Pentru a avea un gazon aspectuos, nu e totul să plantezi gazonul și să aștepți ca el să crească. Este nevoie de atenție față de gazon, de operațiuni de îngrijire, de scule și dispozitive și în general de timp acordat tuturor acestor procese. Cum poți să întreții un gazon în câțiva pași simpli? Iată câteva idei care să îți fie de folos.
Nu lăsa gazonul să crească necontrolat
Ca orice plantă și gazonul crește și se dezvoltă, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să crească necontrolat. Pentru aceasta va trebui să investești într-o suită de aparate și dispozitive care să te ajute, în motocoase pe benzina care să țină sub control creșterea gazonului.
Motocoasele sunt reglabile și te pot ajuta să determini dimensiunea ideală a gazonului, iar pentru a face acest lucru va trebui doar să verifici puțin zona pentru ca în iarbă nu existe bucăți de fier sau oțel, pietre sau alte obiecte care pot deteriora lamelele trimmerelor. După ce ai curățat foarte bine zona, atunci tot ce ai de făcut este să te apuci de tăiat iarba, astfel încât aspectul acesteia să fie unitar.
Tratează terenul împotriva buruienilor
Pentru a fi sigur că gazonul tău nu va fi invadat de buruieni, poți cumpăra din timp erbicide care să te ajute să scapi de acestea. Va trebui să te documentezi pentru a vedea exact ce tip de substanțe îți sunt necesare, având în vedere desigur și alte potențiale culturi pe care le ai în grădină.
Buruienile sunt un adevărat pericol pentru gazon deoarece acestea preiau din sol nutrienții și substanțele benefice, soarele și cantitatea de apă, astfel încât gazonul poate avea de suferit. De regulă buruienile cresc cu mult mai înalte decât gazonul, drept pentru care adesea pot ține umbră, caz în care gazonul poate avea de suferit. Eliminarea buruienilor este așadar neapărat necesară, iar pentru aceasta va trebui să tratezi solul din timp, indiferent de metoda de plantare a gazonului (fâșii de gazon deja crescute sau însămânțare pe teren).
Alege un sistem bun de irigare
Irigarea solului este foarte importantă pentru gazon, deoarece acesta are nevoie deopotrivă de soare, dar și de apă. Tratat împotriva buruienilor și a insectelor, curățat și tăiat în mod corect, gazonul va avea nevoie să își păstreze verdele apetisant, iar acest lucru se poate realiza doar cu ajutorul udării constante.
Cum furtunele de grădină pot aduce daune prin prisma cantității mari de apă deversate local, un sistem de irigare este cu mult mai potrivit deoarece irigă sub forma căderii stropilor de ploaie. Acest lucru este benefic pentru gazon, care nu va fi astfel inundat, ci va beneficia de cantitatea exactă de apă necesară.
Poți opta pentru variante de aspersoare calculând exact cantitatea de apă de care ai nevoie pentru a acoperi suprafața de gazon.
Delimitează gazonul cu ajutorul gardurilor
Este important să protejezi gazonul de alte suprafețe cu trafic, mai ales dacă vrei să te bucuri de el pentru cât mai mult timp. De asemenea, dacă ai animale în curte, este posibil ca acestea să alerge pe gazon, iar gazonul să fie distrus. Poți opta pentru instalarea unor garduri mici de lemn, care să protejeze suprafețele, pe care să îl decorezi în ton cu aspectul grădinii.
Delimitează aleile pietonale și creează căi de acces pentru a ușura astfel mobilitatea, iar pentru animale crează cuști și zone de plimbare. Poți găsi cu ușurință materialele necesare pentru a realiza aceste delimitări, iar timpul de realizare este scurt.
Gazonul este menit să înfrumusețeze grădina, drept pentru care merită pe deplin să investești în îngrijirea acestuia, astfel încât rezistența și frumusețea să fie constante în timp.