Moment paranormal în Catedrala Curtea de Argeș, la înmormântarea Regelui Mihai! Lumânarea ținută de Margareta levitează! Cum a fost posibil? Clipul care i-a speriat pe toți

Un moment foarte straniu a fost surprins în timpul slujbei finale de la Catedrala Curtea de Argeș, cea care a fost transmisă în direct de toate televiziunile. Acest moment i-a lăsat la propriu cu gura căscată pe telespectatorii care au fost mai atenți la detalii.

Ce s-a întâmplat, sau, cel puțin, ce s-a văzut că s-a întâmplat? Principesa Margareta, custodele coroanei, avea mâna stângă în buzunar, iar în cea dreaptă avea lumâncarea. În momentul în care și-a făcut cruce, conform ritualului – cu mâna dreaptă, și-a luat mâna de pe lumânare, însă aceasta a rămas plutind în aer, sau cel puțin așa s-a văzut!

Dacă ne uităm mai bine la imagini, mâna stângă a principesei Margareta a rămas în buzunar, și în fața ei nu exista niciun fel de suport specific de lumânare.

Singura explicație logică care poate fi oferită este aceea că totul a fost doar o iluzie optică stranie, că lumânarea era agățată cumva de tavan, sau poate că exista totuși un suport care nu a fost sesizat în imaginile filmate.

Voi ce credeți? Iată imaginile: 

CITEȘTE ȘI:

Sfâșietor! Avem ultima înregistrare cu Denisa, înainte să moară! Iată clipul care a smuls lacrimi din partea fanilor! Familia l-a făcut public abia acum!

Luna decembrie este una grea pentru familia Răducu întrucât este primul an în care vor sărbători Crăciunul fără ,,îngerul lor”, așa cum o numea familia pe artistă. Familia și apropiații încearcă însă, mai ales acum, să țină memoria vie cântăreței, tocmai de aceea au și făcut publică o ultimă înregistrare cu artista, înainte ca aceasta să se îmbolnăvească.

Denisa cântă un colind, ,,Cine este Moș Crăciun”.

Iată ce mesaj a postat pe Facebook sora Denisei, Adelina, care acum se ocupă și de pagina oficială a surorii sale:

,,Va prezentam o colinda frumoasa interpretata de ingerasul nostru Denisa. Melodia este înregistrată înainte de urâtă tragedie! Ceea ce iubea cel mai mult, muzica. Muzica era totul pentru ea, mereu voia sa scoată melodii pe placul vostru! Mereu in inima noastră, mereu cu noi in suflet.
Dor de tine ÎNGER #frumos!”

Un apropiat al familiei povestea acum ceva vreme pentru spynews.ro: ,,Cânta colinde mai bine ca oricine. Avea o căldură în glas de ne simțeam cu toții vrăjiți. Și, cum sunt o groază de înregistrări cu ea, cei din familie au decis să ducă înregistrările la un studio pentru a scoate un album de colinde. Cred că dacă vor reuși să o facă, va fi, cu siguranță, o adevărată lovitură. Îl lasă fără pâine și pe Hrușcă. Totul e cântat ”la rece”, fără instrumente, fără încălzire. O ruga tatăl ei să îi cânte ceva, cât făceau bradul, iar ea îl făcea să plângă cu vocea ei… Se și simte că le cânta din inimă, știa toate colindele”. 

Iată clipul emoționant:

loading...
loading...