MULȚUMIM PENTRU EMOȚII

Meciurile Simonei la Roland Garros ne țin cu sufletul la gură, ne simțim noi mai storși decât ea. Dar câtă bucurie în aceste emoții, câtă mândrie pentru felul în care o româncă duce tricolorul în prim planul sportului mondial!

A mai trecut un hop, împotriva unui adversar net superior din punct de vedere fizic, dar care a trebuit să se recunoască învins de ambiția, determinarea și puterea de luptă fantastică a Simonei. Mental, Simona este la un nivel incomparabil față de ceea ce arăta în urmă cu doar câteva luni. Nu mai rupe racheta când greșește o minge, dar nici nu face tumbe după victorii, nu exagerează în nicio direcție, a ajuns la un echilibru emoțional formidabil. Acesta este, în acest moment, principalul atu al campioanei noastre. Acest mental atât de solid îi dă puterea să alerge după toate mingile, îi dă puterea să nu renunțe nicio secundă la luptă, indiferent care e scorul de pe tabelă.

h2

O țară întreagă privește cu admirație evoluția Simonei de la turneul parizian. Cum să nu admiri efortul incredibil al campioanei noastre, când o vezi cum se bate cu o sportivă de 1,86 metri, și, deși Simona are doar 1,68 metri, reușește să returneze mingi catapultate cu aproape 200 km pe oră? De câte ori, de-a lungul acestei semifinale cu Pliskova, nu ne-am gândit că gata, s-a terminat, văzând loviturile devastatoare ale sportivei din Cehia? Vedeam că Simona vrea, trage de ea, aleargă, dar nu are cum să ajungă mingile trimise parcă dintr-un tun de Pliskova. Au fost momente când mă resemnasem, mă gândeam că nu ai cum să lupți împotriva unei asemenea forțe a naturii, care părea că nu joacă tenis, ci bate covoare. Dar Simona nu a renunțat, deși era vizibil frustrată când nu reușea să ajungă la așii și loviturile de dreapta ale Pliskovei.

Vorbele Karolinei Pliskova, după semifinala pierdută în fața Simonei, spun totul despre felul cum este privită campioana noastră de către adversarele sale: „Cred că aș fi bătut 99% din fete cu tenisul pe care l-am jucat astăzi. Dar, din nefericire, am jucat cu Simona. Cred că este una din cele mai bune jucătoare pe zgură, știu cât iubește acest turneu. Adversara Simonei din finală, Jelena Ostapenko, traversează o perioadă foarte bună, dar aș paria tot ce am pe o victorie a Simonei la Roland Garros”. O declarație elocventă, o dovadă a recunoașterii valorii la care a ajuns Simona.

h3

Urmează marea finală. Dacă de regulă încercăm să luăm presiunea de pe umerii sportivilor noștri care ajung în fața unei asemenea provocări, spunându-le că și dacă pierd noi le mulțumim oricum pentru parcursul pană în finală, de această data îi trasmitem Simonei că vrem acest titlu de la Roland Garros. Nimeni nu îl merită mai mult decât ea, după toate momentele dramatice, pe muchie de cuțit, pe care le-a parcurs în acest turneu. Și dacă pentru a câștiga această finală trebuie iarăși să trecem prin emoții uriașe, așa să fie! Mulțumim pentru astfel de emoții, respect pentru felul în care reprezinți România!

Baftă, Simo!

Cristian Huluban

loading...
loading...