Revolutionarul Cutean, cinci ani de inchisoare cu executare Stiri.rol.ro


Adaugat: Miercuri, 08 februarie


Revolutionarul Cutean, cinci ani de inchisoare cu executare

Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Emilian Cutean - fost sef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor - la executarea a cinci ani de inchisoare.
Revolutionarul Cutean, cinci ani de inchisoare cu executare

Decizia este definitiva.

Judecatorii Curții de Apel au respins, de fapt, recursul declarat de Emilian Cutean impotriva deciziei Tribunalului București. Aceasta din urma instanța menținuse, la randu-i, condamnarea pronunțata de Judecatoria Sectorului 1 București, de cinci ani de inchisoare, cu executare. Practic, aceasta pedeapsa a ramas definitiva și irevocabila, astazi, prin decizia Curții.

Fost sef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor, in perioada ultimului mandat al lui Iliescu la Cotroceni (2000-2004), Emilian Cutean a parasit acest post in urma scandalului provocat de ancheta deschisa pe numele lui de procurorii DNA. De altfel, in 2006, procurorii anticoruptie l-au si trimis in judecata pe Cutean, sub acuzatia ca ar fi folosit in folosul propriu nu mai putin de 85.500 de euro din banii alocati revolutionarilor de la bugetul de stat. Initial, procesul sau a inceput la Curtea Suprema.


Fiindca, intre timp, Emilian Cutean si-a pierdut si statutul de parlamentar, dosarul a fost declinat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, care l-au condamnat, in iunie 2009, la cinci ani de inchisoare. Decizia a fost mentinuta si de Tribunalul Bucuresti.

Desi era judecat pentru fapte de coruptie, in februarie 2009, cand PSD a intrat la guvernare alaturi de PDL, Cutean a fost reinstalat in functia de sef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor la insistentele lui Ion Iliescu, care a manifestat un interes deosebit pentru controlul acestui departament guvernamental. Imediat ce Emilian Cutean a fost condamnat de Judecatoria sectorului 1, Emil Boc (atunci premier) a avizat, totuși, demiterea lui.



» vezi articolul original


sursa:







  • Taguri:


Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

17:51 Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunsi in case si devin tinte foarte atractive pentru hoti

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub pod ...

17:15 Antena 1 a primit amenda maxima posibila de la CNA: 200.000 lei, din cauza emisiunii lui Capatos

CNA a decis, vineri, să aplice amenda maximă posibilă - 200.000 de lei - televiziunii ...

16:05 Cepoi: Spitalele care au fost inchise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt putine

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că în prezent analize ...

15:10 Guvernul poate lua doar banii neutilizati de la primariile fara datorii si fara proiecte in derulare

CC spune că măsurile financiare din OUG 15 sunt constituţionale dacă se aplic ...

14:44 Donatiile de campanie pentru partide au depasit 2 milioane euro, USL cumuleaza aproape jumatate

Donaţiile de campanie pentru alegerile locale au atins, la două săptămâni ...

14:08 Macovei: Ponta sa demisioneze, a creat o schema cu premeditare pentru a-i scapa pe USL-isti

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta pe motiv ...

13:39 Directorul Spitalului "Dimitrie Gerota" din Bucuresti, Doru Badescu, a fost numit sef al CNAS

Directorul general al Spitalului de Urgenţă "Dimitrie Gerota" din Bucureşti ...

13:33 Basescu il numeste pe Funeriu in locul lui Turcan in Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeri ...

13:27 Trafic aerian record pe cele doua aeroporturi din Bucuresti la finala Europa League 2012

Aeroporturile Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) au &ici ...

13:05 Sute de gospodarii au fost inundate in intreaga tara

Un număr de 15 localităţi din judeţul Bacău au fost afectate de inundaţ ...










Bancul Zilei

Vecinul il abordeaza pe Badea Ion si ii spune: - Stii ca ...


Poza Zilei

Esti sadic si vrei sa ascuti un creion?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Revolutionarul Cutean, cinci ani de inchisoare cu executare