Fitch: Romania se numara printre tarile expuse la criza, dar mai putin decat alte state europene Stiri.rol.ro


Adaugat: Marti, 20 decembrie 2011 , ora 19:45, de A. C.


Fitch: Romania se numara printre tarile expuse la criza, dar mai putin decat alte state europene
România se află pe locul 11 în rândul a 36 de ţări emergente la nivel mondial evaluate de Fitch Ratings în funcţie de riscurile implicate de expunerea la criza datoriilor din zona euro, dar este cel mai bine plasată între ţările europene aflate în treimea cea mai vulnerabilă a clasamentului.

Fitch nu anticipează o criză a pieţelor de capital similară cu cea din perioada 2008-2009, dar consideră că criza din zona euro are capacitatea să amplifice temerile investitorilor şi reticenţa la risc, se arată într-un raport bianual al agenţiei de evaluare financiară referitor la perspectivele economiei mondiale.

La realizarea clasamentului, Fitch a luat în considerare principalele canale de contagiune, respectiv comerţul, finanţarea externă, situaţia din sistemul financiar, inflaţia şi datoriile guvernamentale, şi a calculat un scor general pe ţară.

România are un risc ridicat numai în privinţa expunerii la băncile din zona euro şi riscuri medii în cazul expunerii la exporturile în zona euro, necesarul brut de finanţare externă, ponderea datoriilor externe în totalul datoriilor guvernamentale şi inflaţie.

Riscurile României sunt reduse în privinţa dependenţei de materii prime, ponderii datoriilor guvernamentale în PIB şi a unui indice privind situaţia din sistemul financiar, care include raportul dintre împrumuturi şi depozite, creşterea reală a creditării şi raportul dintre credite şi PIB.

Singurele ţări din afara Europei plasate în prima treime a topului sunt Vietnam, aflată pe primul loc, Tunisia pe 3 şi Maroc pe poziţia 12.
Pe locul al doilea se află Ungaria, unde datoria publică ridicată şi politicile financiare neortodoxe ale guvernului au subminat încrederea investitorilor şi au obligat autorităţile să înceapă negocieri cu FMI pentru un nou program de asistenţă.

Celelalte ţări europene considerate de Fitch mai expuse decât România la criza din zona euro sunt Letonia, aflată pe locul 4, urmată în ordine de Ucraina, Turcia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi Croaţia.

Fitch a precizat că cele mai rezistente state la criza din zona euro provind din Asia şi Orientul Mijlociu.

În iulie, Fitch a îmbunătăţit ratingul României de la nivelul "BB+" la "BBB-", din categoria recomandată pentru investiţii, după ce a retrogradat calificativul cu două trepte în 2008, în timpul crizei financiare mondiale.

Agenţia a menţionat în raport că economia României a revenit la creştere, tendinţa de scădere a deficitului bugetar s-a consolidat, iar guvernul a propus pentru 2012 reducerea acestuia la 1,9% din PIB.

Majoritatea monedelor ţărilor europene emergente sunt supuse unor presiuni considerabile, din cauza legăturilor strânse cu zona euro, ceea ce a crescut probabilitatea majorărilor dobânzilor cheie, excepţie făcând România şi Serbia, care au operat reduceri.

Între cele mai vulnerabile state la finanţarea externă sunt Ucraina, Polonia şi Ungaria, potrivit Fitch.

Agenţia a revizuit în acest an în scădere perspectivele a şapte ratinguri suverane din regiune, respectiv Ungaria, Ucraina, Turcia, letonia, Lituania, Bulgaria şi Cehia.

Stabilitatea din Polonia, unde guvernul Platformei Civice a anunţat în octombrie un program ambiţios de reformă şi consolidare fiscală, contrastează cu fragilitatea situaţiei din Ungaria, se arată în raport.
În noiembrie, Fitch a revizuit la negativă perspectiva ratingului "BBB-" al Ungariei.

Agenţia menţionează că intervenţia guvernului ungar de a susţine deţinătorii de credite în valută în detrimentul băncilor este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri neortodoxe luate de Executivul de la Budapesta, anunta MEDIAFAX .

Acest factor negativ se adaugă faptului că Ungaria este una dintre cele mai expuse ţări la neîncrederea investitorilor, din cauza deţinerilor mari de obligaţiuni guvernamentale ale acestora şi a necesarului mare de finanţare externă a ţării.

Guvernul ungar a fost nevoit să ceară FMI un împrumut preventiv, la 18 luni după ce a încheiat un program stand-by, în iulie 2010.

Fitch avertizează că înrăutăţirea crizei din zona euro începând din iulie reprezintă un şoc negativ semnificativ pentru economia uniunii monetare şi sectorul financiar, cu consecinţe negative pentru profilul suveran de creditare al regiunii dar şi al statelor din afara ei.

În absenţa unei soluţii cuprinzătoare, agenţia se aşteaptă la continuarea crizei, punctată cu episoade de instabilitate severă pe piaţa financiară.

Fitch a revizuit recent estimarea de creştere economică pentru zona euro de la 1,6% la numai 0,4% în 2012.

 



A. C.





Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

18:35 Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decat ne asteptam, in maximum trei ani

Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, consideră că PDL va ...

18:25 CNA, la 20 de ani de activitate: In Romania functioneaza 750 de televiziuni si 633 de radiouri

CNA sărbătoreşte, vineri, 20 de ani de la înfiinţarea sa, perioadă ...

17:57 Tren cu 150 de pasageri, blocat la Onesti din cauza inundatiilor

Un tren în care se află aproximativ 150 de pasageri a rămas blocat, joi după-am ...

17:24 Ponta infiinteaza un comitet care are ca "obiective" combaterea saraciei si cresterea natalitatii

Premierul Victor Ponta a decis înfiinţarea unui comitet interministerial pe probleme soci ...

16:46 Doina Parcalabu a fost revocata de Ponta de la conducerea Casei Nationale de Pensii

Doina Parcalabu a fost revocata de la conducerea Casei Nationale de Pensii, prin decizie semnata de ...

15:32 Becali, achitat in dosarul schimbului de terenuri cu Armata

Gigi Becali, Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achita ...










Bancul Zilei

De ziua unui vames, colegii se sfatuiesc ce cadou sa-i faca. - Hai ...


Poza Zilei

Ai conduce asa ceva?


Clipul Zilei

Gafa jurnalistica: Furtuna de nisip la malul marii


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT


















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Fitch: Romania se numara printre tarile expuse la criza, dar mai putin decat alte state europene