Piata Universitatii a fost evacuata, traficul rutier se desfasoara normal
Totodată, alte coloane de jandarmi acţionează pe Bulevardul Regina Elisabeta şi încearcă dispersarea eventualelor grupuri de manifestanţi, transmite MEDIAFAX .
Jandarmii au început acţiunea de evacuare a Pieţei Universităţii, înainte de ora 24.00, după ce i-au somat pe protestatarii rămaşi să evacueze zona, spunând că în contrar vor folosi forţa.
Somaţiile au fost atât verbale, cât şi prin semnale luminoase.
În Piaţa Universităţii mai rămăseseră aproximativ 150 de persoane la momentul declanşării acţiunii de evacuare.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, pentru MEDIAFAX, că 29 de persoane au fost duse la dubele jandarmilor pentru identificare. Ele au fost scoase din zona de protest.
Cele 29 de persoane au aruncat cu obiecte contondente şi au tulburat ordinea publică, potrivit lui Georgian Enache.
Purtătorul de cuvânt al Jandameriei Bucureşti declarase anterior, că jandarmii sunt prezenţi în Piaţa Universităţii pentru a asigura ordinea publică şi pentru a se asigura că legea este respectată.
Enache spunea că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificaţi urmând să fie sancţionaţi conform legii.
De asemenea, printre protestari au fost identificate persoane care se află în baza de date ca participând la acţiuni publice violente, în special pe stadioane.
UPDATE 00:15 - Jandarmii au dat un ultimatum manifestantilor,
avertizandu-i prin megafoane ca protestul este ilegal si vor folosi
forta daca nu se disperseaza.
Un mic grup de manifestanti a mai ramas in zona Cercului Militar, de unde mai riposteaza aruncand pietre.
Jandarmii au urmarit protestatari pana spre Parcul Cismigiu.
Pe bulevardul Magheru s-a reluat circulatia. In zona mai exista mici grupuri de oameni care continua sa scandeze lozinci anti Basescu si anti Guvern.
Update 22:30 - Manifestantii s-au dispersat in zona Universitatii. Multi au plecat, dar in zona au mai ramas cateva sute de persoane care sunt grupate pe Regina Elisabeta, Magheru, pasajul subteran de la Universitate si pe trotuare.
Traficul auto este intrerupt partial in centrul Capitalei.
Multimea huiduie de fiecare data cand trec masinile si dubele jandarmeriei, in schimb masinile SMURD atrag de fiecare data aplauzele oamenilor.
Jandarmeria a retinut deja mai multi protestatari care au fost dusi la sectiile de Politie din zona. Realitatea tv transmite ca ar fi fost retinute cel putin 29 de persoane care se manifestau violent.
Echipajele medicale ale Ambulanţei Bucureşti şi SMURD au intervenit pentru a acorda îngrijiri unui număr de 17 persoane, printre care patru jandarmi, în timpul protestului din Piaţa Universităţii, transmite MEDIAFAX.
Cele 17 cazuri au fost înregistrate de SMURD şi Ambulanţa Bucureşti până la ora 22.30.
În ceea ce-i priveşte pe cei patru jandarmi, unul a primit îngrijiri de la Ambulanţă, iar trei de la SMURD.
Doi dintre jandarmi au fost transportaţi la spital.
Un cameraman al Antena 3 a fost, de asemenea, ranit in timpul manifestarilor si a avut nevoie de ingrijiri medicale.
Update22:00 - Circulatia rutiera pe bd. Magheru a fost reluata pentru cateva minute, pentru a fi apoi din nou oprita din cauza manifestarilor violente ale unor protestatari de pe trotuare. Din relatarile de la fata locului, ar fi vorba despre presupusii membri ai unor galerii de fotbal.
Un protestatar a lesinat si a avut nevoie de interventia echipajului SMURD aflat in zona. Barbatul a fost trimis la spital.
Update 21:30 - Un protestatar a lesinat in fata hotelului Intercontinental si a fost dus la o ambulanta unde medicii ii acorda primul ajutor.
Update 21:20 - Un al treilea jandarm a fost ranit si a fost transportat la Spitalul de Universitar de Urgenta.
Update 20:45 - Scutierii au intervenit in forta in piata Universitatii pentru a dispersa protestatarii care au blocat circulatia auto. Carosabilul este plin de caramizi foarte mari care au fost aruncate catre scutieri. Cel putin un scutier a fost ranit. Televiziunile au transmis imagini cu jandarmul plin de sange, scos din multime de colegii sai.
Purtatorul de cuvant al
Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat la Realitatea TV ca s-a recurs
la gaze lacrimogene dupa ce o parte din manifestanti au fortat cordonul
de protectie si au blocat din nou bulevardul.
"O parte sunt
cunoscuti ca facand parte din randul galeriilor, unii fiind in baza de
date cu antecedente de violenta pe stadioane. Au folosit petarde si au
aruncat cu obiecte contondente in directia fortelor de ordine", a spus Enache.
Un protestatar care incerca sa treaca prin cordonul de jandarmi a fost indepartat dupa ce s-au folosit gaze lacrimogene.
Patronul clubului de fotbal Steaua Bucuresti, Gigi Becali, a declarat la Romania Tv ca a vazut in imaginile transmise din piata cativa oameni pe care i-a recunoscut ca fiind membri ai grupului Peluza Sud din galeria Stelei si pe care ii stie ca fiind violenti.
Update: 19:30 - Unei femei i s-a facut rau iar un jandarm a fost lovit la cap si a fost preluat de o ambulanta.
Potrivit relatarilor de la fata locului, jandarmul a fost lovit de o caramida aruncata de un grup de protestatari.
Carul de reportaj al TVR, venit pentru a transmite in direct, a fost lovit cu pietre, potrivit relatarilor din cadrul Jurnalului postului public de televiziune. Nimeni nu a fost ranit.
Romania Tv transmite ca printre manifestanti se afla grupuri de suporteri ai unro echipe de fotbal bucurestene. Reporterii vorbesc despre tineri cu fetele acoperite care incearca sa starneasca miscari violente. Au fost scandate si lozinci precum" Mitica Dragomir la puscarie".
***
Manifestantii au fost intampinati, la sediul Administratiei Prezidentiale, de mai multe cordoane de jandarmi si garduri de protectie. Nu s-au inregistrat manifestari violente, dar la un moment dat o petarda a fost aruncata in multime. Nimeni nu a fost ranit.
Dupa cateva zeci de minute de protest in fata Palatului Cotroceni, cand au scandat lozinci precum "Jos Basescu", "Demisia", "Iesi afara, javra ordinara", manifestantii au plecat si au revenit in piata Universitatii. Circulatia troleibuzelor a fost reluata in zona Cotroceni.
UPDATE 19:00
Protestarii care au plecat spre Cotroceni sunt însoţiţi de jandarmi.
Oamenii strigă "Jos Băsescu", "Demisia" şi "Veniţi cu noi".
Cei care au rămas la Universitate continuă să ocupe bulevardul. Alţii continuă să strige "Libertate" de pe troiţa închinată Eroilor Revoluţiei.
Purtătorul de cuvânt al Jandameriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că jandarmii nu sunt prezenţi în Piaţa Universităţii pentru a lua măsuri contra protestarilor, ci pentru a asigura ordinea publică şi pentru a se asigura că legea este respectată.
Totuşi, Enache a spus că legea va fi aplicată, în sensul că, întrucât protestul nu este autorizat, organizatorii vor fi identificaţi urmând să fie sancţionaţi conform legii.
La ora transmiterii acestei ştiri, sunt blocate Bulevardul Nicolae Bălcescu şi zona de la Casa Armatei. Totodată, traficul rutier este blocat dinspre Piaţa Romană spre Universitate.
Anterior, câteva zeci de protestanţi din Capitală s-au îmbrâncit cu jandarmii care asigură ordinea publică, în încercarea de a ocupa Piaţa Universităţii. Apoi, oamenii au ieşit în bulevard, s-au urcat pe troiţa închinată Eroilor Revoluţiei şi au început să strige "Libertate".
În Piaţa Universităţii, încă de la ora 14.00 s-au adunat câteva sute de persoane, pentru a protesta faţă de problemele diverse cu care se confruntă şi pentru a scanda lozinci împotriva Guvernului şi a lui Traian Băsescu.
Echipajele de Jandarmerie au fost suplimentate, la faţa locului venind şi echipaje de la Poliţia Rutieră.
***
Noi mitinguri de solidaritate cu medicul Raed Arafat si impotriva proiectului Legii sanatatii au loc si astazi in atat in tara cat si la Bucuresti. Niciuna dintre manifestatii nu este autorizata.
Sute de oameni s-au adunat in Piata Universitatii din Bucuresti, zona fiind impanzita de jandarmi. Desi mitingul era initial vazut ca unul de sustinere pentru Raed Arafat, multi dintre protestatari scandeaza lozinci impotriva guvernului si a presedintelui, cerand demisia acestora si strigandu-si nemultumirile legate de pensiile mici si preturile mari la utilitati. Mai multe drapele tricolore sunt fluturate in multime. Lozinci precum "Jos dictatorul!" sau "Ca in 22, veniti cu noi!" sunt scandate de multime.
Si la Constanta doua sute de oameni s-au adunat in fata Prefecturii si scandeaza lozinci impotriva sefului statului.
Protestatarii scandează "Arafat!" "Arafat", "Jos Băsescu", "Jos dictatorul", "Demisia", România, trezeşte-te", "Ieşi afară, javră ordinară", "Nu vrem comasate, vrem aniticpate" şi au pancarte pe care se poate citi: "Arafat, român adevărat" şi "Boala nu are legi", precum şi foi de format A4 pe care scrie: "Băsescu egal Ceauşescu".
După aproximativ 20 de minute de la începutul mitingului, protestatarii au plecat într-un marş spre sediul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, unde au scandat aceleaşi lozinci timp de aproape un sfert de oră, după care au revenit în faţa sediului Prefecturii, unde se află şi la ora transmiterii acestei ştiri.
Printre protestatari se află şi revoluţionarul constănţean Nicolae Mavrodin, cel care a declanşat un scandal la manifestările organizate de Ziua Marinei anul trecut.
Mavrodin a spus că actualii guvernanţi au distrus toate categoriile sociale şi acum vor "să distrugă şi ultima baricadă, să ia medicii, salvările".
"Scânteia a început la Târgu Mureş şi nu se va opri până când nu vor pleca Traian Băsescu şi Guvernul", a spus Mavrodin.
La Cluj (foto MEDIAFAXFOTO), zeci de oameni s-au strans in Piata Unirii cu pancarte pe care sunt mesaje pro Raed Arafat.
La Craiova, peste o suta de oameni s-au adunta in fata Prefecturii cu pancarte si cutii de medicamente, nemultumiti de proiectul Legii Sanatatii, care, spun ei, desi retras, ar putea fi repus in discutie, lucru cu care nu sunt de acord. Protestatarii aveau autorizatie pentru a organiza mtingul maine, 15 ianurie, dar s-au adunat astazi in Piata Prefecturii din solidaritate cu ceilalti protestatari din tara.
La Deva, (foto MEDIAFAXFOTO) aproximativ o sută de persoane au participat, cu 50 de autoturisme, la un protest pentru susţinerea lui Raed Arafat, ele traversând cu maşinile municipiul şi claxonând în faţa sediului PDL Hunedoara, transmite MEDIAFAX .
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, locotenentul Nicolae Răducu, aproximativ o sută de persoane s-au adunat în parcarea unui centru comercial de la marginea Devei şi au pornit cu aproximativ 50 de autoturisme spre centrul municipiului, protestând astfel faţă de proiectul Legii sănătăţii şi susţinându-l pe Raed Arafat.
"Şoferii au claxonat şi aveau pe maşini lipite fotografii cu Raed Arafat. Protestul a fost spontan, nu au fost incidente, iar circulaţia nu a fost blocată", a spus Răducu.
Coloana de autoturisme a traversat centrul municipiului Deva, trecând prin faţa sediului PDL Hunedoara, unde şoferii au claxonat, apoi prin apropierea Prefecturii.
Protestul a durat aproximativ o jumătate de oră.
Acţiuni similare au avut loc, miercuri, joi şi vineri, în mai multe oraşe şi în Capitală.
Raed Arafat a făcut, vineri, apel la oameni să nu mai iasă în stradă şi să nu se lase manipulaţi politic prin diverse anunţuri pe internet sau alte mijloace întrucât acţiunile pot degenera şi afecta ideile faţă de proiectul Legii sănătăţii.
"Mulţumesc mult oamenilor pentru susţinere. Dar îi rog pe toţi să nu se lase manipulaţi politic. Să nu iasă în stradă, să nu răspundă la nicio chemare şi provocare de pe internet sau de la televiziuni", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Raed Arafat.
Manifestarile de astazi vin dupa ce aseara, circa 1.000 de oameni au marsaluit in Capitala de la Universitate pana la Palatul Cotroceni, protestand timp de sase ore fata proiectul Legii Sanatatii [detalii aici ], desi, tot aseara, presedintele Traian Basescu a anuntat retragerea proectului de lege din dezbaterea publica [detalii aici] .
Acţiunea pentru susţinerea lui Raed Arafat, iniţiată in urma cu cateva zile pe reţeaua de socializare Facebook, continuă cu un apel către bucureşteni să se solidarizeze cu cei din Mureş şi Cluj şi să vină, sâmbătă, la ora 14.00, în Piaţa Universităţii pentru a-şi exprima solidaritatea faţă de fostul subsecretar de stat.
În mesajul de susţinere a lui Raed Arafat de pe Facebook se arată: "Mureşenii arată că le pasă. Este timpul ca şi bucureştenii să facă acelaşi lucru.", scrie MEDIAFAX .
Bucureştenii sunt chemaţi să vină sâmbătă, la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, în semn de solidaritate cu Raed Arafat. La aceeaşi oră sunt chemaţi oameni solidari cu Raed Arafat şi la Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Iaşi, Craiova, Galaţi, Timişoara, Sibiu, Bacău şi Oradea.
Actiunea de astazi vine dupa ce miercuri si joi, in mai multe orase din tara au avut loc marsuri pasnice de solizarizare cu medicul Raed Arafat.
Aproximativ 1.500 de persoane au participat, joi seară, la un mitingul pentru susţinerea lui Raed Arafat organizat la Târgu Mureş, unul dintre punctele manifestaţiei fiind sediul SMURD, unde oamenii au scandat "Jos cu hoţii", "Jos Băsescu", "Demisia".
Oamenii au aprins lumânări şi au avut pancarte pe care scria "Solidari cu SMURD", "Respect pentru SMURD", "Fatal error 404: Democracy not found", "Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi", "Raed Arafat, suntem alături de tine", "Respect pentru Raed Arafat, greaţă faţă de Băsescu", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă", "Raed Arafat, un model de urmat, Băsescu, un model de.... Unul construieşte de 20 de ani, celălalt dărâmă de circa opt ani".
Participanţii la miting au strigat "Arafat nu uita, Mureşul e casa ta", "Jos cu hoţii", "Jos Băsescu", "Demisia", "Băsescu nu uita, România nu e a ta", "Noi pentru SMURD, SMURD pentru noi", "Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm", "Anticipate".
În rândurile manfestanţilor s-au regăsit sindicalişti şi reprezentanţi ai PSD, PNL, UDMR, PC.
O acţiune similară a avut loc, miercuri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la manifestaţie participând zeci de persoane.
De asemenea, un miting de solidaritate cu Raed Arafat are loc vineri, de la ora 11.00, la Arad.
Raed Arafat a demisionat, marţi, din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în urma nemulţumirilor privind noile prevederi referitoare la medicina de urgenţă din proiectul Legii sănătăţii şi ca urmare a criticilor formulate la adresa lui de către preşedintele Traian Băsescu.
Arafat a declarat că a demisionat din funcţia de subsecretar de stat pentru că ieşind din Ministeul Sănătăţii va putea apăra mai bine sistemul de urgenţă, precizând că nu poate intra în polemici cu nimeni pe aspecte care necesită discuţii tehnice.
Raed Arafat a adăugat că nu este de acord cu punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii în ce priveşte sistemul de urgenţă, pentru că el crede că, în forma propusă în proiectul Legii sănătăţii, va avea un impact negativ asupra acestui sistem.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că SMURD nu a fost creat de un om, statul făcând eforturi uriaşe pentru acest sistem, şeful statului menţionând că abordarea din ultimele zile i se pare "deplasată".
Bogdan Enache



































