Printul Paul: Imi pare rau ca tatal meu nu a avut sansa sa traiasca acest moment
net.
"Salut cu entuziasm si responsabilitate decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a recunoaste o sentinta pronuntata in urma cu 57 de ani in Portugalia. Procesul din Romania, care s-a incheiat, dupa 21 de ani, a fost unul de onoare pentru familia mea.
Imi exprim speranta ca ceea ce s-a intamplat astazi reprezinta un prim pas spre reconciliere si pace in Familia Regala.
Imi pare rau ca tatal meu nu a avut sansa sa traiasca acest moment. Ma bucur insa ca fiul meu s-a nascut intr-o Romanie libera si democrata.
Poporul roman a castigat dreptul de a-si cunoaste adevarata istorie. A beneficia de o justitie corecta este un drept sacru al fiecarui cetatean, intr-o democratie autentica.
Cu totii suntem martorii unui eveniment istoric, democratic, care sper sa ajute in procesul de evolutie pozitiva a Romaniei.
Respect faptul ca traim intr-o Republica, de aceea voi continua sa imi dedic viata neconditionat, ca si pana acum, actiunilor de sprijinire si promovare a imaginii Romaniei in lume. Este o datorie de onoare a fiecarui membru al familiei Regale.
Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!"
Sursa: vezi articolul original





































