Predoiu:E nevoie de timp pentru a cantari nominalizarea la sefia DNA, voi folosi toate cele sase luni
"Am discutat in saptamanile anterioare cu procurorul general aceasta chestiune, nu am ajuns la o concluzie privind nominalizarea acum a unei persoane care sa fie potrivita pentru aceasta functie si, de aceea, am convenit ca cea mai buna solutie ar fi sa beneficiem de mai mult timp pentru a cantari aceasta propunere pe care ministrul Justitiei trebuie sa o faca. Sunt convins ca in perioada imediat urmatoare ne vom putea concentra si pe acest subiect, astfel incat persoana nominalizata sa continue o activitate care sa fie incadrata in criteriile de performanta la DNA", a spus Predoiu.
El a precizat ca intentioneaza sa utilizeze intregul interval de sase luni de prelungire a mandatului sefului DNA pentru a lua cea mai buna masura.
Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, l-a delegat pentru sase luni, incepand din 13 februarie, la conducerea Directia Nationale Anticoruptie, pe Daniel Morar, asa cum a sugerat presedintele Traian Basescu in 14 noiembrie anul trecut.
In 14 noiembrie 2011, la TVR, presedintele Traian Basescu declara ca doreste sa ii ceara procurorului general Codruta Kovesi prelungirea cu sase luni, pana la raportul Comisiei Europene din vara, a mandatului procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, care expira in 12 februarie 2012.
Peste o luna, in 13 decembrie 2011, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, sustinea ca numirea noului sef al Directiei Nationale Anticoruptie este o preocupare a Ministerului Justitiei si a Ministerului Public, aceasta neimplicand o continuitate a persoanei, dar ca nici nu o exclude, daca legea o permite.
La randul sau, in 24 noiembrie 2011, procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, declara, la B1 TV, ca eventuala prelungire a mandatului procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie o va discuta cu ministrul Justitiei, intrucat acesta ar putea veni cu o propunere de numire a unui nou sef.
Kovesi a mai precizat ca in iunie 2012 expira mandatele celor doi adjuncti ai lui Morar, insa procurorul sef adjunct Laura Oprean mai poate beneficia de inca un mandat de trei ani. Cel de-al doilea adjunct este Carmen Galca, al carei mandat expira in luna iunie.
Conform articolului 57, alineatele 7 si 8 din Legea 303/2004 prinvind statutul magistratilor, "in interesul serviciului, procurorii pot fi delegati, cu acordul scris al acestora, inclusiv in functii de conducere, de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioada de cel mult 6 luni".
"Delegarea procurorilor poate fi prelungita, cu acordul scris al acestora, cel mult inca 6 luni", mai prevede legea.
Codruta Kovesi mai spunea atunci ca va avea in primul rand o discutie cu Daniel Morar, apoi va fi o discutie in trei, respectiv intre ea, seful DNA si ministrul Justitiei, pentru delegarea lui Morar pana in iunie 2012.
Sursa: vezi articolul original





































