PER: FMI trebuie sa vada ca Romania are nevoie sa se si dezvolte, nu doar sa taie
A nu vedea nevoile oamenilor este o crima
Problemele pe care le are Romania sunt complicate si nu pot fi rezolvate decat daca masurile de austeritate vor fi corelate cu programe de dezvoltare economica, au declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, reprezentantii Partidului Ecologist Roman (PER).
"Romania are o serie de probleme nerezolvate, printre care se numara eficientizarea privatizarii si a managementului privat, arieratele, negocierea referitoare la Legea sanatatii, coruptia si problemele legate de clientelismul politic. () Criza trebuie interpretata si combatuta printr-un mariaj intre austeritate si dezvoltare economica", a declarat presedintele de onoare al PER, Mircea Cosea.
Acesta a adaugat faptul ca Fondul Monetar International (FMI) trebuie sa acorde o atentie deosebita Romaniei, avand in vedere ca Romania este o tara care este dependenta de moneda euro, prin prisma activitatii de export si import, iar orice modificare in zona euro afecteaza imediat si in mod direct tara noastra.
Cosea a mai spus ca exista zvonuri conform carora, in cadrul vizitei din perioada 25 ianuarie - 6 februarie a oficialilor Fondului Monetar la noi in tara, acestia ar putea fi de acord cu o majorare a salariilor cuprinsa intre 3,5-4,8% in prima jumatate a anului 2012.
Autoritatile neglijeaza cerintele populatiei
Conducerea Partidului Ecologist Roman a facut, totodata, un apel la autoritati, sa se aplece asupra cerintelor populatiei, pe care le-au neglijat in mod sistematic.
"Populatia Romaniei trece prin momente foarte grele, iar foarte multi romani isi duc traiul de zi cu zi la limita subzistentei. Partidul Ecologist Roman atrage atentia guvernantilor ca trebuie sa se aplece asupra cererilor populatiei din tara, neglijate in mod sistematic. Principiul de la care PER nu face abatere - omul - a ajutat la dezvoltarea bunastarii Romaniei, dar nu este ajutat in niciun fel de autoritati", a spus presedintele executiv al PER, Razvan Paunescu.
Acesta a atras atentia asupra faptului ca guvernantii nu sunt atenti la nevoile oamenilor, ceea ce reprezinta "o crima, un genocid", iar oamenii s-au saturat de promisiuni politice si vor solutii pentru cresterea nivelului de trai.
"PER face un apel: partidele sa nu se mai joace cu cine controleaza puterea si sa se aplece la solicitarile oamenilor din tara, care au iesit sa protesteze, pentru ca au ajuns la un punct comun de exprimare - gata cu politica, dorim solutii si idei de crestere a bunastarii, oprirea furtului si a investitiilor nejustificate", a precizat Razvan Paunescu.
Acesta a subliniat ca miscarile din strada se vor accentua atat timp cat nu se vor lua masuri de dezvoltare economica, care sa duca la modificarea situatiei oamenilor. "Atragem inca o data atentia ca nu trebuie facuta confuzia intre bunastarea Romaniei si bunastarea romanilor", a declarat presedintele executiv al PER.
Emanuel Babici, vicepresedintele societatii Uzinsider, a precizat, in cadrul conferintei de presa a PER de ieri, ca persoanele care lucreaza acum in economia reala sunt deja in al treilea an de criza din care nu se poate iesi cu lozinci politice, ci cu oameni care au competente profesionale.
"Dezindustrializarea rapida a Romaniei, neglijarea de catre stat a dezvoltarii unor ramuri industriale cunoscute si ramase in functiune, lipsa dezvoltarii cercetarii fundamentale, modul defectuos de cheltuire a banilor, neaccesarea fondurilor europene, lipsa unui concept de dezvoltare economica pe domenii, lipsa unei griji a bunastarii romanilor, au condus la exprimarea nemultumirilor populatiei sub o forma sau alta", a declarat Babici.
» vezi articolul original






































