NU ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UN MOMENT ZERO

Corupția nu se referă doar la felul în care s-au achiziționat câteva umbrele sau geci pentru campania electorală, așa cum a declarat Traian Băsescu. Corupția se referă la cei 27 de ani în care politicienii au jefuit această țară. Corupția nu se poate grația. Nu la nivelul la care a ajuns în România.

Cât tupeu să ai pentru a susține că faptele de corupție se pot rezuma doar la cumpărarea, din banii de campanie electorală, a câtorva umbrele și geci? Chiar poți privi oamenii în față când spui așa ceva? Fostul președinte cere un moment zero al României, care s-ar traduce prin ștergerea cu buretele a tuturor faptelor de corupție ale clasei politice. Ei bine, domnule Băsescu, societatea românească nu poate accepta așa ceva, oamenii au răbdat prea mult, au acumulat prea multe frustrări uitându-se la politicienii care s-au îmbogățit sărăcind poporul. După 27 de ani de furt sistematic, cum poți să ceri grațierea corupției, tocmai tu, cel care câștiga alegerile promițând eradicarea corupției?

2015_11_04_8_rsz_crp

Iată o declarație plină de candoare a fostului șef de stat: ”Dacă aș fi în funcție la Cotroceni, ăsta ar fi obiectivul meu acum. Aș cere un moment zero, pentru ca aceia care sunt recuperabili pentru societate să fie recuperați acum”. Cu alte cuvinte, să-i scoatem din pușcării pe toți cei care au furat timp de 27 de ani (și care oricum au primit pedepse mult prea mici) și să-i lăsăm să plece la moșiile cumpărate prin Brazilia, sau în alte locuri exotice, nu? Cum au ajuns acești oameni să aibă proprietăți prin America Latină, pe la Paris sau Londra, dintr-un salariu de bugetar? Vedeți, domnule Băsescu, despre acest gen de corupție vorbim, nu despre căteva umbrele și pixuri, așa cum încercați să ne prostiți.

00151252_large

Cei care l-au votat pe Traian Băsescu se întreabă, pe bună dreptate, cum de s-au lăsat manipulați de un asemenea individ. Regrete târzii, dar pe undeva binevenite, poate de acum încolo vom căsca ochii mai bine la cei care fac declarații bombastice, doar pentru a obține voturile, după care dau semnalul jafului generalizat. După această ultimă tentativă de a reveni în prim plan a lui Traian Băsescu, cred că am asistat la momentul zero al fostului președinte în politica românească. Când un politician care și-a construit întreaga campanie electorală pe ideea luptei împotriva corupției ajunge să ceară grațierea corupților, e clar că nu mai are niciun viitor pe scena politică. În politică se fac multe compromisuri, se spun mincuni, dar când ajungi atât de jos, nu te mai poți bucura de credibilitate, chiar și cei mai fideli susținători își dau seama că au fost păcăliți. Când ai membri ai familiei închiși pentru corupție, când foști colegi de partid sunt acum condamnați, este penibil să vii să ceri grațierea pentru fapte de corupție. Ca să nu mai vorbim de doza de tupeu pe care trebuie să o ai pentru un asemenea demers.

coruptia-ucide-640x480

Dacă vrem să vorbim de un moment zero pentru România, acesta ar trebui tradus prin ieșirea de la guvernare a tuturor celor care au dosare penale, a celor care au condamnări și continua să ocupe funcții de conducere. Haideți să o luăm de la zero cu toți politicienii corupți și înlocuirea lor cu o clasă politică nouă, care chiar dacă nu va fi perfecta, imaculată, va face totuși ceva și pentru această țară, nu doar pentru propriile buzunare. Domnule Băsescu, domnule Șerban Nicolae, românii nu mai acceptă astfel de compromisuri, ați văzut reacția oamenilor. Nu avem învățământ, ne mor oamenii în spitalele aflate în paragină, nu avem o autostradă la nivel european, avem cele mai mici salarii din Europa. Sunt doar câteva din problemele cu care ne confruntăm, și toate pornesc de la un singur element, corupția. Nu România are nevoie de un moment zero, ci clasa politică de la noi, care și-a bătut joc de acest popor.

Cristian Huluban