Lazescu spune ca a fost constrans juridic s-o demita pe Culcer
"Ma delimitez de aceasta hotarare pe care, iata, legea ma obliga sa o pun in aplicare. E vorba de o presiune juridica, nu de cedarea la presiuni politice ", spune Lazescu intr-un comunicat transmis de TVR. Directorul postului public a dat aceasta declaratie ca raspuns la acuzatiile lui Culcer ca ar fi fost demisa prin presiuni politice.
"Consider ca este o practica periculoasa ca un consiliu de administratie, indiferent de culoarea lui politica, sa forteze in aceasta maniera schimbarea unor persoane care fac parte din structura de management editorial al televiziunii publice", mai spune Lazescu.
Directorul TVR mai spune ca regreta ce s-a intamplat si ca solutia ar fi venit prin solutia "legitima" a organizarii unui concurs de ocupare a postului. "Chiar la sedinta CA din 31 ianuarie 2012 am prezentat membrilor Consiliului propunerea de organizare a concursului de ocupare a postului.
Cu toate acestea, CA al TVR a decis totusi sa voteze, pentru a doua oara, in ciuda opiniilor juridice care le-au fost puse la dispozitie, incetarea contractului de director interimar al Directiei Emisiuni Informative si Sport (DEIS) al doamnei Rodica Culcer, subliniaza Lazescu.
Seful TVR mai spune ca partea editoriala a postului nu va fi influentata in niciun fel de decizia luata de Consiliul de Administratie.
Citeste mai multe despre acuzatiile lansate de Rodica Culcer
» vezi articolul original



































