Primarul din Cogealac, retinut dupa scandalul pe eoliene
Reținerea lor a avut loc dupa numai 24 ore de la scandalul din comuna. Cinci localnici au fost impușcați in urma unei revolte la care au participat aproape 100 de oameni, indignați ca CEZ Romania a inceput sa construiasca un parc de instalații eoliene fara sa aiba autorizație de la primarie, obținuta insa de la Consiliul Județean Constanța.
Oamenii s-au rasculat pentru ca firma ceha ar fi urmat sa plateasca taxe și impozite la județ și nu la bugetul local.
Copleșiți numeric, agenții de paza ai șantierului au folosit armele din dotare.
Primarul comunei Cogealac, Cati Hristu, și localnicii Mitica Lenu, Florin Barbu, Pavel Copielescu, Dan Cornea și Ilie Coman au primit mandate de reținere pe 24 ore. Doi dintre cei reținuți sunt impușcați in picioare.
Rafuiala s-ar putea repeta
Parchetul a fost pazit de polițiști, jandarmi si trupe DIAS. Potrivit procurorului Zafer Sadic, "cei șase sunt cercetați pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii pubice, asociere in vederea savarșirii de infracțiunii și in plus, in cazul primarului Cati Hristu, instigare publica și apologia infracțiunii".
"Cu toții vor fi duși astazi in instanța cu propunere de arestare preventiva pe 29 zile, dar cred ca este o exagerare. Domnul primar și-a menținut declarația olografa ca nu a instigat pe nimeni, nu a ultragiat pe nimeni, speram sa avem ințelegere din partea judecatorilor", a precizat pentru EVZ avocatul Mihai Valeriu.
"Ca probe, au fost doar inregistrari filmate de agenții de paza, nu exista niciun element de proba din care sa rezulte ca pesoanele care se aflau in acel moment au exercitat acte de violența sau s-au asociat in vederea savarșirii de infracțiuni. Consideram ca este un abuz", a adaugat și avocatul Adrian Gheorghița la ieșirea de la audieri.
Mulțimea de rude și prieteni adunata in fața Parchetului a dat de ințeles ca nu este exclus ca oamenii din Cogealac sa continue revolta, "interesele sunt prea mari, peste puterile noastre, scandalul a fost premeditat".
Hristu Dore, unchiul viceprimarului Mihai Dore și al fratelui acestuia Nicolae Dore, internați in Spitalul Județean Constanța, cu plagi impușcate in abdomen și torace, a declarat pentru Evz ca, in ziua conflictului, "un agent de paza mi-a spus sa plec repede de acolo ca, inca dinainte, primisera ordin sa traga in noi".
Avocații au declarat ca nu este exclus ca viceprimarul și fratele acestuia sa fie și ei reținuți, dupa extenare.
Conflict mai vechi
Incidentul violent este doar un episod al conflictului mai vechi dintre primarul Hristu Cati, sustinut de o parte dintre localnicii din Cogealac, si CEZ Romania, soldat cu nu mai putin de 25 de dosare aflate pe rolul instantelor in diverse stadii. Miza acestui scandal: terenurile localnicilor unde atat CEZ, cat si spaniolii de la Iberdrola vor sa ridice turbine eoliene.
» vezi articolul original


































