Liviu Vârciu a izbucnit în lacrimi la televizor! Nu a spus nimănui până acum drama prin care a trecut! Ce i s-a întâmplat a ținut departe de ochii lumii, dar acum a mărturisit!

Liviu Vârciu a demonstrat de multe ori că este un om emotiv cu un suflet mare. În cadrul unei emisiuni televizate în cadrul căreia Liviu muncește pentru mai mulți copii, vedeta își amintește în fiecare moment de fetița lui, Carmina, mărturisind că nu mai suportă să stea prea mult timp departe de copilul lui.

Carmina este fiica cea mare a lui Liviu Vârciu și a văzut-o rar, mai mult în vacanțe, însă acum adolescenta s-a mutat la el, în București, a reapărut în viața lui în același moment în care a venit pe lume și micuța Anastasia, fiica pe care i-a dăruit-o Anda Călin.

,,Țin minte că atunci când avea șase ani Carmina, mama ei a lăsat-o cu mine o lună jumate. Mi-a zis din prima: tati, eu sunt mare, dorm singură. Așa am făcut. După câteva zile a zis să dorm cu ea. A adormit pe mâna mea și de frică să nu o trezesc nu m-am mișcat deloc. A fost cea mai frumoasă noapte din viața mea. Îmi lipsesc lucrurile astea. Mort-copt, eu fără copilul meu nu mai stau”, a spus Liviu Vârciu.

varciu-cu-fiica-lui-Carmina

CITEȘTE ȘI:

Liviu Vârciu are nevoie să vadă asta cât mai repede! Ce imagine de fundal are fata lui cea mare pe laptop

Liviu Vârciu are multe motive de mândrie, dar cele mai mari rămân două: fiicele sale.

Fiica mai mare, Carmina, este topită după micuță, Anastasia.

Carmina, fata în vârstă de 15 ani a lui Liviu Vârciu, o iubește atât de mult pe noua sa surioară încât și-a setat ca imagine de fundal pe laptop fotografia pe care a făcut-o alături de Anastasia, în timpul unei ședințe foto, potrivit spynews.ro.

Conform aceleiași surse, de când a apărut Anastasia în viața lui, viața sa de familie e mai completă fiindcă s-a murtat și Carmina cu el, la București.

Luna trecută Carmina s-a filmat cu sora ei, care dormea liniștită în pătuț. Adolescenta a postat imaginile pe o rețea de socializare scriind în dreptul filmulețului: ,,Am grijă de ea! Am cea mai frumoasă soră, aşa-i?”, Peste ceva vreme a postat și o imagine alături de care a scris: ,,Surorile sunt flori diferite ale aceleiaşi grădini”.

Liviu Vârciu este pentru a doua oară tată de pe data de 25 septembrie. El, alături de Anda Călin, au ales să o numească pe mica lor prințesă ,,Anastasia Maria”.

foto

CITEȘTE ȘI:

Avem prima fotografie cu Liviu Vârciu și fetița lui nou-născută. Stă comod în brațele lui tati, cât de frumoși sunt! Uite imaginea de acasă: ,,Cea mai frumoasă noapte albă”

Liviu Vârciu pare a fi cel mai fericit tătic, după ce și-a luat acasă fetița, pe data de 28 septembrie. Pe scările clinicii glumea, spunând jurnaliștilor: ,,Nu mai am emoții. Sunt fericit, da nu mă las. Mă apuc de treabă imediat, pentru că vreau și un băiat”.

Dar iată că acum Liviu pare că a trecut prin prima lui noapte albă alături de fetiță, și cel mai probabil, cea mică nu a putut să doarmă, iar Liviu a stat alături de ea pentru a o calma.

Cu această ocazie specială în cazul oricărui părinte, Liviu a ținut neapărat să facă o poză, care seamănă mai mult cu un selfie în pat, cu micuța care pare să fi adormit în sfârșit la pieptul lui. Alături de imagine, Liviu a scris: ,,Cea mai frumoasă noapte albă”.

Iată ce a declarat Liviu Vârciu, pentru spynews.ro, despre această nouă experiență din viața lui: ,,Un copil este o binecuvântare de la Dumnezeu. Sunt fericit că acum am două fete frumoase. Bebeluşa este sănătoasă, a primit nota 10. Mămica este şi ea bine, sănătoasă. Sunt fericit şi vreau să îmi trăiesc bucuria departe de ochii lumii. Am învaţat şi eu de la viaţă ca e mai bine aşa. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis mesaje. Le doresc tuturor să aibă parte în viaţă de bucurii aşa cum am eu”. 

Iată imaginea:

l1

loading...
loading...