Europarlamentarii PSD i-au scris lui Ungureanu, cerandu-i sa retraga sprijinul Romaniei pentru ACTA
Europarlamentarii precizeaza ca, prin intermediul acestei scrisori, au dorit sa atraga atentia ca "indiferenta" Guvernului Romaniei fata de adoptarea Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este "inacceptabila", mai ales in contextul protestelor organizate in toata tara si in majoritatea statelor europene.
Ei amintesc ca autoritatile din state precum Bulgaria, Polonia, Cehia sau Germania au luat act de cerintele oamenilor si "au reactionat in conformitate".
"Avand in vedere toate aceste schimbari, sunteti obligat, domnule prim-ministru, sa renuntati la pasivitate si sa retrageti sprijinul Romaniei pentru ACTA. Trebuie sa va alaturati celor care au constientizat pericolul semnarii acestui acord in forma actuala", au scris ei.
Europarlamentarii au mai apreciat ca "se impune introducerea acestuia intr-o dezbatere publica reala, care sa asigure transparenta necesara unui acord international de impact". Ei mai spun ca "parerile oamenilor trebuie sa fie auzite" si reamintesc ca "mii de romani au manifestat impotriva acestui acord care ar putea duce la incalcarea dreptului la libera exprimare si la cenzurarea internetului".
"Atata vreme cat exista chiar si cea mai mica suspiciune ca ACTA ar putea deschide drumul catre incalcarea drepturilor fundamentale cetatenesti, acordul trebuie de urgenta suspendat si regandit", mai scriu ei, amintind ca europarlamentarii PSD si USL au cerut, in Parlamentul European, o mai ampla dezbatere pe marginea ACTA.
"Trebuie sa constientizati semnificatia acestor atitudini, sa ascultati vocea oamenilor iesiti in strada si sa actionati in conformitate cu cerintele lor", isi incheie eurodeputatii PSD mesajul adresat premierului.
Premierul Mihai Razvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, ca Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA).
Reprezentanti din 22 de state membre UE si Uniunea Europeana au semnat, la sfarsitul lui ianuarie, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra insa in vigoare fara aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (intre UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelanda, Singapore, Coreea de Sud si Elvetia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuala, inclusiv online, si de a combate contrafacerea si pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzica si filme.
Statele semnatare ale ACTA vor trebui sa aplice "sanctiuni juridice eficace" in cazul distribuirii, importului, radiodifuzarii sau televizarii, distribuirii unor opere, interpretari sau fonograme stiind ca informatiile privind regimul drepturilor de autor in format electronic au fost eliminate.
Manifestatii de protest fata de aplicarea ACTA au avut loc, sambata seara, in mai multe orase din tara, intre care Bistrita, Cluj-Napoca, Sfantu Gheorghe, Targu Mures si Timisoara.
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca Romania nu ar fi trebuit sa semneze ACTA pana nu avea garantii ca un drept legitim, cel al apararii proprietatii intelectuale, nu atinge dreptul la viata privata si dreptul la protectia datelor cu caracter personal.
Sursa: vezi articolul original


































