Motivarea arestarii politistilor de la Sectia 1 si 3 din Capitala Stiri.rol.ro


Adaugat: Luni, 16 ianuarie , ora 17:47, de ROL.ro


Motivarea arestarii politistilor de la Sectia 1 si 3 din Capitala

Poliţiştii de la secţiile 1 şi 3 din Capitală, arestaţi preventiv de instanţă, au prejudiciat grav imaginea Poliţiei prin acţiunile lor ilegale "nedemne şi abuzive", precum şi prin numărul de fapte comise de cei 29 de poliţişti, potrivit motivării Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii, luni, motivele pentru care a emis 14 mandate de arestare preventivă în cazul poliţiştilor, într-unul dintre dosarele trimise instanţei de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmite MEDIAFAX .

În cazul celor 14 poliţişti, judecătorul desemnat în caz arată că apreciază pericolul concret pentru ordinea publică generat de faptele poliţiştilor prin prisma mai multor argumente.

Un prim motiv avut în vedere de magistrat îl reprezintă "amploarea activităţii infracţionale a celor 14 inculpaţi, care sunt cercetaţi împreună cu alţi 15 inculpaţi, pentru care s-a solicitat arestarea preventivă într-un alt dosar, dar şi împreună cu un număr foarte mare de învinuiţi, care au recunoscut că au dat mită inculpaţilor pentru a nu fi sancţionaţi pentru abaterile săvârşite".

"Curajul şi consecvenţa cu care aceştia au acţionat în vederea obţinerii unor venituri mărunte, cu consecinţa prejudicierii însemnate a bugetului de stat, prin neaplicarea amenzilor contravenţionale pentru abaterile grave constatate", mai notează Tribunalul în documentul citat.

Instanţa a mai avut în vedere şi "caracterul acţiunilor inculpaţilor, ce se prefigurează a fi conjugate, precum şi recurgerea la gesturi şi expresii nedemne de persoane aflate în exerciţiul autorităţii de stat, aceasta pentru a determina şi a face să înţeleagă pe cei ce săvârşeau abaterile să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, în schimbul neaplicării sancţiunilor mult mai aspre prevăzute de lege".

"Recurgerea la violenţe şi tratamente degradante şi abuzive, în cazul inculpaţilor Dan Ungureanu şi P., care nu au ezitat să lipsească de libertate pe investigatorul ..., care ezita să «îi spună ceva frumos» inculpatului Dan Ungureanu" precum şi "înmulţirea îngrijorătoare a faptelor de acest fel cu consecinţe deosebite asupra încrederii în corectitudinea instituţiilor statului însărcinate cu eradicarea faptelor contravenţionale şi penale", reprezintă alte două motive pentru care judecătorul a decis arestarea celor 14 poliţişti.

Instanţa mai notează că "răsunetul deosebit de negativ al faptelor de acest gen în rândul cetăţenilor, care în fiecare zi iau cunoştinţă de efectele de multe ori tragice ale încălcării de către conducătorii auto a dispoziţiilor legale privind respectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului, a dispoziţiilor privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor sau a celor privind întoarcerea pe linie continuă, punerea în circulaţie a vehiculelor fără efectuarea inspecţiei tehnice periodice, care vizează constatarea la timp a acelor defecţiuni ce pot cauza accidente grave de circulaţie", reprezintă un alt motiv pentru care cei 14 trebuie arestaţi preventiv.

Tribunalul mai arată în motivare că toate aceste aspecte impun cu necesitate intensificarea eforturilor de combatere a acestui gen de infracţiuni, nu doar pentru conservarea ordinii publice şi pentru întărirea sentimentului de încredere în instituţiile statului, ci şi pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte, mai ales în contextul actual, când îndeplinirea ireproşabilă a atribuţiilor de serviciu ale organelor abilitate ale statului învestite cu constatarea şi sancţionarea abaterilor de la normele legale constituie o necesitate organică pentru buna funcţionare a statului şi pentru integrarea deplină în organismele europene, care în mod constant critică lipsa de eficienţă a statului să combată fenomenul corupţiei.

"Indiciile temeinice că inculpaţii au acţionat împreună şi cu alte ocazii, în vederea obţinerii de venituri ilicite neînsemnate, cu consecinţa prejudicierii grave a bugetului de stat şi a siguranţei cetăţenilor, prin încurajarea contravenienţilor şi persoanelor care comit fapte penale de proxenetism şi prostituţie să comită în continuare astfel de fapte, folosirea de informaţii operative, în alt scop decât cel prevăzut de lege, toate acestea justifică presupunerea rezonabilă că lăsarea in libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai ales la acest moment procesual, când ancheta penală este în plină desfăşurare, iar opinia publică este îngrijorată de conduita vădit necorespunzătoare a persoanelor chemate să asigure siguranţa cetăţeanului, ordinea şi liniştea publică", mai motivează judecătorul.

Instanţa mai arată că deşi starea de arest reprezintă o situaţie de excepţie, starea de libertate fiind starea obişnuită în care se impune a fi cercetată o persoană, "în cauza de faţă gravitatea şi multitudinea faptelor deduse judecăţii, împrejurările comiterii lor, pluralitatea de făptuitori, prejudiciile însemnate cauzate nu doar prestigiului poliţiei în ansamblu, ci şi bunului mers al secţiilor de poliţie din care fac parte inculpaţii, bugetului de stat, prin neaplicarea sancţiunilor corespunzătoare şi siguranţei cetăţenilor prin încurajarea celor nesancţionaţi de a comite fapte de acelaşi gen şi în viitor, toate aceste împrejurări impun concluzia că există o situaţie de excepţie ce reclamă o măsură de excepţie, cum este cea a arestului preventiv, soluţiile alternative fiind vădit insuficiente".

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, arestarea preventivă a 29 de poliţişti, 14 într-un dosar şi 15 în alt dosar.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.



ROL.ro





Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

17:51 Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunsi in case si devin tinte foarte atractive pentru hoti

Grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub pod ...

17:15 Antena 1 a primit amenda maxima posibila de la CNA: 200.000 lei, din cauza emisiunii lui Capatos

CNA a decis, vineri, să aplice amenda maximă posibilă - 200.000 de lei - televiziunii ...

16:05 Cepoi: Spitalele care au fost inchise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt putine

Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că în prezent analize ...

15:10 Guvernul poate lua doar banii neutilizati de la primariile fara datorii si fara proiecte in derulare

CC spune că măsurile financiare din OUG 15 sunt constituţionale dacă se aplic ...

14:44 Donatiile de campanie pentru partide au depasit 2 milioane euro, USL cumuleaza aproape jumatate

Donaţiile de campanie pentru alegerile locale au atins, la două săptămâni ...

14:08 Macovei: Ponta sa demisioneze, a creat o schema cu premeditare pentru a-i scapa pe USL-isti

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta pe motiv ...

13:39 Directorul Spitalului "Dimitrie Gerota" din Bucuresti, Doru Badescu, a fost numit sef al CNAS

Directorul general al Spitalului de Urgenţă "Dimitrie Gerota" din Bucureşti ...

13:33 Basescu il numeste pe Funeriu in locul lui Turcan in Consiliul de conducere al ICR

Preşedintele Traian Băsescu l-a numit, vineri, pe Daniel Funeriu în locul lui Valeri ...

13:27 Trafic aerian record pe cele doua aeroporturi din Bucuresti la finala Europa League 2012

Aeroporturile Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) au &ici ...

13:05 Sute de gospodarii au fost inundate in intreaga tara

Un număr de 15 localităţi din judeţul Bacău au fost afectate de inundaţ ...










Bancul Zilei

De ziua unui vames, colegii se sfatuiesc ce cadou sa-i faca. - Hai ...


Poza Zilei

Ai conduce asa ceva?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Motivarea arestarii politistilor de la Sectia 1 si 3 din Capitala