Patimile unei biserici salvate de lumina vie
Incendiul din seara de 9 ianuarie, stins dupa o lupta crancena, le-a aprins si mai tare credinta in suflete. I-a unit, i-a adus alaturi de preotii sfantului asezamant atat in seara parjolului, sa salveze, alaturi de acestia si de pompieri, icoane si alte obiecte de cult nepretuite, cat si dupa stingerea focului, cand totul era acoperit cu un strat gros de funingine, cand apa mustea din zidurile salvate.
La doua saptamani de la incendiu, biserica straluceste. Scrumul si negreala au fost curatate, obiectele de cult, lustruite mai bine ca niciodata. Umezeala isi mai spune cuvantul, iar mici fisuri brazdeaza zidurile umede, semn ca este nevoie urgenta de interventii de indepartare a mucegaiului, de restaurare si conservare. In liniste profunda, credinciosii au ascultat, la finalul slujbei, predicile preotului paroh Marian Constantinescu si ale preotului slujitor Bogdan Aurel Teleanu si, cu evlavie, s-au inchinat, sarutand raclita cu moastele Sf. Mc. Pantelimon, vesmantul Sf. Cuv. Parascheva si icoana Sf. Ier. Spiridon, multumind Mantuitorului ca le-a salvat biserica din flacari.
In seara de 9 ianuarie, turla Pantocrator a Bisericii Sf. Pantelimon a fost sacrificata pentru salvarea lacasului de cult. Astazi, biserica are un nou Pantocrator ocrotitor, identic cu cel din Catedrala Patriarhala: Hristos cel ce ieri, de astazi si din veci.
Dand la o parte perdeaua timpului, am aflat ca Biserica Sf. Pantelimon (Foisorul de foc) a trecut peste grele incercari. Se spune ca e construita in secolul al XVII-lea de un detinut care a reusit sa evadeze din inchisoarea aflata in pivnitele casei podarilor, de pe Podul Targului de Afara, care, drept multumire ca a scapat cu viata, a construit o biserica din lemn.
Ce s-a intamplat cu vechiul asezamant nu putem spune insa, ceea ce se stie din pisania sapata in piatra cu litere chirilice, este ca "lacasul din zid a fost construit in anul 1790, pe locul unei biserici din lemn”, ctitor fiind preotul Ivan ot Silvestru.
In tinda asezamantului multi au invatat carte, biserica si chiliile din jur avand un mare rol in luminarea neamului, preotii invatandu-i cu mare rabdare tainele scrisului si ale cititului. Cat despre Alaiul Sf. Pantelimon si importanta manastirii cu acelasi nume, unul dintre marii cronicari ai Bucurestilor de altadata, colonelul Dimitrie Papazoglu (1811-1892), spunea in "Istoria fondarei orasului Bucuresti”: "Alaiul Sfantului Pantelimon se facea in ajunul si in ziua acestei sarbatori.
In ajun, la vremea vecerniei, dupa-pranz, mergeau in carete, mitropolitul si dupa el domnul, la manastirea Sf. Pantelimon, afara din Bucuresti, unde se facea vecernia sarbatorii;() A doua zi, in ziua Sfantului Pantelimon, pornea alaiul domnesc de la palat, organizat intocmai ca alaiul intrarii domnului in Capitala, cu deosebire ca bani nu se azvarleau. (…) Era atat de lung, incat capul trecea de Curtea Veche, pe cand coada nu iesise din curtea palatului. Astfel mergea inainte pe campia Pantelimonului, de la streaja (bariera) pana la monastire; domnul si boierii erau calari, iar lumea pe jos si se ducea numai din dragoste catre religiune, si mai cu seama catre Sf. Pantelimon — nume ce se traduce in limba romaneasca: "sfant indeobste milostiv". Acolo asistau la liturghie, in sfanta biserica; oficia mitropolitul cu clerul”.
Grav avariata de cutremurul din 1940, biserica a fost refacuta sub ingrijirea preotului paroh Gheorghe Popescu- Colibasi. In 1942 a fost legata cu fier, au fost facute strane noi si i-a fost adus clopot, cel vechi fiind luat de nemti in timpul ocupatiei din 1916-1918. Si cutremurul din 1977 si-a pus amprenta asupra bisericii. Peretii s-au fisurat, frontonul s-a dislocat, fiind demolat si rezidit, lucrarile de consolidare fiind incheiate in 1979, atent supravegheate de parintele paroh Ioan Stanculescu. Ultima incercare pe care a trecut-o a fost cea din noaptea de 9 ianuarie, atunci cand s-a intamplat o minune: catapeteasma si sfantul altar au scapat de vapaile care cuprinsesera turla, desi jaraticul cupolei prabusite a trecut razant de tampla.
In timpul salvarii obiectelor sfinte, o singura icoana a refuzat sa se desprinda de catapeteasma: cea a Sfantului Spiridon, care a ramas sa apere iconostasul si altarul de un dezastru total. Asa cum in vechime l-a infruntat pe filosoful arian care a renuntat la erezii si a trecut la dreapta credinta, tot asa, Sf. Ier. Spiridon a pazit biserica de la mistuire. In noaptea valvataii, printre aburi si funingine, preotii au distins icoana intacta a Sfantului, care tine in mana o caramida din care iese apa si foc. Asa cum, odinioara, facand semnul Sfintei Cruci cu dreapta, tinand in stanga o caramida, si-a inaltat ruga "in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” si indata ce a strans caramida s-a intamplat o minune – focul s-a ridicat in aer, apa s-a varsat pe pamant, lutul ramanand in mainile sfantului, iar filosoful n-a mai pus la indoiala Trinitatea –, tot asa, Sf. Ierarh a oprit flacarile sa mistuie biserica.
» vezi articolul original
sursa: 
