Politician german: Grecia sa se autoexcluda din zona euro!
"Eu cred ca a izgoni Grecia din zona euro ar fi extrem de problematic", a declarat Volker Kauder, liderul grupului parlamentar al Uniunii Crestin-Democrate (CDU) si al Uniunii Crestin-Sociale (CSU) din Bundestag. "Insa daca Grecia ar decide ea insasi sa iasa din zona euro, atunci ar fi vorba de un cu totul alt lucru", a adaugat el.
"Presiunea asupra Greciei trebuie sa creasca. Trebuie sa-i facem pe greci sa inteleaga faptul ca pot avea bani numai daca tara este condusa intr-un mod riguros, la nevoie chiar de un comisar numit de UE sau de tarile din zona euro", mai spus Volker Kauder.
Atena negociaza cu creditorii sai privati stergerea unei parti a datoriei, discutii care se prelungesc. De rezultatul acestor negocieri depind termenii noului program de ajutor pentru Grecia, acordat de partanerii sai europeni si de Fondul Monetar International (FMI).
Sursa: Agerpres
» vezi articolul original






































