Razboi in "capitala fericirii" din Brazilia
Orasul a cazut prada criminalilor si hotilor. Rafturile magazinelor s-au golit de teama unei stari conflictuale de lunga durata.
Capitala statului Bahia, Salvador, al treilea oras ca marime din Brazilia, pare ca a fost cuprinsa de un adevarat razboi civil. Armata a intervenit cu gaze lacrimogene si cu gloante de cauciuc impotriva civililor care au vrut sa se alature protestelor organizate de agentii de politie.
Ca sa-i determine pe grevisti sa paraseasca cladirea Parlamentului, pe care au ocupat-o in urma cu doua zile, autoritatile au oprit deja curentul si apa. Aproximativ 10.000 de agenti, reprezentand o treime din numarul de politisti ai statului, au intrat in greva saptamana trecuta, fiind nemultumiti de programul de lucru inuman si de salariile prea mici in comparatie cu volumul de munca.
Cladirea parlamentului din Salvador, luata cu asalt de oamenii legii Foto: afp
Prima consecinta a grevei este ca numarul de crime s-a dublat de la inceputul protestului. Intr-o saptamana, in orasul Salvador - in care traiesc 2,7 milioane de oameni, au fost raportate peste 93 de cazuri de omucidere, de doua ori mai mult ca in aceeasi perioada in 2011. Potrivit Mercopress, numarul furturilor pe strada si cel al jafurilor in magazine a crescut simtitor.
Un drum la bancomat te poate costa viata
Jurnalistul Max Bono care se afla in Bahia povesteste ca atmosfera in Salvador, numita "capitala fericirii" datorita numeroaselor petreceri care sunt organizate acolo, este acum extrem de tensionata. "Absenta politistilor de pe strada este o invitatie la hotie. Am niste bani in banca, dar nu pot sa-i scot de la bancomat. Un drum pana la un ATM m-ar putea costa viata", spune ziaristul, precizand ca oricum multe dintre bancomate nu au mai fost alimentate sau nu mai sunt functionale de la inceperea grevei politistilor. In plus, rafturile magazinelor sunt goale.
Speriati de perspectiva unui razboi intre armata si politie prelungit, oamenii si-au facut provizii de apa si de alimente de baza, ca sa nu mai fie nevoiti sa iasa din casa. ,,Strazile sunt pline de resturi menajere. Gunoierii nu mai lucreaza noaptea pentru ca se tem pentru viata lor", scrie Max Bono.
Soldatii aresteaza un protestatar Foto: ap
Parlamentul, luat cu asalt
In weekend, miscarea de protest s-a radicalizat. Circa 350 de politisti grevisti au luat cu asalt Parlamentul regional si s-au baricadat inauntru, refuzand sa iasa pana cand nu le vor fi satisfacute revendicarile. Jurnalistul Max Bono sustine ca asaltul a fost coordonat de seful unui sindicat al politistilor, Marco Prisco, intr-un mod foarte inteligent, folosind scuturi umane, asa cum a facut si dictatorul Saddam Hussein, in 2003, cand a fost invadat Irakul.
"A folosit tactica gherilelor. Politistii care au intrat in sediul Legislativului si-au luat si familiile cu ei, neveste si copii", relateaza ziaristul.
Intreaga operatiune de "cucerire" a Parlamentului a fost foarte bine orchestrata. Prisco a organizat chiar si puncte de observatie in jurul cladirii pentru a sti exact care sunt miscarile trupelor de elita. "Ambele parti sunt extrem de hotarate, niciuna dintre ele nu face niciun pas inapoi", comenteaza jurnalistul.
Guvernul regional a decis sa trimita peste 2.000 de soldati ca sa asigure ordinea mitingului, la care participau aproximativ 600 de politisti. Iar unul dintre organizatorii grevei a fost deja arestat, fiind acuzat de ,,incitare la violenta, incurajarea bandelor si de furt al proprietatii publice". Mandate de arestare au fost emise si pe numele altor 11 sefi ai politiei.
Tancurile armatei pastreaza ordinea publica in statul Bahia Foto: reuters
Amenintarea unei bai de sange
"Executivul stie ca 99% din grevisti sunt inarmati. Va fi o baie de sange, daca armata incearca sa ne evacueze", a amenintat un lider al grevistilor, citat de cotidianul "Folha de S. Paulo".
Avertismentul vine dupa ce presa locala a relatat ca Executivul a trimis si 40 de membri ai trupelor de elita sa patrunda in sediul Legislativului si sa-i aresteze pe sefii de politie, care au permis cresterea infractionalitatii si au incalcat statutul cadrelor din politie, care au nevoie de aprobari speciale ca sa intre in greva. Guvernatorul statului Bahia, Jaques Wagner, a declarat greva ilegala si a solicitat ajutor federal de urgenta. El a ordonat deja ca inchisorile sa fie pregatite pentru luarea in primire a "insurgentilor".
Oamenii legii nu vor fi iertati
Politistii formulasera initial o lista de cereri in sase puncte, pe care au redus-o la doar doua referitoare la cresterea salariala si amnistierea grevistilor. Guvernul statului Bahia, in care locuiesc aproximativ 14.500.000 de oameni, a acceptat o crestere a salariilor cu 6,5%, insa a spus ca agentii nu vor scapa de penalizari. Sindicatul politistilor nu a acceptat oferta.
In afara operatiunii de evacuare a politistilor grevisti, armata braziliana trebuie sa preia din atributile agentilor, inclusiv sa se ocupe de pastrarea ordinii publice, mai cu seama ca in doar cateva zile incepe celebrul Carnaval. Comandantul Fortelor Armate braziliene, generalul Enzo Martins, a asigurat ca alti 900 de soldati vor fi mobilizati in Bahia, care se pregateste pentru venirea a mii de turisti cu ocazia Carnavalului. Potrivit presei locale, deja mai multe concerte si petreceri au fost anulate de teama unui nou val de violente.
Proteste si la Rio, in ajun de carnaval
Iar greva politistilor risca sa se extinda si in randul agentilor din Rio de Janeiro. Acestia au amenintat ca vor inceta lucrul pe 10 februarie, cu doar o saptamana inainte de inceperea celebrului Carnaval. Perspectiva aceasta ii sperie nu doar pe strainii care intentionau sa petreaca la Rio, ci mai ales pe localnici, care se tem de cresterea infractionalitatii, de care se ocupa agentii de politie.
Bandele traficantilor stapanesc peste 100 de favele (suburbii sarace), unele fiind abandonate de autoritati in mainile acestora inca din anii '60-'70. Peste un milion de oameni, insemnand aproximativ 17% din populatia metropolei, traiesc in ghetouri. Realitatea aceasta strica imaginea "Cidade Maravilhosa", Orasul Minunat, cum este numit Rio de cei care l-au vizitat.
Lupta lunga din favele
Inca de acum patru ani, autoritatile braziliene au declarat razboi bandelor de traficanti de droguri. Ei vor sa "pacifice" cartierele locuite de contrabandistii cu stupefiante, trimitand unitati de lupta ale politiei, antrenate special pentru gherila urbana. Cunoscute sub numele de Bope, aceste unitati au pacificat deja 19 favele din cele 130 dominate de regii drogurilor. Obiectivul declarat al autoritatilor este ca pana in 2014, cand tara gazduieste Campionatul Mondial de Fotbal, sa se ajunga la 40 de cartiere "curatate" de
traficanti.
"Absenta politistilor de pe strada este o invitatie la hotie.''
Max Bono jurnalist
Sarac printre bugetari
Politistii brazilieni cer cresterea salariilor cu circa 300 de dolari, mai multe zile libere si ca participantii la greva sa nu fie pedepsiti. Salariul mediu al unui agent de politie brazilian este de 867 de dolari pe luna (circa 2.886 lei), fiind unul dintre cele mai mici remuneratii din Brazilia.
Cupa Mondiala va saraci si mai mult populatia?
Lipsa de transparenta in pregatirile pentru Cupa Mondiala de fotbal din 2014 naste ingrijorari ca evenimentul va avea consecinte sociale mari. Brazilia aloca sume tot mai mari de la buget pentru constructia de infrastructura - drumuri si stadioane - dar si renovari in cele 12 orase unde se vor juca meciuri. Toate, in speranta ca vor veni 3,4 milioane de turisti care vor lasa in Brazilia circa 5,3 miliarde de dolari.
Investitiile vor fi insa facute din bani publici si numai costul stadioanelor a depasit patru miliarde de dolari. Si dupa CMF, va urma un alt eveniment ce va necesita investitii la fel de mari: Jocurile Olimpice din 2016. Banii publici trebuie luati de undeva si analistii se tem ca ca se va lua din banii de protectie sociala. In plus, zeci de mii de oameni sunt evacuati din favele (suburbiile sarace) pentru a face loc parcarilor, liniilor speciale pentru CMF. In 2011, 11 milioane de oameni din Brazilia traiau sub limita saraciei. Salariul minim in Brazilia de 400 de dolari pe luna. In schimb, orasul Sao Paolo este cel mai scump din emisfera vestica, depasind Londra si New York-ul.
» vezi articolul original






































