Florea le cere politicienilor sa nu se amestece in problema UMF Targu Mures
Afirmatiile vicepresedintelui PDL Dorin Florea, care este si primarul municipiului Targu Mures, sunt reactie la solicitarea presedintelui PSD Mures, Alexandru Petru Fratean, de a se pronunta public cu privire la situatia UMF Targu Mures, dat fiind ca UDMR a cerut incheierea unui protocol in care sa se prevada infiintarea de linii de predare in limba maghiara la UMF, in schimbl sustinerii Guvernului.
Alexandru Fratean a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca este nevoie ca Florea sa-si exprime public punctul de vedere cu privire la UMF Targu Mures, intrucat, din cate stie el, acesta a votat, in Biroul Permanent National al PDL, toate conditiile UDMR pentru sustinerea noului Guvern.
"Pozitia USL, exprimata si de presedintele Victor Ponta de la tribuna Parlamentului, este ca suntem impotriva segregarii si separarii UMF, sa fie foarte clar. Nu dorim politizarea deciziilor universitare, cerem Guvernului sa nu aplice masuri cu toporul, de sus in jos, sa lase universitatea sa isi rezolve problemele, conform statutului si Cartei sale. De asemenea, cer public PDL, vicepresedintelui national Dorin Florea, care, din cate stiu, a votat toate conditiile UDMR pentru sustinerea noului Guvern, in cadrul Biroului lor Permanent National, sa-si exprime public pozitia fata de problema UMF", a spus Fratean.
In replica, Dorin Florea a declarat ca le cere politicienilor sa nu se amestece in problema UMF din Targu Mures si "sa lase universitarii, romani si maghiari, sa se ocupe".
"Eu m-am implicat si ma voi implica cat este necesar pentru ca UMF Targu Mures sa fie in elita universitatilor de medicina din Romania. Rog politicienii sa-si vada de treaba, sa nu faca din subiectul universitatii capital electoral. Am avut discutii cu rectorul, cu ministrii Funeriu si Catalin Baba - in care am mare incredere, are o mare experienta in problemele universitatilor -, cu reprezentantii maghiarimii, le-am cerut tuturor sa dea dovada intelepciune. Nu stiu ce a cerut UDMR, i-as ruga sa se ocupe de politica si de restul sa lase universitarii, romani si maghiari, sa se ocupe. E rolul lor in primul rand, nu al politicienilor, care se pare ca se pricep de la criza mondiala la galosii de guma. PDL nu s-a bagat in problema aceasta, vrea doar sa sprijine universitatea sa ramana in top. Avem nevoie de toti, romani si maghiari, n-avem nevoie de segregari", a afirmat Florea.
Universitatea de Medicina si Farmacie Targu Mures a fost, in ultimele luni, subiectul unor controverse, in care formatiunile politice maghiare au reclamat nerespectarea dreptului la invatamant in limba materna asa cum prevede noua lege a educatiei, iar cele romanesti, ca se vrea "scindarea".
In urma cu circa doua saptamani, presedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara ca Uniunea are conditii pentru sustinerea noului Guvern, precizand ca formatiunea sa doreste incheierea unui protocol al coalitiei pe 2012, care sa se refere inclusiv la Facultatea de Medicina de la Mures si Autostrada Transilvania.
La randul sau, vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirma ca problema invatamantului in limba maghiara la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures "se poate rezolva printr-o hotarare de Guvern".
Sursa: vezi articolul original


































