S-a aflat! Ce vor de fapt bărbaţii de la femei, dar nu spun niciodată. Adevărul pe care nimeni nu îl recunoaște, puțini sunt cei care știu asta, dar e adevărat! Tu faci așa?!

Este adevărat, frumusețea, tinerețea și un corp bine sculptat au rolul lor într-o relație, însă toate astea nu sunt totul. Bărbații caută femei pe care se pot baza, care să le fie alături, cu care să discute probleme, care să-i ajute să iasă din impas, mamele copiilor lor.

1. Respect

Bărbaţii vor cu disperare să aibă parte de respect din partea femeilor din vieţile lor. Dacă ai dubii în această privinţă, întreabă-ţi bărbatul şi vezi ce zice. Să dai dovadă de respect faţă de bărbatul tău înseamnă să pui preţ pe gândurile, ideile, acţiunile şi sentimentele lui. Înseamnă că-l consideri important şi să i-o arăţi prin propriile tale acţiuni.

2. Admiraţie

Respectul merge mână în mână cu admiraţia. Bărbaţii iubesc admiraţia, dar există nişte complicaţii. Ea trebuie să fie una sinceră pentru a funcţiona.

Bărbaţii apreciază camaraderia femeii de care le pasă. Poate că vrea să-l însoteşti la meciul de golf de sâmbătă sau, pur şi simplu, să i te alături pe canapea atunci când urmăreşte serialul lui preferat. Ideea este că te vrea prin preajma lui şi ăsta este un lucru minunat.

4. Un însoţitor atrăgător

Bărbaţii apreciază faptul că femeile din viaţa lor au grijă să arate bine. Nu trebuie să fi un fotomodel pentru a-l face fericit. Fă puţin efort pentru a arăta bine şi poţi avea încredere în faptul că vei arăta superb în ochii lui.

5. Un ton plăcut al vocii

Bărbaţii apreciază un ton plăcut al vocii femeii cu care are o relaţie, şi oricum, nu este ceva ce apreciem cu toţii ? Cu toţii apreciem un ton vocal frumos şi amical.

6. Încurajare

Bărbaţii apreciază încurajările şi au nevoie de ele . Le place să ştie că femeile lor le ţin partea, înveselindu-i. Credinţa ta în el este importantă.

7. Apreciere

Bărbaţilor le place să fie apreciaţi şi nu-ţi ia mult timp să-ţi exprimi aprecierea faţă de ei. Un simplu „mulţumesc” acompaniat de un zâmbet cald sunt suficiente pentru a-ţi exprima aprecierea pentru ceea ce face el pentru tine.

8. Independenţă

Bărbaţii iubesc independenţa. Asta nu înseamnă că vor să fie lăsaţi în pace tot timpul, dar vor să fie în stare să facă lucruri fără a da raportul sau a se simţi vinovaţi. Ţine minte să-i acorzi bărbatului tău timp de petrecut împreună cu prietenii lui sau de unul singur.

9. Susţinere

Cu toţii avem nevoie de susţinere, iar bărbaţii nu sunt diferiţi din acest punct de vedere. Fă-l să ştie că eşti mereu în spatele lui şi că oricât de exagerată îţi poate părea ambiţia lui, dacă este important pentru el, acel lucru este important şi pentru tine.

10. Vrea să se simtă dorit

Chiar dacă eşti de părere că ştie că îl vrei, arătă-i-o oricum!

Bărbaţii vor să se simtă doriţi, iar atunci când nu se simt doriţi de către tine, încrederea lor va avea de suferit. Flirtează, fă-l să ştie că te excită şi că te simţi norocoasă datorită faptului că eşti împreună cu el!

11. O femeie trebuie să fie mereu îngrijită. Pentru bărbat este important ca femeia de lângă el să-și acorde credite, să fie curată, bine îmbrăcată (aici nu ne referim că trebuie să aibă haine de firmă, ci o ținută călcată și îngrijită), să aibă grijă de ea și astfel va avea și de el, dar și de copiii lor.

12. Femeia trebuie să fie stâlpul în casă. Bărbații caută femei puternice, femei curajoase, nu doamne după care să stai ore în șir la cumpărături, care se ridică din pat la 12 sau care mereu așteaptă ca alții să facă ceva pentru ele. Femeile se pot descurca și singure în anumite situații și cu cât știu să facă ma multe, cu atât câștigă mai multă încredere în ele.

13. Femeia, cea mai bună prietenă a bărbatului de lângă ea. Dacă știi cum să vorbești cu partenerul tău de viață, el îți ba spune toate problemele sale și vei vedea că încrederea lui în tine va crește tot mai mult. Femeia trebuie să fie confidenta bărbatului, să îi fie alături când are probleme, să-l asculte și să-l înțeleagă, dar, mai ales, să nu-l judece sau să-i facă reproșuri în momentele grele.

14. Bărbații caută să stea lângă femei pozitive. Este adevărat, se întâmplă să întâmpini situații grele în viață, însă mereu trebuie să găsești forța de a depăși momentele dificile, însă asta nu doar pentru bărbatul de lângă tine, ci și pentru propria persoană.

15. Dragostea nu merge pe stomacul gol. Acum nu facem referire la bani, ci la mâncare. Trebuie să înveți să-i faci măcar câte o gustare din când în când. După serviciu, lipsiți de vlagă și chef de a ieși în oraș, bărbații simt nevoia unei mese calde acasă, în fața televizorului. Poți să-i mai gătești câteodată, va aprecia înzecit.

16. Femeia implicată în viața de familie înseamnă un real sprijin pentru bărbat. Partenerul de viață trebuie să știe că ești de cursă lungă. El vrea să fii prezentă și în situațiile grele, și în cele liniștite, cu mult soare. Astfel, un bărbat va ști mereu ce fel de persoană are alături, va conta mereu pe tine și vei fi considerată jumătatea lui.

17. Râzi cu gura până la urechi, face bine. Deși de multe ori ai tendința de a fi serioasă la prima întâlnire, bărbații preferă femeile destinse, care glumesc, zâmbesc mult și sunt amuzante. Femeile sunt mult mai gingașe atunci când pe față și se așterne zâmbetul.

Surse: RTV.net, femeia.ro

loading...
loading...