
Adaugat de ALIN
la data 2011-12-09, 17:15
Le place al naibii de mult sexul oral fetelor cat si baietilor care fac sex oral intre ei. ASta ste. Moda occidentala , bat-o vina !
Alin Popovici
Adaugat de Una
la data 2011-12-09, 16:30
De ce au trimis-o la "Mina Minovici"? Au sectie de stomatologie?