La câteva LUNI după NAȘTEREA copilului, BURTA ei arăta de parcă ar fi fost ÎNSĂRCINATĂ în 8 luni! După operație a SLĂBIT 30 de KILOGRAME, e INCREDIBIL ce I-AU SCOS din ea și CE i-au CUSUT LA LOC

În ciuda faptului că avusese două sarcini ușoare, o mamă din Brockton, Pennsylvania a observat ceva foarte ciudat după ce și-a născut cel de-al treilea copil. La câteva luni de la naștere, Amy Rhed a observat că stomacul ei nu se micșora, arăta de parcă încă era însărcinată.

Ceea ce nu știa ea era că pentru ca cel de-al treilea ei copil să poată crește în pântece, femeia dezvoltase o boală rară care poartă numele de diastasis recti, adică separarea mușchilor abdominali drepți.

În timp ce multe femei au acest sindrom, de obicei stomacul lor revine la forma inițială după ceva vreme, din nefericire Rhed nu a făcut parte din această categorie. Mușchii stomacului ei avea un spațiu gol de 15 centimetri ceea ce a făcut ca organele ei intene să iasă afară prin acea cavitate, iar femeia arăta încă de parcă era însărcinată în 8 luni.

Aspectul fizic nu e totul, această boală vine și cu dureri îngrozitoare care o făceau să nu mai poată face lucrurile pe care înainte le realiza cu ușurință.

Femeia și-a făcut public cazul și a descoperit astfel un chirurg care a reușit să îi rezolve problema printr-o procedură complicată. Chirurgul a fost nevoit să îndepărteze toată pielea stomacului pentru a avea acces complet la zona abdominală (pentru ca apoi să-i coasă pielea la loc), tot el a mai îndepărtat și excesul de piele, femeia a slăbit 30 de kilograme după operație și arăta ca o cu totul altă femeie.

Iată întreaga poveste și cât de mult a schimbat-o operația:

loading...
loading...