Lovitura grea pentru zona euro! Fitch a retrogradat cinci tari, printre care si Spania si Italia
In afara Spaniei si Italiei, agentia Fitch a retrogradat ratingul Sloveniei cu doua trepte, la "A", pe cel al Republicii Cipru cu o treapta, la "BBB-", iar Belgia a fost retrogradata de la AA+ la AA. Pentru toate statele perspectiva este negativa ceea ce inseamna ca riscul sa mai fie retrogradate in urmatorii doi ani este mai mare de 50%.
Agentia a anunțat, pe 16 decembrie, ca ratingul Belgiei, Spaniei, Sloveniei, Italiei, Irlandei și Ciprului sunt in proces de reexaminare in vederea unei reduceri.
Reprezentanții agenției de evaluare financiara au considerat, atunci, ca gasirea unei soluții complete și coerente asupra crizei datoriilor suverane este peste puterile liderilor europeni.
Agentia de rating a explicat ca reexaminarea Spaniei ia in considerare acțiunile recente ale noului guvern de la Madrid de a reduce costurile și a implementa reforme. Fitch a avertizat ca "exista, in continuare, probleme cu sistemul de finanțe publice și cu activele bancare, iar piața muncii este disfuncționala".
Decizia vine dupa ce Standard & Poor's, a redus ratingul financiar a noua state membre zonei euro.
» vezi articolul original



































