Secretul longevitatii: Dieta prin alternarea zilelor de infometare
National Institute on Aging (Institutul National privind problemele imbatranirii) relateaza ca a ajuns la aceasta concluzie in urma unor teste aplicate pe animale. Acestea au primit numarul minim de calorii necesare pentru a supravietui, iar rezultatele au aratat ca traiesc de doua ori mai mult.
Experimentele au avut loc si pe oameni, iar rezultatele au aratat ca dieta are rolul de a proteja sistemul circulator, inima, chiar si creierul impotriva Alzheimerului (boala specifica batranetii), conform lui Mark Mattson, seful laboratorului de neurostiinta NIA (National Institute on Aging) si profesor in neurostiinta la Universitatea John Hopkins din Baltimore(SUA).
Prin intermediul dietei de infometare alternativa, restrictionarea de calorii imbunatateste rezistenta la stres, a explicat Mark Mattson.
In timpul experimentelor pe animale, un grup de soareci a avut acces regulat la mancare, pe cand alt grup a fost tinut la dieta restrictiva. In zilele in care ambele grupuri aveau acces la mancare, li se ofereau cantitati nelimitate pentru a se apropia de un consum similar de calorii. Rezultatul experimentului a concluzionat ca soarecii hraniti in zile alternative erau mai sensibil la insulina si erau nevoiti sa produca mai putina. Acest hormon ajuta la controlarea nivelului de zahar din sange, insa, daca este produs in cantitati mari, acesta este asociat cu proasta functionare a creierului, iar organismul este astfel mai predispus la diabet.
Profesorul Matt Mattson a analizat creierele ambelor grupuri de rozatoare si a observat ca cele supuse dietei specifice au aratat rezultate mai bune, in materie de activitate cerebrala.
Cercetarile anterioare realizate pe baza infometarii au conchis ca privarea celulelor sanatoase de sursa de hrana necesara le seteaza pe un program de supravietuire, esential pentru lupta impotriva cancerului. De asemenea, specialistii au asemanat acest tip de comportament cu cel al animalelor aflate in hibernare.
Sursa: vezi articolul original





































