Prohorov, singurul adversar al lui Putin sau omul de paie al Kremlinului?
Unii observatori il considera vocea oligarhilor anti-Putin. Altii cred insa ca el joaca chiar pentru Kremlin.
Cu o avere de 18 miliarde de dolari, oligarhul este nu numai unul dintre cei mai bogati oameni din Rusia, dar si din lume. In clasamentul mondial realizat de revista Forbes el se afla pe locul 32. Prohorov locuieste intr-o resedinta luxoasa de 2.000 de metri patrati, cu o cascada si o piscina. In fata casei lui sunt parcate un Maybach si mai multe limuzine, descrie revista germana Spiegel. El a facut avere dupa caderea URSS, mai ales prin privatizarea gigantului minier Norilsk Nickel, cel mai mare producator mondial de nichel. Astazi controleaza companii energetice, firme de asigurari si banci prin fondul de investitii Onexim si detine si clubul american de baschet New Jersey Nets.
Prohorov este singurul independent caruia i s-a permis sa candideze. Semnele de intrebare legate de autenticitatea candidaturii magnatului sunt legate nu numai de profilul sau de oligarh, ci si de inceputurile sale in politica. Cariera sa politica a inceput anul trecut atunci cand a fost pentru o scurta perioada liderul Partidului Cauza Justa. "Nu este un secret ca aparitia lui Prohorov pe scena politica a fost sustinuta de Kremlin, care a sperat ca va incuraja clasa mijlocie sa se implice in procesul politic. Dar aceasta strategie a fost abandonata curand, iar Prohorov a fost inlaturat din functia de sef de partid", arata profesorul rus de stiinte politice Grigori Golosov intr-o analiza pentru Open Democracy. Inlaturarea sa ar fi survenit dupa ce acesta a ales un curs mai independent fata de Kremlin si a adus mai multi nationalisti in partid. Totusi analistii pun in continuare intrebarea daca el nu este decat omul de paie al Kremlinului, mai ales ca miliardarul evita sa-l critice deschis pe Putin, preferand sa condamne mai degraba sistemul creat de acesta.
Prohorov vine cu un mesaj de tip liberal; el vrea o societate puternica si un stat minimal. "Eu sunt unul dintre voi. Noi toti suntem contribuabili si cetateni independenti pregatiti sa ne luam vietile in propriile maini", a declarat el intr-un discurs electoral. Mai mult, oligarhul promite sa creeze un sistem politic permisiv pentru partidele de opozitie si sa privatizeze media controlata de stat. Aluzie subtila la mandatele lui Putin - Prohorov vrea sa limiteze mandatele presedintelui, a ministrilor si a tuturor functionarilor alesi la maximum doua. In opinia sa, este nevoie de competitie onesta si in politica. Companiile de stat trebuie privatizate, iar monopolul Gazprom trebuie desfiintat. Ideile lui Prohorov pot fi interpretate ca un fel de declaratie de razboi facuta stilului Putin de a folosi controlul statului asupra gigantului Gazprom ca arma in politica externa. In plus, problema combaterii coruptiei endemice din Rusia, Prohorov este adeptul declarat al unei separari intre politica si afaceri.
Candidatul oligarhilor anti-Putin
Mesajele sale nu au insa un mare ecou in sanul electoratului rusesc. Desi, potrivit unor surse apropiate de magnat, acesta mizeaza pe un scor de 10% la alegerile prezidentiale, popularitatea lui in sondaje este inca sub aceasta cota. "Campania lui Prohorov este una hibrida. El se prezinta drept alternativa, dar este parte a sistemului, pentru ca nu ar fi putut sa candideze fara aprobarea Kremlinului. Pe de alta parte, el ii reprezinta pe oligarhii care vor sa scape de Putin", explica Mark Feigin, un consultant politic din Moscova, citat de Spiegel.
Acesti oligarhi cauta sa-si redobandeasca influenta pe care o aveau in anii 1990, care a fost puternic diminuata de regimul Putin. Un nou val de privatizari, precum cele promise de Prohorov, i-ar putea ajuta in acest sens. Mai mult, ei s-au saturat sa sponsorizeze fortat proiectele costisitoare ale lui Putin precum Jocurile Olimpice de la Soci sau organizarea unui summit G8 si acum finanteaza miscarile de opozitie.
Relatia cu protestatarii
Miliardarul Prohorov a exersat si interactiunea cu alegatorii. El a stat ore intregi sa asculte necazurile oamenilor legate de facturi la caldura sau gradinite si a raspuns cu un populism rational, descrie jurnalistul Simon Shuster din Moscova, intr-o analiza pentru Foreign Policy, una dintre intalnirile electorale ale acestuia. In politica externa mesajul electoral al lui Prohorov este centrat pe o apropiere de Europa, in timp ce in politica fiscala el opteaza pentru taxe mai mari pentru cei bogati. Cand vine vorba de Putin, mesajul este scurt: A fost presedinte 12 ani, este timpul sa se retraga.
"Motivul pentru care am votat constant pentru comunisti nu este ca vrem sa ne intoarcem la URSS, ci pentru ca nu exista alternativa. Dar acum il avem pe Prohorov", spune Lidia Yurina, o profesoara care a participat la lansarea sediului de campanie a miliardarului. Pe un astfel de electorat de protest mizeaza oligarhul. Iar ca imagine este sustinut de staruri rock, atleti faimosi, prezentatori si alte celebritati locale.
Totusi ultimul sondaj al Centrului independent Levada, dat publicitatii pe 31 ianuarie, arata ca Prohorov nu ar obtine decat 4% din voturi, clasandu-se pe locul 3 alaturi de nationalistul Jirinovski si Serghei Mironov, candidatul Rusiei Juste. Putin ar obtine doar 37% din voturi, intrand in turul doi cu candidatul comunist Ghenadi Ziuganov.
Dar chiar daca Prohorov ar fi un candidat de paie menit sa mai rupa ceva voturi de la opozantii lui Putin, el este o figura noua si mult mai credibila decat trioul eternilor candidati ai opozitiei Ziuganov-Jirinovski-Mironov. Mesajul comunistilor nu este prizat decat de o mica parte a electoratului, fiind inacceptabil pentru o parte importanta a populatiei. In plus, liderul comunistilor Ziuganov a pierdut toate alegerile prezidentiale la care a participat. La fel si excentricul nationalist Jirinovski, care si-a pierdut credibilitatea.
Cit despre Serghei Mironov, acesta isi datoreaza cariera politica nationala lui Putin, care l-a ajutat sa ajunga presedintele Consiliului federal, camera superioara a Parlamentului rus. Mai mult, Rusia Justa, partidul pe care-l conduce a fost multa vreme considerat o incercare a Kremlinului de a rupe din voturile comunistilor.
Fata de erodarea imaginii acestor lideri, popularitatea lui Prohorov este in crestere in randul clasei mijlocii si a tinerilor. Daca 100.000 de rusi au iesit recent pe un ger naprasnic sa demonstreze impotriva lui Putin, s-ar putea ca voturile de protest sa se transfere de data asta nu catre "tigrii de carton" ai opozitiei, ci catre nou-venitul Prohorov. Pana la urma, rusii au dat semnalul ca nu vor mai sta acasa. Iar daca vocea lor nu va fi ascultata in alegeri, le ramane "calea strazii".
» vezi articolul original






































