Nicolae Steinhardt, evocat de contemporanii sai, Alexandru Paleologu, Monica Lovinescu si parintele Galeriu
In inchisoarea de la Jilava, el a primit botezul crestin, devenind dupa detentie calugar la Manastirea Rohia din Tara Lapusului.
Amintirile din anii de temnita reunite sub titlul ce poate parea paradoxal "Jurnalul fericirii" reprezinta una dintre cele mai importante scrieri din literatura romana si poate cea mai cutremuratoare marturie despre sistemul represiv comunist.
Botezul
Si, din intreaga carte, poate cel emotionant fragment este cel al botezului primit de Nicolae Steinhardt:
"15 martie 1960. Catehizarea a luat sfarsit. Botezul, hotarat pentru ziua de cincisprezece, are loc asa cum stabilisem. Parintele Mina alege momentul pe care-l socoteste cel mai potrivit: la intoarcerea "de la aer", cand caraliii sunt mai ocupati, cand agitatia e maxima. Trebuie sa lucram repede si sa actionam clandestin in vazul tuturor. () Cand puhoiul de oameni se intoarce cu zgomot mare, ducand in rand de cate doi balia, ciubarul, tineta si un "rezervor" cu apa, parintele Mina, fara a-si scoate mantaua, da buzna la singura canita din camera - e o canita rosie, cu smaltul sarit, naclaita si respingatoare - si o umple cu apa viermanoasa proaspat adusa in "rezervorul" purtat de el si de un alt detinut. () Doi dintre detinuti, complici, trec in dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea in orice clipa sa vina gardianul sa se uite, dar acum cand celulele, pe rand, sunt scoase la plimbare ori aduse inapoi, e putin probabil. La repezeala - dar cu acea iscusinta preoteasca unde iuteala nu stanjeneste dictia deslusita - parintele Mina rosteste cuvintele trebuincioase, ma inseamna cu semnul crucii, imi toarna pe cap si pe umeri tot continutul ibricului (canita e un fel de ibric bont) si ma boteaza in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul sterge toate pacatele. Ma nasc din nou, din apa viermanoasa si din duh rapid.
Trecem apoi, oarecum linistiti, oarecum usurati - hotul care nu-i prins in fapt e om cinstit - la patul unuia din preotii greco-catolici: e langa tineta si balie (am coborat cu totii de la cucurigu), si acolo recit crezul (ortodox), dupa cum fusese stabilit. Reinnoiesc fagaduinta de a nu uita ca am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata."
De-a lungul timpului, drumurile lui Steinhardt s-au intretaiat cu cele ale altor personalitati ale epocii. Multi dintre cei care l-au cunoscut au simtit nevoia sa scrie despre magia intalnirii lor cu monahul Nicolae. Buna parte dintre aceste marturii au fost de curand adunate intr-un volum de sine statator intitulat "N. Steinhardt in evocari", aparut la Editura Polirom.
"Era convins ca de comunism nu vom scapa"
Intr-un text intitulat "A fost cel mai bun prieten al meu", publicat in 1992 in "Viata romaneasca", Alexandru Paleologu regreta ca Steinhardt nu a apucat sa vada cu ochii lui caderea comunismului din Romania, el murind pe 30 martie 1989. "Cum s-ar fi comportat Nicu Steinhardt dupa evenimentele din decembrie '89? Pe masura ce trece timpul, imi pun tot mai acut aceasta intrebare, largind evantaiul ipotezelor asupra unor raspunsuri posibile. Fara indoiala ca, in primul moment, ca noi toti sau ca foarte multi dintre noi, s-ar fi bucurat, cu atat mai mult cu cat era un tip exaltat, care dadea o expresie teribil de zgomotoasa entuziasmelor lui. Era un pesimit in fond - credea ca viitorul lumii va fi al comunismului si ca nu exista nici o forma organizata si capabila ca macar sa-l puna in cumpana; credea - si zic eu ca nu fara dreptate - ca Occidentul este dispus sa imparta lumea cu sovieticii asa cum se inteleg talharii la iarmaroc, garantandu-si unii celorlati toleranta si criticandu-se doar formal. Era convins ca de comunism nu vom scapa. Dar, probabil, imediat dupa decembrie '89, ar fi crezut ca am scapat. Fara indoiala insa ca si-ar fi dat seama mult mai repede decat mine si sigur m-ar fi ajutat sa inteleg, la randul meu, ca nu e adevarat".
Alexandru Paleologu si Nicolae Steinhardt au fost extrem de apropiati, cunoscandu-se bine inca din copilarie. "Pot sa spun ca Nicu Steinhardt a fost cel mai bun prieten al meu, cel mai apropiat; cu el am avut cele mai multe lucruri in comun, chiar si certuri." Amintindu-si de revelatia pe care i-a dat-o citirea "Jurnalului fericirii", Paleologu scria: "In 1972 mi-a adus manuscrisul "Jurnalului fericirii". Pana atunci, il admiram foarte mult pe Nicu si pentru ce scria, si pentru ce spunea, si pentru disciplina lui mentala. Dar cartea aceea, cand am citit-o, intr-o noapte si in ziua urmatoare, mi-a taiat rasuflarea. L-am chemat si i-am spus: "Mai, Nicule, toata lumea ne stie ca ne batem pe burta, ca-mi permit sa te bat pe burta, ca-ti vorbesc ca unui egal, uneori te si admonestez sau chiar te iau in ras. Ramanem asa, ca asa ne stie lumea. Dar, in realitate, aferim! Esti la ora actuala, probabil, dintre toti scriitorii romani traitori, cel mai mare."
Sursa: vezi articolul original
