Protestatarii suceveni vor sa schimbe puterea pentru ca tinerii sa aiba un rost in tara
Cu exactitate de ceasornic, câteva zeci de suceveni se aduna de sapte zile, la ora 18.00 în piateta. Ei sunt deja "nucleul dur" si, seara de seara, striga împotriva lui Traian Basescu, cer demisia Guvernului Boc si alegeri anticipate. Majoritatea sunt pensionari, care vor schimbarea, pentru ca îsi doresc o batrânete mai linistita, dar printre ei sunt si tineri care vor locuri de munca în România, ca sa nu mai fie nevoiti sa plece sa lucreze în strainatate.
Unii dintre ei au foi de hârtie sau cartoane pe care scriu mesaje împotriva actualei puteri si se întreaba, de fiecare data, câti vor fi la protest, încurajându-se când vad ca li se alatura si alti suceveni.
Vineri seara, în piata a aparut un grup de persoane care aveau mesaje prin care atacau întreaga clasa politica si nu voiau sa strige "Jos Basescu!" si "Jos PDL!", despre care cele câteva zeci de protestatari au spus ca sunt "platiti de Flutur si Udrea". Le-au strigat ca sunt diversionisti infiltrati la miting, la fel ca în Bucuresti si le-au cerut sa plece pentru ca nu vor incidente cu jandarmii.
Unul dintre protestatari, Gheorghe Stredie, pensionar în vârsta de 77 de ani, a spus ca nu e frumos ce fac. El a povestit ca în decembrie 1989 a fost cel care a spart geamurile de la sediul judetenei de partid, actualul Palat Administrativ, ca sa intre revolutionarii în cladire.
"Am spart geamul ca pe urma sa poata intra oamenii. Nu am certificat de revolutionar, nu am cerut nimic, nu am beneficiat de nimic de pe urma asta", a spus pensionarul.
El si-a amintit ca atunci a intrat în cladire împreuna cu mai multi oameni care au vrut sa-l bata pe prim secretar, dar i-a potolit.
Barbatul a venit la mitinguri abia vineri, pentru ca în celelalte zile de manifestatii a fost prea frig, spunând ca protesteaza pentru ca tinerii sa aiba un viitor mai bun.
"Astazi am venit pentru ca e mai cald. Eu sunt multumit. Am 1.200 de lei pensie, dar ce sa faca tineretul nostru?", a afirmat pensionarul.
"S-a stricat industria, nu avem locuri de munca. Vor sa strice si centrala termica. Flutur, care are o functie mare, ar fi trebuit sa se opuna sa nu se strice centrala. Daca CET este lasat sa livreze energie electrica se rezolva problema", a mai spus pensionarul.
O tânara, vine seara de seara si protesteaza în tacere, tinând în mâini o pancarta pe care a scris versuri de Adrian Paunescu. Florentina are 27 de ani si vrea dreptate în primul rând. Sta împreuna cu sotul ei si spune ca vine în piata pentru o viata mai buna.
"M-am saturat. Sunt aici pentru servicii în România. Pentru asta protestez, pentru bataia de joc de aici", a sustinut Florentina care a precizat ca a lucrat în strainatate, dar vrea totusi sa munceasca în tara.
O pensionara în vârsta de 72 de ani, a participat în trei seri la protest. Vine cu alte doua prietene. Nu se amesteca însa în multime si stau la câtiva metri de grupul mare de protestatari.
"Conducatorii nostri ne-au adus în pragul disperarii. Avem o batrânete zbuciumata", spune femeia, care vrea schimbarea actualei puteri.
"Sa schimbam guvernul. Asta vrem. Sa vina oameni noi cu idei noi. Sa nu mai plece nimeni în strainatate sa munceasca", îsi doreste ea.
O alta tânara sta lânga statuia Papei Ioan Paul al II-lea si spune ca vine la protest pentru ca nu are siguranta ca va avea ce face în tara în actualele conditii. Alina are 21 de ani si este studenta la Administratie Publica. Spera ca termina facultatea si îsi gaseste un loc de munca în administratia locala, ca e nevoie de oameni tineri în sistem, dar acum nu stie ce va putea face cu diploma.
"Ca sa prind un loc în administratia locala, pentru care ma pregatesc, e aproape imposibil, pentru ca trebuie sa fie dati afara sapte angajati ca sa se elibereze un post", a spus studenta.
E speriata ca nu va avea ce face în tara si nici strainatatea nu i se pare o solutie.
Un barbat între doua vârste, care nu vrea sa-si spuna numele, dar sustine ca e mic întreprinzator, vine si el seara de seara în piata.
"Am lipsit doar o zi, ca am fost plecat la Iasi", spune barbatul.
E nemultumit ca nu poate sa-si dezvolte afacerea, fara sa spuna cu ce se ocupa, dar e suparat ca sunt piedici puse peste tot de oamenii care ar trebui sa-l ajute.
"În loc sa te ajute, sa faci profit, sa contribui la buget, institutiile statului încearca sa complice tot si cer tot felul de avize si aprobari. Asteapta sa dai ceva si eu nu vreau", spune el.
Recunoaste ca afacerea lui înca merge, dar cu greu, si vrea schimbarea, pentru ca spera sa fie numiti noi sefi de institutii care sa nu-l blocheze.
Nu mai apuca sa spuna mai multe pentru ca grupul de protestatari a decis sa plece în mars sa protesteze în fata sediului PDL si li se alatura.
I. G.





































