Intre subiectele de pe ordinea de zi a sedintei de ieri a Consiliului Suprem de Aparare s-a aflat proiectul de privatizare a firmelor din industria aeronautica si achizitionarea celor 12 avioane F 16, la mana a doua, din Portugalia.
Romania va fi, in perioada 3 - 5 iulie, gazda unui important eveniment pentru domeniul turismului organizat de Ministerul Economiei prin Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT), sub patronajul Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT), tara noastra detinand pana in luna septembrie a acestui an presedintia Consiliului Executiv al acesteia.
Studentii care vor sa lucreze in Cancelaria Primului-ministru sau in Secretariatul General al Guvernului de la Palatul Victoria au acum ocazia sa aplice pentru primul program de internship organizat de Guvern.
Podul Calafat-Vidin, al doilea peste Dunare intre Romania si Bulgaria, a fost inaugurat vineri. Taxa de traversare va fi de patru ori mai mica fata de tariful feribotului.
Autostrazile nu au fost niciodata punctul nostru forte. Drumurile proaste ne-au adus de multe ori titlul de "rusinea Europei", asa ca mai putem doar visa ca vom intra, totusi, la un moment dat, in randul lumii.