Nu poți deveni un parior mai bun fără să ai un jurnal de pariuri

Un jurnal de pariuri sportive te poate ajuta să fii mai organizat și, prin urmare, să faci mai mulți bani din acest hobby. Aceasta ar fi ideea de bază de la care plec în încercarea de a te convinge că este în folosul tău să îți notezi, la finalul fiecărei zile, tot ce ai jucat.

Un asemenea jurnal nu este numai pentru rezultate. Se întâmplă ca după un pariu să tragi o concluzie pe care, dacă nu o notezi la momentul potrivit, să o uiți. La finalul săptămânii, când parcurgi notițele din ultimele zile, poți îmbunătăți sistemul de reguli după care pariezi.

Un exemplu concret

De exemplu: eu joc de obicei pe goluri marcate până la pauză. Mi-am stabilit managementul banilor astfel încât să nu mizez mai mult de 5% din bancă pe un pariu. La finalul unei luni, am analizat jurnalul și am observat că cele mai multe pariuri pe meciuri din campionatele Japoniei, Chinei și Coreei de Sud au fost necâștigătoare.

Am fost mai atent apoi la aceste meciuri și am găsit o explicație: în Asia, fotbaliștii joacă cu o energie fantastică în prima parte a meciurilor. Aleargă de rup pământul. În felul acesta, presingul este sufocant, iar cei care încearcă să construiască greșesc pasele sau sunt deposedați la distanță mare de poarta adversă. În plus, cu excepția vedetelor aduse pe bani grei din străinătate, nici jucătorii n-au cine știe ce talent, ca să iasă din acest presing. După minutul 60, „alergătorii” încep să obosească și apar și golurile.

În urma acestor observații, am redus miza minimă pe pariurile din competițiile asiatice la 2,5% din bancă. Cea pe goluri marcate până la final a rămas la 5%. În schimb, la meciurile din campionatele africane și din Orientul Mijlociu este posibil să nu se înscrie 90 de minute, deci miza am fixat miza minimă pentru gol marcat Full Time la 2,5%.

Vezi ce competiții îți aduc pierderi

Rol - Nu poți deveni un parior mai bun fără să ai un jurnal de pariuri (2)

Așa se pot ajusta lucrurile „din mers”. Jurnalul de pariuri este foarte folositor și atunci când îți facă analiza din inter-sezon. Vezi care competiții ți-au adus profit și care ți-au adus pierderi. Poate nu reușești să înțelegi cum merg lucrurile în anumite campionate, caz în care poate decizi că este mai bine să te concentrezi pe piețele favorabile.

Cifrele sunt mai convingătoare decât sfaturile

De asemenea, vei putea vedea care tipuri de pariuri merg mai bine. În cazul în care nu ai încredere în ce te sfătuiesc pariorii cu experiență, poate că cifrele „reci” scrise într-un jurnal te vor convinge că este mai bine să joci doar pe pariuri single, în detrimentul celor multiple. Dacă 80% din cele sigle sunt câștigătoare, iar 80% din biletele cu mai multe selecții ți-au adus pierderi (să spunem), atunci este clar că trebuie să te axezi pe prima categorie.

Nu repeta greșelile la nesfârșit!

Toate aceste elemente te vor ajuta să îți îmbunătățești stilul de joc și să devii mai organizat. Între pariorii care câștigă pe termen lung și cei care își alimentează contul periodic, pentru că rămân pe zero, există o asemănare și o deosebire. Asemănarea este că absolut toți își propun să fie disciplinați și să respecte regulile atunci când încep să parieze. Deosebirea: prima categorie se ține de plan, pe când cea de-a doua abandonează regulile și începe să joace haotic. Astfel, „pierzătorii” cad victime unor greșeli pe care și-au promis să nu le mai facă niciodată. Mulți încep un jurnal de pariuri și apoi îl abandonează.

O idee este să ții jurnalul pe platforma unei comunități de pariori, iar postările să fie publice. În felul acesta, primești sfaturi de la cei cu mai multă experiență, iar alții au posibilitatea să învețe de la tine.

loading...
loading...