Previziunile INGROZITOARE ale unuia dintre cei mai cunoscuti miliardari ai lumii: RAZBOI si HAOS
Pentru prima data in indelungata lui experienta, Soros atrage atentia, intr-un interviu acordat publicatiei Newsweek, asupra vremurilor extrem de dificile care se arata in viitorul apropiat.
Soros recunoaste ca, in ciuda flerului sau, chiar si lui ii este greu sa stie, cu siguranta, ce este de facut in plan economic in aceasta perioada. "E greu sa stii cum poti sa ai dreptate, date fiind daunele provocate de anii buni", spune Soros.
Miliardarul le atrage atentia europenilor sa traga cu dintii de mentinerea monedei unice, Euro, pentru ca altfel, spune el, Batranul Continent se va intoarce la incertitudinea din perioada razboaielor mondiale. "Euro trebuie sa supravietuiasca, pentru ca altfel se va ajunge la o prabusire pe care nici Europa, nici lumea, nu si-o permit acum. In momente ca aceste, supravietuirea este cea mai importanta. Nu sunt aici ca sa va inveselesc. Situatia este cea mai serioasa si mai dificila pe care am intalnit-o in cariera mea. Perioada asta este comparabila cu Marea Criza Economica din anii '30. Avem in fata o caderea a tarilor dezvoltate, care ameninta sa ne trimita intr-un deceniu de stagnare, daca nu mai rau. Cel mai bun scenariu este cel al unui mediu deflationist, o scadere drastica a preturilor bunurilor si serviciilor, in timp ce scenariul cel mai pesimist este cel al unei prabusiri totale a sistemului financiar. Daca euro se va prabusi, in Europa exista pericolul revenirii conflictelor politice care au devastat continentul in ultimele secole. Forme extreme de nationalism, care se manifesta prin xenofobie, excluderea strainilor si a anumitor grupuri etnice. In perioada lui Hitler, s-au concentrat impotriva evreilor. Astazi, se intampla acelasi lucru cu tiganii, o minoritate mica, dar si cu imigrantii musulmani", a explicat Soros.
Pentru Statele Unite ale Americii, Soros prevede, de asemenea, noi revolte de strada, care vor pune din ce in ce mai mult in pericol libertatile civile. "Revoltele despre care eu am vorbit au inceput deja in SUA. Aceste proteste vor da ocazia folosirii unei tactici a mainii forte, care sa mentina ordinea, ceea ce, la modul extrem, poate duce la un sistem politic represiv, cu o societate in care libertatile ar fi mult limitate, ceea ce ar insemna o intrerupere in traditia libertatii americane", explica Soros.
Pentru 2012, Soros isi pune sperantele doar in pietele emergente. Reformele democratice realizate in Orientul Mijlociu, instaurarea democratiei si cresterea economica din Africa si chiar si reforma din Rusia poat scoate lumea din vrie. "In timp ce tarile dezvoltate sunt intr-o criza adanca, viitorul tarilor pe cale de dezvoltare este pozitiv. Spre exemplu, in Africa poti vedea oameni stand la coada ca sa voteze. Este incurajant pentru libertate si democratie sa vezi asemenea scene", a adaugat miliardarul.
» vezi articolul original






































