Profitul Wal-Mart, cel mai mare retailer mondial, a scazut cu 4% anul trecut, la 15,7 mld. dolari
Potrivit raportului financiar al grupului veniturile au urcat cu 6%, de la 422 miliarde de dolari la 447 miliarde de dolari, un numar mare comparativ cu PIB-ul Romaniei, 122,7 miliarde de euro.
In Romania sunt prezente grupuri puternice de retail la nivel mondial si european, precum Carrefour, Metro, Schwarz, Rewe si Auchan. Piata romaneasca de retail a crescut cu 123% in perioada 2000-2010 si ar putea inregistra un avans de 62% in perioada 2010-2020.
In trimestrul al patrulea, profitul Wal-Mart a scazut cu 15%, de la 6,06 miliarde de dolari in perioada de trei luni incheiata in ianuarie 2011 la 5,16 miliarde de dolari in intervalul noiembrie 2011-ianuarie 2012, dupa ce politica grupului de a se concentra pe preturi reduse a afectat marjele. In Romania produsul intern brut a inregistrat o crestere cu 1,9% in al patrulea trimestru din 2011 fata de aceeasi perioada din 2010, potrivit primelor estimari INS. PIB-ul in trimestrul al patrulea din 2011 a fost, in termeni reali, mai mic cu 0,2% comparativ cu trimestrul al treilea din 2011.
Directorul general al Wal-Mart, Mike Duke, lucreaza la reducerea costurilor grupului, pentru a mentine preturile scazute, intrucat cumparatorii cu venituri reduse sunt afectati de rata ridicata a somajului.
"Revenirea la modelul de baza este o strategie castigatoare, dar va dura o perioada", a afirmat Natalie Berg, analist la compania Planet Retail.
Veniturile totale in ultimul trimestru au urcat cu 6%, la 123,2 miliarde de dolari. Vanzarile la magazinele din SUA deschise de cel putin un an au urcat cu 1,5%, a doua crestere din ultimele zece trimestre.
Sursa: vezi articolul original





































