Risc de avalanse in Muntii Retezat, unde au avut deja loc doua alunecari masive de zapada Stiri.rol.ro


Adaugat: Vineri, 27 ianuarie , ora 12:18, de D.M.S.


Risc de avalanse in Muntii Retezat, unde au avut deja loc doua alunecari masive de zapada

Riscul de avalanşe în Munţii Retezat din judeţul Hunedoara este foarte ridicat, producându-se deja două alunecări masive de zăpadă, iar stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi jumătate.

Potrivit şefului Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, în Munţii Retezat, în zonele înalte, există risc foarte ridicat de producere de avalanşe, transmite MEDIAFAX .

"Pe o scară de la unu la cinci gradul de risc de producere a unor avalaşe este de patru spre cinci. Deja în zona staţiunii montane Râuşor s-au produs două avalanşe care au angrenat sute de metri cubi de zăpadă ce au blocat drumul de acces spre staţiune. Din fericire, aceste avalanşe s-au produs seara când nu erau turişti pe traseu, iar până dimineaţa drumul de acces spre staţiunea Râuşor, care a fost blocat, a fost deblocat de salvamontişti şi de trei utilaje aduse în zonă. Turiştii care urcă şi rămân în staţiunea Râuşor sunt în siguranţă. Aici pârtia au fost pregătită pentru schi. Turiştii care sunt amatori de schi alpin sau schi de tură sunt rugaţi să renunţe la aceste trasee şi să rămână doar pe zona schiabilă din staţiunea Râuşor, unde pericolul producerii unor avalanşe este exclus. Traseele de coastă sunt periculoase", a spus Bodean.

Potrivit acestuia, în Munţii Retezat a nins foarte mult în ultimele două zile, stratul de zăpadă depăşind un metru şi jumătate.

"Temperaturile nu sunt prea scăzute motiv pentru care stratul de gheaţă de sub zăpadă nu a făcut contact cu omâtul căzut praspăt. Prin urmare zăpadă poate aluneca în orice moment. I-am anunţat deja pe turişti că dacă vor să fie în siguranţă să nu părăsescă staţiunea Râuşor", a mai afirmat Bodean.

În staţiunea Râuşor sunt peste 50 de salvamontişti, care participă la un simpozion pe teme de salvare montană, dar şi un grup de peste 50 de studenţi veniţi în Retezat să schieze.



D.M.S.





Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

17:51 Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunsi in case si devin tinte foarte atractive pentru hoti

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub pod ...

17:15 Antena 1 a primit amenda maxima posibila de la CNA: 200.000 lei, din cauza emisiunii lui Capatos

CNA a decis, vineri, să aplice amenda maximă posibilă - 200.000 de lei - televiziunii ...

16:05 Cepoi: Spitalele care au fost inchise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt putine

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că în prezent analize ...

15:10 Guvernul poate lua doar banii neutilizati de la primariile fara datorii si fara proiecte in derulare

CC spune că măsurile financiare din OUG 15 sunt constituţionale dacă se aplic ...

14:44 Donatiile de campanie pentru partide au depasit 2 milioane euro, USL cumuleaza aproape jumatate

Donaţiile de campanie pentru alegerile locale au atins, la două săptămâni ...

14:08 Macovei: Ponta sa demisioneze, a creat o schema cu premeditare pentru a-i scapa pe USL-isti

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta pe motiv ...

13:39 Directorul Spitalului "Dimitrie Gerota" din Bucuresti, Doru Badescu, a fost numit sef al CNAS

Directorul general al Spitalului de Urgenţă "Dimitrie Gerota" din Bucureşti ...

13:33 Basescu il numeste pe Funeriu in locul lui Turcan in Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeri ...

13:27 Trafic aerian record pe cele doua aeroporturi din Bucuresti la finala Europa League 2012

Aeroporturile Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) au &ici ...

13:05 Sute de gospodarii au fost inundate in intreaga tara

Un număr de 15 localităţi din judeţul Bacău au fost afectate de inundaţ ...










Bancul Zilei

Vecinul il abordeaza pe Badea Ion si ii spune: - Stii ca ...


Poza Zilei

Esti sadic si vrei sa ascuti un creion?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Risc de avalanse in Muntii Retezat, unde au avut deja loc doua alunecari masive de zapada