vineri, 24 martie 2023
Stiri.rol.ro
  • ACASĂ
  • INTERNAȚIONAL
  • SPECIAL
  • TIMP LIBER
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • ACASĂ
  • INTERNAȚIONAL
  • SPECIAL
  • TIMP LIBER
vineri, 24 martie 2023
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Stiri.ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Prima pagină » Special » REVOLUȚIONARII FĂRĂ REVOLUȚIE

REVOLUȚIONARII FĂRĂ REVOLUȚIE

in Special
REVOLUȚIONARII FĂRĂ REVOLUȚIE

Revoluționarii din fața televizoarelor au simțit oportunitatea și s-au aranjat pe viață.

Se apropie luna decembrie și, ca de fiecare dată, se va vorbi mult despre Revoluție, despre eroi, despre acele zile teribile ale istoriei noastre. Tineri care au murit la Timișoara și București, pentru idealurile libertății, sătui de 50 de ani de întuneric și izolare. Au fost zile, săptămâni foarte tulburi, mai ales după 22 Decembrie, când mulți au realizat cu tristețe că ajung la putere oameni ai fostului regim, adică exact cei împotriva căruia ieșiresă în stradă românii. Pe lângă politicieni oportuniști, afaceriști dubioși și generali numiți miniștri deși ordonaseră să se tragă împotriva demonstranților, a apărut și o nouă categorie de profitori. Sunt cei care au stat în fața televizoarelor, la adăpost, au simțit mirosul banilor și s-au erijat în revoluționari, pentru a primi foloasele care decurg din acest statut.

Citește și...

Vrei un credit ipotecar? 5 lucruri importante pe care să le ai în vedere

Vrei un credit ipotecar? 5 lucruri importante pe care să le ai în vedere

Cum a ajuns Baby Yoda un personaj viral pe internet

Cum a ajuns Baby Yoda un personaj viral pe internet

04_revolutie

Odată ce s-a auzit de avantajele de care pot beneficia în cazul în care obțin un certificat de revoluționar, au ieșit la suprafață aceste scursuri ale societății, au dat șpagă unde trebuia și, fără nicio rușine, au susținut că și ei sunt eroi și merită această recunoaștere. Apoi și-au frecat mâinile de bucurie, doar câștigaseră lozul cel mare, fără niciun merit, și acum se bucurau de un nou statut. Acordarea de certificate de revoluționar a devenit o afacere la scară națională, le-au primit chiar și oameni din orașe unde nici măcar nu s-a tras un foc de armă în acele zile. Sunt mii de oameni care au primit apartamente, spații comerciale, terenuri și rente viagere, fără ca nimeni să verifice dacă argumentele lor sunt reale. Din păcate, au fost și cazuri de revoluționari adevărați, care chiar participaseră la revoltele de stradă și care ulterior, pentru anumite sume de bani, depuneau mărturie în favoarea celor care solicitau un certificat, deși aceștia nu mișcaseră un deget la evenimentele din 1989.

certificat-de-participant

Singurii revoluționari adevărați, care ar merita cu prisosință acest statut, sunt cei care au participat la revoltele împotriva lui Ceaușescu înainte de 22 Decembrie 1989. Muncitorii de la Autocamioane Brașov, din 1987, sau oamenii care au ieșit în stradă la Timișoara, începând cu 16 decembrie 1989, apoi cei care au format celebra baricadă de la Universitate, din 21 Decembrie. Aceștia sunt adevărații eroi, care au luptat cu mâinile goale împotriva forțelor fidele lui Ceausescu. Ce s-a întâmplat după 22 Decembrie miroase prea urât, Armata trecuse deja de partea demonstranților, iar mișcările de culise confiscau idealurile Revoluției. Mulți tineri au ieșit în stradă nu pentru avantaje materiale, garantate de un certificat, ci pentru că doreau o viață mai bună. Dacă se ținea cont de dovezile clare, nu s-ar fi ajuns la atâția revoluționari de ocazie. Dar într-o țară unde corupția face legea, unde șpaga dictează regulile, oricine poate obține drepturi în mod fraudulos. Ne-au trebuit 27 de ani ca să luăm primele măsuri împotriva falșilor revoluționari. Cât ne va lua ca să aflăm adevărul despre Revoluție?

Cristian Huluban

SharePinTrimiteTrimite

Articole Similare

Cum trebuie ales echipamentul de protecție pentru medici și asistente
Special

Cum trebuie ales echipamentul de protecție pentru medici și asistente

O femeie îşi riscă viaţa pentru a salva un koala din flăcări, în Australia
Special

O femeie îşi riscă viaţa pentru a salva un koala din flăcări, în Australia

Copilul minune care va absolvi facultatea la vârsta de 9 ani
Special

Copilul minune care va absolvi facultatea la vârsta de 9 ani

Imaginile din România, publicate de Leonardo DiCaprio pe Instagram. A tras şi un semnal de alarmă
Special

Imaginile din România, publicate de Leonardo DiCaprio pe Instagram. A tras şi un semnal de alarmă

Tranzitul lui Mercur în imagini spectaculoase
Special

Tranzitul lui Mercur în imagini spectaculoase

Mesajul viral apărut în Londra pentru toți românii plecați de acasă
Special

Mesajul viral apărut în Londra pentru toți românii plecați de acasă

Articole Populare

  • Sare siguranta prea des? Cum identifici cauza principala si solutia necesara

    Sare siguranta prea des? Cum identifici cauza principala si solutia necesara

    0
    Share 0 Tweet 0
  • „Casa aia frumoasă pe care au filmat-o, nu a fost niciodată a mea!” O celebră emisiune din România foloseşte traumele oamenilor necăjiţi doar pentru audiență? Sau adevărul e cu totul altul? Iată ce am aflat

    0
    Share 0 Tweet 0
  • Untura de bursuc – proprietăţi, beneficii şi utilizări

    0
    Share 0 Tweet 0
  • Renovarea unei case vechi – sfaturi utile

    0
    Share 0 Tweet 0
  • Emilia Ghinescu a luat decizia și a făcut anunțul în direct! Au trei copii, familia refuză să fie de partea ei

    0
    Share 0 Tweet 0
ROL.ro

© 2022 ROL.ro

ROL.ro

  • business.ro
  • fasterup.com
  • fastupload.ro
  • femina.ro
  • travel.ro

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • ACASĂ
  • INTERNAȚIONAL
  • SPECIAL
  • TIMP LIBER

© 2022 ROL.ro

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici