Procurorul Mihai Betelie ramane in arest, Curtea de Apel Bucuresti i-a prelungit mandatul
De asemenea, secretarul Primariei sectorului 1 Bucuresti, Bogdan Grigorescu, ramane in arest preventiv, el fiind cercetat de DNA alaturi de Mihai Betelie, pentru fapte de coruptie.
Cei doi au fost arestati in 26 ianuarie, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) care a admis recursul procurorilor anticoruptie.
DNA facuse recurs la decizia din 20 ianuarie a Curtii de Apel Bucuresti, care stabilise cercetarea celor doi in stare de libertate, aplicandu-le insa interdictia de parasi localitatea de domiciliu.
Atunci, Curtea de Apel Bucuresti, desi nu a dispus arestarea preventiva a sefului Parchetului sectorului 4 Bucuresti, Mihai Betelie, remarcase faptul ca de pe pozitia detinuta magistratul a administrat o societate, a incheiat contracte cu eludarea legii, punand in lumina o conduita reprobabila si degradarea sa morala.
Mai mult, Curtea de Apel nota, in decizia sa, ca procurorul-sef Betelie si-ar fi exercitat influenta conferita de functia sa asupra vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatii (ANRP) la schimb cerandu-i solicitantului de influenta sa-i faca cunostinta magistratului cu o functionara din Primariei Municipiului Bucuresti pentru rezolvarea unor "probleme".
"Cu privire la acuzatia de favorizare a infractorului in legatura directa cu o infractiune de coruptie, Curtea retine, de asemenea, ca exista date din care rezulta ca inculpatul Betelie Mihai, in baza informatiei cu caracter clasificat "Strict Secret" privind luarea unor masuri specifice punerii in executare a autorizatiei din 26 mai 2011 emisa de Curtea de Apel Bucuresti in ce priveste convorbirile purtate in mediul ambiental in biroul procurorului B.M.I. (Balasescu Maximilian Ion - n.r)" ar fi intervenit peste oamenii serviciilor secrete care montau tehnica si ulterior ar fi divulgat presei aceste momente. Potrivit Curtii de Apel, procurorul Balasescu era vizat "in dosarul 120/P/2011, avand ca obiect traficul de influenta in favoarea unor hoti de autoturisme".
Curtea de Apel mai nota ca informatia a fost primita de la jandarmul R.C.C., invinuit in cauza, iar "la data de 11/12 iunie 2011, (Mihai Betelie - n.r) s-a prezentat la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, in timpul desfasurarii activitatilor specifice, insotit de invinuit (jandarmul RCC - n.r.), a supravegheat perimetrul sediului si a fotografiat sediul si autoturismele de serviciu ale autoritatilor de stat implicate, dupa care a luat legatura telefonic" cu ziaristii, care au publicat stirea primita si fotografiile pe un site.
In fata judecatorilor ICCJ, procurorul Mihai Betelie a declarat ca intentiona sa paraseasca sistemul judiciar si ca, in opinia sa, faptele ce i se imputa, pe care le recunoaste, referitor la societatea comerciala, nu ar fi de natura penala. "Nu am incercat si nu intentionez sa zadarnicesc aflarea adevarului. Apreciez ca faptele mele asa cum au fost ele prezentate nu intra in sfera penalului. Nu am de ce sa ascund ca vorbeam si ca le-am spus multor prieteni, mai mult sau mai putin apropiati, ca vreau sa parasesc sistemul", a declarat procurorul Mihai Betelie (suspendat din functie-n.r.) in fata judecatorilor instantei supreme, in ultimul sau cuvant, moment in care a fost intrerupt de presedintele completului de judecata, judecatorul Cristina Rotaru.
"Trebuia sa fiti un model pentru ceilalti. Pentru colegii dumneavoastra. Aveti calitatea de procuror sef al unei unitati de Parchet. Dar se pare ca nimic nu va atingea. Daca nu pentru dumneavoastra, atunci pentru toti cei pe care ii conduceati trebuia sa fiti exemplar. Dar si pentru dumneavoastra", l-a mustrat presedintele completului de judecata pe procurorul Betelie.
In continuare, Betelie le-a explicat judecatorilor ca vrea sa fie cercetat in stare de libertate, ca vrea sa fie alaturi de viitoarea sa sotie, cu care urmeaza sa aiba un copil, si ca vrea sa ofere tot suportul si sprijinul celor doi aratand ca nu se impune arestarea sa de vreme ce faptele imputate pot fi judecate prin prisma sanctiunilor disciplinare.
In acest context, judecatorul a spus: "Acolo era ceva mai mult decat o simpla stare de incompatibilitate. Nu v-ati asumat niciodata nimic? Pentru ca asa se pare. Spuneti ca vreti sa fiti cu femeia pe care o iubiti si sa fiti alaturi de ea, dar de asumat nu v-ati asumat ceea ce faceati, nu?".
Mihai Betelie, suspendat din functia de prim-procuror al Parchetului Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, si Bogdan Grigorescu, secretarul general al Primariei Sectorului 1, au fost retinuti in 19 ianuarie, fiind acuzati ca au participat la administrarea unei firme de mediu a unor rude sau apropiati si au solicitat unui membru al unui partid politic, filiala Ilfov, sa le faciliteze desfasurarea activitatii.
Sursa: vezi articolul original





































