A ajuns la spital în mare grabă. Era transpirat tot, gâfâia şi abia se mai putea ţine pe picioare. Timp de 5 minute, a stat nemişcat, ca o statuie, până şi-a revenit.
Fusese chemat de urgenţă pentru o operaţie. Când şi-a revenit, medicul s-a schimbat, s-a spălat şi a mers în grabă la sala de operaţii. Acolo, a dat peste tatăl pacientului. Se rezema de perete, în lacrimi…
Când a văzut doctorul, acesta a început să ţipe la el ca din gură de şarpe: „Nu eşti normal? Ce-i cu tine? Fiul meu se zbate între viaţă şi moarte şi tu nu eşti aici să-l ajuţi! Chiar nu ai pic de responsabilitate?”
În acel moment, doctorul i-a luat mâna, i-a zâmbit şi, cu o blândeţe ireală aproape, i-a răspuns: „Îmi pare nespus de rău… Nu eram la spital. Când am primit apelul, am venit cât de repede am putut. Acum, o să vă rog să vă liniştiţi şi să mă lăsaţi să-mi fac treaba…”
În loc să-l liniştească, însă, cuvintele doctorului mai rău l-au agitat pe bărbat. „Cum să mă calmez? Cum îndrăzneşti să-mi ceri aşa ceva?! Dacă fiul tău ar fi fost acolo, şi nu fiul meu, ai fi fost la fel de calm?„, l-a întrebat bărbatul.
Doctorul i-a zâmbit şi i-a spus: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face tot posibilul pentru a salva viaţa fiului tău. Noi ne rugăm la Domnul să ne dea putere, ar trebuie să te rogi şi tu pentru viaţa lui.”
„E uşor să dai sfaturi când nu tu eşti pus într-o astfel de situaţie„, i-a răspuns tatăl pacientului.
Operaţia, extrem de complicată, a durat câteva ore, timp în care bărbatul era la uşă, nervos, obosit şi chinuit de gânduri negre. La un moment dat, medicul a ieşit din sala de operaţie. Zâmbea. „Slavă Domnului, fiul tău este bine, operaţia a fost un succes! Dacă ai întrebări, te rog să vorbeşti cu asistentele„, i-a spus bărbatului, apoi a fugit pe holul spitalului, la fel cum a intrat, şi s-a făcut nevăzut…
„Ce-o fi atât de arogant? Nu putea să aştepte un minut, să-mi spună cum se simte fiul meu?„, le-a întrebat bărbatul pe asistente.
Cu ochii în lacrimi, una dintre acestea i-a răspuns: „Fiul lui a murit ieri, într-un accident de maşină. Când l-am sunat să se prezinte de urgenţă la spital, pentru a-ţi opera fiul, era la înmormântarea copilului său. Acum, că i-a salvat viaţa băiatului tău, s-a grăbit să ajungă la înmormântarea propriului fiu…”
Când a auzit asta, bărbatul a simţit cum pică din picioare. Îi îngheţa sângele în vene. A căzut în genunchi, apoi s-a ghemuit la podea şi a plâns. Se simţea ultimul om… Şi totuşi, sufletul îi era plin de o bucurie imensă. Trăia. Fiul lui trăia…
Sursa Realitatea
