Mama a născut un băiețel sănătos, de nota 10, dar când i-au văzut placenta, medicii au început să tremure, și-au dat seama ce îi crescuse în interior și i-au băgat placenta înapoi în stomac. Doamne, ce avea acolo!

Kristen Terlizzi a fost diagnosticată cu o problemă medicală extrem de complicată.

Totul s-a petrecut în cea de-a 28-a săptămână de sarcină, moment în care medicii au observat că sarcina sa începea să se dezvolte anormal. Primul lucru care i-a speriat pe doctori a fost faptul că, în ecografii, nu mai vedeau nicio diferență între plancetă, uter și vezica urinară!

Când a venit momentul ca fiul ei să apară pe lume, în sala de operații au intrat cu ea 30 de medici din specializări diferite, toți concentrați doar pe a-i salva viața. După ce a fost scos fătul, care, din fericire, era perfect sănătos, au înțeles de unde venea, de fapt, problema. Starea femeii era mult mai gravă decât crezuseră, așa că au închis-o cu placenta încă în abdomen.

Chinul a venit în următoarele trei zile, timp în care a fost mutată dintr–o aripă în alta a spitalului, atât de gravă a fost situația încât nici nu și-a putut cunoaște fiul.

În cele din urmă, în câteva zile, ficatul său a început să cedeze, astfel că, la 7 săptămâni de la naștere, doctorii au încercat o operație foarte riscantă și grea, pentru a-i îndepărta placenta, în cazul în care nu încercau, sau nu reușeau, mai avea de trăit doar câteva ore…

Din fericire, în cele din urmă operația a fost un succes. Atât de fericită a fost Kristen că a primit o a doua șansă, încât, după ce s-a recuperat, a devenit voluntar în spitalul care i-a salvat viața!

Povestea ei în imagini, aici:

loading...
loading...